Ascultarea empatică: sursă de “aer psihologic”

Articol scris de Elena Dobre, Sergent at Arms CSG Bucuresti

www.relatiiautentice.ro

 

Cu ani buni în urmă, aveam convingerea ca sunt un bun ascultător. Aceasta era una dintre puţinele calităţi personale pe care le-aş fi recunoscut. Mă simţeam atât de mândră de această capacitate, încât nici nu mă oboseam să verific dacă credinţa mea este justificată.

Erau, într-adevăr, momente în care puteam asculta într-un mod empatic. În acele clipe, simţeam cum apare o punte invizibilă între mine şi interlocutor. Reuşeam, astfel, să pătrund în lumea lui, şi să înţeleg ce vrea să spună cu adevărat. După astfel de discuţii, plecam plină de energie.

Consideram cu adevărat preţioase acele momente de empatie, şi aş fi vrut ca toate discuţiile să ajungă la acel nivel.  Totuşi, acest gen de întâmplări, apăreau de obicei în cazul unor conjucturi favorabile. Fie cealaltă persoană îmi destăinuia un lucru atât de intim sau de captivant, încât eram “numai ochi şi urechi”, fie eram complet de acord cu celălalt, şi atunci conversaţia curgea de la sine.

În acea perioadă, trăiam cu impresia că acele momente de intimitate emoţională, sunt în mare parte, meritul meu. Doar mă consideram un ascultător atât de bun! Bineînţeles, existau destule conversaţii care nu se desfăşurau prea bine, dar preferam să le minimizez importanţa. Pe acestea le luam ca pe nişte accidente inevitabile, şi în afara puterii mele de acţiune.

 Pe masură ce am început să fiu interesată de dezvoltarea personală, şi să fac progrese în această direcţie, a devenit din ce în ce mai clar faptul că mai am de învaţat în domeniul ascultării empatice. Majoritatea conversaţiilor pe care le aveam, nu erau atât de armonioase pe cât mi-aş fi dorit. Erau plăcute, dar le lipsea profunzimea.

Discuţiile “cu suflet” erau puţine şi apăreau la răstimpuri, asemeni unor mici insule, pierdute în mijlocul oceanului. Ştiam că am şi eu partea mea de responsabilitate pentru acea situaţie, dar nu reuşeam să detectez unde trebuiau corectate lucrurile.

empatie

Din fericire, cine caută, primeşte mai devreme sau mai târziu răspunsul.

Prezentarea Alinei Roman, despre ascultarea empatică, mi-a deschis ochii. Am reuşit să înţeleg de ce nu eram un ascultător atât de bun, pe cât aş fi vrut. Erau o serie de erori, pe care le făceam destul de des, în decursul discuţiilor. Aceste erori, împiedicau stabilirea unei conexiuni emoţionale autentice, cu interlocutorul meu:

–         când nu eram de acord cu ceva, de obicei nu rezistam tentaţiei de a-mi exprima părerea asupra subiectului;

–          dacă persoana respectivă povestea că trece printr-o perioadă mai grea, încercam să o scot din acea stare cu mesaje de încurajare de genul ”Hai că o sa treacă şi asta!” sau “Lasă că nu este aşa de rău”. Aceste mesaje, nu-l înveseleau deloc pe celălat şi, în acelaşi timp, îi creau o stare şi mai puternică de disconfort, deoarece se simţea neînţeles;

–      când se întampla sa aud despre o întâmplare, asemănătoare cu una dintre experinţele pe care eu le traisem,  simţeam nevoia să-l întrerup pe celălalt, pentru a face cunoscut acest lucru;

–         din când în când, în timpul discuţiei, mă lăsam distrasă de tot felul de gânduri, şi pierdeam astfel esenţa la ceea ce vroia sa transmită celălalt;

Un alt lucru pe care l-am înţeles, este acela că oamenii nu vin întotdeauna spre noi în căutare de soluţii, şi că sunt momente în care au nevoie doar să se descarce, adică să fie ascultaţi.

În urma acestor revelații, am realizat costurile pe care le poate atrage după sine o ascultare defectuoasă. Pe de-o parte, este posibil ca persoana care acordă încrederea şi se destăinuie, să se simtă neînțeleasă. Prin urmare, sunt şanse mari ca pe viitor să nu mai aibă curajul sau dorinţa, de a comunica deschis. Pe de altă parte, comunicarea superficială îi impiedică pe ambii participanţi, să se încarce cu “aer psihologic”: acea stare de bine pe care o avem, atunci când ne simţim apropiaţi sufleteşte de altă persoană.

Sunt convinsă ca toate aceste noi informaţii, despre ascultarea empatică, mă vor ajuta să  devin un ascultător mai bun şi mai conştient, şi să le fiu mai de folos, celor din jur.

Până de curând, în domeniul ascultării empatice, eram asemeni unui călător fără busolă. Vroiam să ajung acolo, dar nu cunoşteam calea. Din fericire, acum am găsit o hartă, care îmi va permite să aleg direcţia potrivită, în drumul spre relaţii profunde şi de calitate.

 Sursa foto.

*******

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citește și:

Taci și ascultă – Monica Chiper

Concluziile întâlnirii din februarie 2014 – Anca Vartolomei

CSG Bucuresti (ascultarea empatica) – Alexandru Frumosu

Cum ascultăm – Anca Vartolomei

Share
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *