Concluziile întâlnirii din ianuarie 2014

Articol scris de Diana Metes, PR Manager CSG Bucuresti

Bine te-am regăsit!

Am dat startul întâlnirilor din acest an împreună cu invitatul nostru special din luna ianuarie, Andreas Fuhmann.  Întâlnirea a fost extrem de relaxantă, într-un mediu prietenos, cu bună dispoziție și învățăminte de valoare.

DSC_0877

Subiectul întâlnirii a fost relațiile de cuplu. Ne-au fost împărtășite câteva învățăminte, atât din experiența lui cu oamenii, dar și din experiența personală, aspecte ce ne-ar ajuta să avem relații de cuplu mai potrivite. Astfel, voi prezenta mai jos câteva concluzii surprinse de mine ca fiind importante din prezentarea lui Andreas:

1. Un aspect interesant reliefat este acela că într-o relație oamenii nu își pot renega natura lor interioară și vor atrage de cele mai multe ori, o persoană cu un suflet apropiat cu cel al lor sau o persoană alături de care își pot învăța lecțiile de care au nevoie.

2. Înainte să alegi un partener de viață, este important să ai claritate și să știi ce partener îți dorești. În acest sens, un exercițiu potrivit este stabilirea unei liste cu calitățile tale, dar și cu cele ale partenerului tău pe care dorești să le aibă. Din această listă este recomandat să alegi un procent de 20% calități “must”, 80% calități “luxuary” și să îți alegi partenerul în funcție de acestea. De asemenea, nu uita să verifici dacă valorile tale sunt congruente cu valorile partenerului tău. Pentru a înțelege mai bine calitățile și valorile pe care le apreciază partenerul tău într-o relație, ai putea să îi adresezi întrebarea “Tu cu ce anume ai rămas mai bun și mai valoros față de ultima ta relație?”.

3. De cele mai multe ori este dificil să stabilești care sunt granițele tale (semafoarele, cum îi place lui Andreas să spună) sau mai exact ce nu poți accepta de la partenerul tău. Semafoarele sunt necesare a se stabili pentru a nu ajunge în situații de criză. Astfel, tu trebuie să „cauți claritate, nu marketing în ceea ce privește viitorul tău partener”.

4. Un alt aspect de luat în seamă este însăși comparația relațiilor de cuplu cu o frumoasă grădină cu flori. Trebuie să ai mereu grijă de grădina ta de flori, nu doar să o admiri. Respectul în relația de cuplu, onestitatea, nevoile celuilalt, sprijinul, dar și stabilirea rolului fiecăruia sunt deosebit de importante și trebuie practicate în fiecare zi.

5.  Un aspect determinant ce demonstrează dacă ești alături de partenerul / partenera ta cu adevărat este răspunsul pe care ți l-ai oferi la întrebarea „dacă viața prietenei / prietenului tale / tău ar fi o piesă de teatru, poți să cumperi toate biletele ca să asiști numai tu la această piesă?” În opinia lui Andreas partenerul tău are nevoie să primească întreaga ta prezență, atenție și grijă, așa încât să nu simtă necesar să solicite atenția altei persoane.

6.  Pentru a crea un cadru optim fără să creezi conflicte, Andreas recomandă să îți înviți partenerul la o discuție relaxantă într-un moment potrivit ales, discuție însoțită de ce nu, de un pahar de șampanie. Poate face minuni! Astfel, vei putea aborda teme dificile și veți putea comunica mai facil, descoperind modalități de îmbunătățire a relației. Este întotdeauna loc să faci lucrurile mai bine, iar șansele să fii înțeles și să nu fii considerat că ai intenții ostile, sunt mult mai mari.

7. Jucați un joc de introspecție la sfârșitul unei zile „Ce mi-a plăcut mie astăzi la tine?”. O stare extrem de plăcută și energizată în relație este atunci când primești recunoașterea valorii tale.

Participanții au plecat de la această întâlnire, după cum fiecare a recunoscut, cu o nouă percepție asupra modului de abordare a relațiilor de cuplu. Fiecare a luat pentru el acasă ceea ce a avut nevoie să îmbunătățească în relația lui și ceea ce a simțit că îi lipsește.

La următoarea întâlnire, vei găsi resurse nelimitate în cadrul grupurilor MasterMind din partea a doua a evenimentului sau vei putea beneficia de o ședință de coaching gratuită pentru a găsi soluții la provocările tale!

Să ne revedem cu mult drag și energie!

Diana Meteș

Foto: Anca Tomoroga

******

Citeşte şi:

Iubiri de sezon si o dragoste de-o viata – Elena Dobre

A fost odata…si va fi mereu – Monica Chiper

Relațiile de cuplu – CSG București – Alexandra Weiss

Share
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *