Coachingpedia

A acompania = dese ori pentru a descrie cum se desfasoara o sedinta sau un proces de coaching, se foloseste expresia “coach-ul acompaniaza clientul spre atingerea rezultatelor propuse”, adica insoteste clientul, il intovaraseste in directia in care acesta isi propune sa mearga (conform dex ). Cuvantul acompaniere descrie rolul neutru al coach-ul in stabilirea directiei catre care clientul alege in mod deliberat sa se indrepte.

 

Ascultarea activa = modaliate de ascultare care imbunatateste comunicarea si este folosita pentru a informa, ca sprijin moral  sau pentru a arata respect pentru interlocutor. Arata celui cu care vorbim ca am inteles ce vrea sa spuna, fara a-l intrerupe in timp ce vorbeste. De asemenea, prin a.a aratam ca am inteles cele spuse de interocutor cu ajutorul simturilor. Este o tehnica eficienta in discutarea problemelor dificile si dezvolta empatia.

Ascultarea empatica = modalitatea de ascultare care are ca scop intelegerea lucrurilor pe care interlocutorul le comunica, a valorilor si a modului de a percepe o anumita situatie. Unul din principiile a.e este acela de a nu impune interlocutorului propriul sistem de valori si arata o foarte mare toleranta.

 

Blocaj = ref: blocaj emotional ca parte a procesului de implinire umana; a nu mai functiona, ca urmare a unei imobilizari intr-o situatie sau intr-un moment anume din viata. Vezi DEBLOCARE

Business Coaching = ajutorul pe care un coach il da echipelor de lucru prin maximizarea potentialului acestora si dezvoltarea angajatilor, avand ca scop cresterea performantelor.  Se realizeaza prin: cresterea eficientii comunicarii in cadrul echipei, prin stimulaterea  inovatiei si creativitatii, prin furnizarea de instrumente pentru realizarea schimbarii organizationale, prin motivarea si identificarea nevoilor angajatilor si rezolvarea problemelor care pot sa apara in cadrul echipei.

Coaching = proces de indrumare al unei persoane (coachee) de indrumare de catre o alta persoana (coach) in procesul sau dezvoltare personala, de depasire al unor obstacole sau de autodepasire. Este bazat pe dialog si comunicare speciala, care utilizeaza ascultarea activa si directioneaza coachee-ul spre gasirea de raspunsuri utilizand intrebarile deschise potrivite. Coaching-ul este un proces care se realizeaza impreuna cu clientul si este o relatie voluntara si confidentiala intre cei doi participanti. Vezi si „coach” si „coachee”.

Coachee(client) = persoana care beneficiaza de coaching

Coach = persoana care isi ajuta clientul (coachee) sa identifice si sa atinga obiective specifice, furnizeaza instrumente si perspective care sa il ajute in atingerea scopurilor si creeaza  puncte de constientizare la care clientul sa reflecteze. Un coach este absolventul unor cursuri acreditate  si recunoscute de institutiile abilitate, cum ar fi ICMF (International Coach Institute) sau ECMC (European Coach Institute).

Contractare = etapa din cadrul procesului de coaching prin care se stabilesc obiectivele generale pe care clientul si le doreste realizate pana la finalul procesului, responsabilitati atat pentru coach, cat si plentru client, se definesc asteptarile atat de catre client, cat si de catre coach. Faza de contractare implica de asemenea, stabilirea cadrului de lucru, a conditiilor in care se va desfasura coaching-ul si are ca baza documentata contractul de coaching, cadrul de lucru sau o conventie scrisa dintre coach si client. De asemenea, la nivelul fiecarei sedinte de coaching, contractarea are loc la inceputul sedintei si este legata de stabilirea si definirea obiectivului specific pe care se vor focusa atat coach-ul, cat si clientul, in respectiva sedinta de coaching. De-a lungul sedintei de coaching, in situatiile in care obiectivul ales initial pentru sedinta de coaching devine irelavant, insuficient sau nesatisfacator, coach-ul (dar si clientul) pot initia o alta contractare, ceea ce implica definirea unui alt obiectiv ales in concordanta cu directia si sensul in care de desfasoara sedinta de coaching.

Credinte limitative = ceva crezut sau acceptat ca fiind adevarat insa cu certitudinea ca niciun alt adevar nu mai poate fi valabil sau valid. Convingere, certitudine, fidelitate sau devotament fata de ceva, insa cu limitarea sau restrictia fata de acel ceva. In cadrul unui proces de coaching transformarile cele mai autentice pleaca de la constientizarea credintelor limitative si a valorilor personale.

Deblocare = reprezinta momentul din cadrul unei conversatii de coaching in care clientul simte ca acceseaza o perspectiva noua, vede optiuni pe care pana la un moment dat le-a gasit imposibil de accesat, intelege  si constientizeaza cum poate sa aloce resurse. Este un moment este de cele mai multe ori de natura afectiva, pe care il poate simti coachee-ul si care ii afecteaza in mod evident performanta sau implinirea.

Exercitiu de coaching = exercitiu de explorare si de invatare prin care clientul acceseaza idei, perspective si resurse, care il vor sustine in demersul propus. De cele mai multe ori, exercitiile de coaching sunt propuse de catre coach clientului, ca tema de lucru intre sedintele de coaching. Cateva exemple de exercitii de coaching: “Scrie 50 de beneficii pe care le-ai obtine, atingand obiectivul propus”, “Descrie situatiile de viata care iti vin in minte, in care simti ca iti pierzi din putere (nu esti responsabil in raport cu tine) si in care te pozitionezi mai jos fata de potentialul de care esti capabil”. “Ia-ti o ora tu cu tine, singur fara sa faci nimic. Scrie apoi in agenda cum te-ai simtit, ce ganduri ti-au trecut prin minte, cum te sustine acest demers pentru a crea mai mult spatiu in viata ta?”.

G.R.O.W = model de coaching structurat pe cresterea performantei; acronim pentru Goal (stabilirea obiectivului), Reality (realitatea prezenta in care se afla clientul), Options (explorarea optiunilor si alternativelor), Wrap Up/Will/Way Forward (fixarea traseului). Vezi si „T.G.R.O.W”.

Group coaching =  o practica de coaching in cadrul careia clientul este un grup si nu o persoana individuala. Acesta ia de cele mai multe ori forma unor teleconferinte/teleclase atunci cand se realizeaza prin apel telefonic, sau fata in fata daca este acoperita si logistica locatiei. Intr-un grup poate sa varieze numarul de persoane, in functie de abilitatile si preferintele liderului de grup. De cele mai multe ori aceasta este o practica folosita pentru persoane dispersate dpdv geografic, si care sunt interesate de a beneficia de coaching asupra unui obiective comun (fie de life sau business coaching).

Model de coaching = reprezinta instrumentul eficient de coaching, o metodologiepe care un coach o poate aplica in cadrul unei sedinte de coaching cu scopul de a ghida conversatia de coaching dupa structura modelului de coaching. Serveste mai ales coach-ilor incepatori pe care etapele unui model de coaching ii ajuta ca pe intreaga durata a conversatiei de coaching sa fie constienti de fiecare etapa din cadrul conversatiei si sa nu se indepartezi de obiectivul clientului. De exemplu, in cadrul modelului TGROW, coach-ul va adresa la inceputul conversatiei de coaching intrebari legate de topic-ul (T vine de la Topic) sedintei de coaching (“Care este subiectul pentru astazi”, “Ce topic de discutie ti-ai gandit sa tratam in aceasta sedinta de coaching?”). G (G vine de la goal, obiectiv) – in etapa urmatoare coach-ul va adresa intrebari referitoare la obiectivul sedintei de coaching ( de exemplu, “Ce vrei sa obtii pana la finalul sedintei de coaching?”, “Ce ar insemna pentru tine ca aceasta sedinta de coaching sa fie una de succes?”). Etapa urmatoare din sedinta de coaching vizeaza intrebari din zona de explorare a realitatii (R vine de la Reality) curente (“Ce se intampla acum in viata ta?”, “Ce este diferit in acest context de viata?”, “Ce resurse poti accesa in acest moment?”). Mai departe, coach-ul va adresa intrebari din zona optiunilor (O vine de la Options) cateva exemple ar fi “Care sunt optinile pe care le intrevezi pana la acest moment al discutiei?”, “Daca ai avea incredere neconditionata in tine, ce ai face?”), pentru ca la finalul sedintei, coach-ul sa adreseze intrebari legate de aducerea in concret a discutiei prin actiuni specifice (W vine de le Way Forward). Exemple de aceste intrebari sunt “Ce vrei sa faci pana la urmatoarea sedinta de coaching?”, “Care ar fi un posibil prim pas de actiune?”). Exemple de modele de coaching: GROW(TGROW), CO-ACTIVE, LASER, ACHIEVE, POSITIVE, SPACE etc. Majoritatea denumirii modelelor sunt de fapt acronime, si cuprind pasi/etape folosite pentru a inlatura interferentele care pot aparea in cadrul sedintei de coaching. Ele au fost gandite pentru a optimiza procesul de coaching si pentru a-i largi abordarile practice. Pe langa modele clasice de coaching, fiecare coach isi poate crea propriul model dupa care simte ca poate lucre cel mai eficient impreuna cu coachee-ul lui sau poate combina diferite concepte pe care le poate lua din modele de coaching cu care rezoneaza.

Nisa de coaching = este acel segment de piata, care are nevoi si tehnici specifice de aplicare a coachingului.  Ex:  business coaching, life coaching, financial coaching, spiritual coaching, career coaching etc.

Obiectiv S.M.A.R.T = obiectiv care indeplineste 5 conditii: este Specific (indica ceea ce se doreste sa se obtina), Masurabil (este cuantificabil si permite stabilirea cu exactitate a ceea ce inseamna sa fie atins), Abordabil (poate fi intr-adevar atins), Relevant (contribuie la realizare unui obiectiv mai mare), incadrat in Timp (este specificata data pana cand ar trebui sa se realizeze)

Peer coaching =  grup de practica initiat de coachi, care se intalnesc pentru a exersa si a invata unii de la altii.  Obiectivul acestuia este dezvoltarea abilitatilor coach-ilor si pregatirea coach-ilor in formare pentru examenul final de acreditare. Vezi si “coaching”

Sesiune (de coaching) = o conversatie de coaching (fata in fata, via telefon, skype sau online), intre coach si coachee. Durata aproximativa variaza in functie de tipul procesului sau programului de coaching agreat initial, si poate fi de 30 minute sau 1h-1h si 30min. Mai multe sesiuni de coaching formeaza un program complet de life sau business coaching (cu toate derivatele lui).

Supervizare = procesul prin care un coach poate veni cu probleme concrete din practica de coaching pe care le poate discuta cu un coach mai experimentat cu scopul de a se consulta, a depasi anumite blocaje si pentru a accesa perspective diferite. Obiectivul supervizarii este de a crea un spatiu profesional sigur si plin de intelegere, pentru a-l ajuta pe cel care primeste supervizarea sa isi transforme si sa isi imbunatateasca practica.

T.G.R.O.W = model de coaching  care urmareste cresterea nivelului de constientizare al coachee-ului si asumarea responsabiliatii asupra rezultatelor. Prin acest model, coach-ul foloseste intrebari pentru a intelege mai bine nevoile clientului si pentru a furniza metodele potrivite pentru atingerea obiectivelor. Este un acronim pentru: Topic (subiectul discutiei trebuie stabilit), Goal (obiectivul in coaching este atingerea scopurilor clientului), Reality (coach-ul testeaza realitatea pentru a vedea unde se afla coachee-ul in raport cu scopurile sale), Options (coachee-ul exploreaza fiecare optiune pe care o are pentru a-si atinge scopul), Wrap Up/Will/Way Forward (traseul viitor – clientul identifica si stabileste actiunea pe care o va intreprinde). Vezi si „G.R.O.W”

Zona de confort = reprezinta acel spatiu in care simtim ca nu ni se poate intampla nimic rau, nu trebui sa luam decizii majora sau sa ne asumam un risc, insa care ne impedica sa evoluam.

 

Daca ai intrebari sau cauti explicatia pentru un termen din coaching, asteptam mesajul tau la csgbucuresti@gmail.com.

Anca Tomoroga

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *