Cu umor … despre succes

Articol scris de Monica Chiper – Secretary&Treasurer, CSG Bucuresti vanatoruldeemotii.blogspot.ro

Prima intalnire a CSG de dupa vacanta de vara l-a avut ca invitat pe Andrei Rosu. Nici ca se putea o alegere mai potrivita pentru a reporni motoarele lasate la ralanti si a trezi mintile ce inca mai valseaza printre amintiri exotice.

Andrei Rosu a fost absolut savuros, cu un discurs amuzant, nu de putine ori autoironic si cu o naturalete de invidiat. Ma uitam la oamenii aflati in sala cu cata placere il ascultau si cum incearcau sa traiasca alaturi de el aventurile de la Polul Nord sau din Australia. Sa-si imagineze frigul cumplit sau sa simta epuizarea unui maraton de 21 de ore.

Andrei Rosu a spus la un moment dat ca timpul este singura resursa distribuita democratic pe glob. Fiecare dintre noi dispune de aceleasi 24 de ore. Ce facem cu ele depinde doar de noi. Unii le folosesc in mod „productiv” jucand carti pe Facebook, altii, in acelasi interval de timp, descifreaza structura genomului uman. De … fiecare cu ce-l doare, cum bine spune romanul. Noi suntem cei care alegem cum sa ne petrecem aceste 24 de ore. Iar alegerea este in functie de ceea ce ne dorim cel mai mult, de scopul pe care il dam existentei noastre, de ceea ce ne face sa zambim si sa ne simtim impliniti.

Doar ca nu este atat de usor sa descoperi „cine esti” si care este rostul tau in aceasta lume. Prea multi oameni, din pacate, renunta la a mai cauta si se multumesc cu o viata anosta si reciclabila an de an. E mult prea placut in interiorul zonei de confort, de ce sa incerci sa iesi si sa infrunti mai stiu eu ce temeri si provocari. Ca sa nu mai spun ce priviri chiorase o sa-ti arunce toti cunoscutii, plus eterna replica: „Ce te-a apucat, ma? Ai luat-o razna? Stai in banca ta!”

Dar … Paradoxal … sau poate nu … este mult mai usor sa te convingi sa nu faci ceva decat sa  faci ceva anume. Si pentru ca mi-a placut atat de mult modul sugubat in care Andrei Rosu si-a povestit experientele, o sa va povestesc si eu cat de usor este sa te convingi singur ca nu ai neaparata nevoie de un anume lucru. Ipotetic vorbind. Sau … poate nu.

Sa zicem ca vrei sa-ti iei carnetul de sofer. Nu esti tu foarte convins ca-ti trebuie, dar … de …. toti prietenii tai au masini si te-ai cam saturat sa fi mereu la mila altuia cand e vorba sa stai si tu mai mult la o bere in Centrul Vechi sau sa mergi la un concert care se termina mult dupa miezul noptii. Asa o sa ai si tu libertate de miscare si o sa poti merge oriunde si, mai ales, oricand si oricat de mult. Bun. Da, dar pe de alta parte, sare ecologistul din tine si-ti spune ca si asa sunt prea multe masini, mai vii si tu sa poluezi mediul, plus ca circulatia din oras seamana un picut prea mult cu spitalul de nebuni ca sa-ti dea ghes sa iesi cu masina in trafic. Da, dar totusi … Si uite asa iti stabilesti, cu chiu cu vai, telul aparent de neatins de a-ti lua carnetul de sofer.

Faci rost de instructor si stabilesti programul, de care reusesti sa te tii (pentru ca te gandesti la banutii pe care i-ai platit). Doar ca perioada aleasa nu e tocmai potrivita. Luna iulie, cu temperaturi de 40 de grade la umbra este tot ce poate fi mai imbietor si proprice invatarii. Am uitat sa spun ca intamplarea se petrece acum mai multi anisori, cand verile erau infernale.

Deci, stai timp de o ora la volan, incordat, speriat si scaldat in valuri de transpiratie. Plus ca esti frant de oboseala pentru ca ai avut grija sa-ti planifici lectiile dupa programul de la serviciu. Ca doar nu era sa-ti consumi zilele de concediu pe orele de soferie. Prima isprava, de care te avertizase de altfel instructorul (“Aveti mare grija sa nu opriti cumva masina pe calea ferata”) se intampla intocmai, cu prima ocazie. Ca o profetie autoimplinita, de cum dai de calea ferata (greseala instructorului ca a ales un traseu care sa includa si asa ceva) intri in panica, apesi intr-o veselie pe toate pedalele din dotare si omori motorul fix deasupra sinelor. De, bietul instructor, de ce i-a fost frica nu a scapat. Incearca el sa-si pastreze calmul, privindu-te cum te incrancenezi sa pornesti din nou masina, pana cand iti spune printre dintii inclestati (de teama sau de nervi, cam greu sa-ti dai seama): “Va rog sa porniti, suntem pe calea ferata.” De parca tu nu stii deja. Noroc ca instructorul nu e genul care racneste si-si baga si mai rau elevul in cofa.

Te duci apoi intr-un poligon la care ajungi trecand peste o sina de tramvai, cobori pe o serpentina incolacita si in final ajungi intr-un spatiu ingradit de garduri din plasa de metal. Instructorul incearca sa te invete parcarea laterala, pe care cu chiu cu vai creierul tau reuseste sa o proceseze. Mai dai o tura prin poligon iar, la final, masina se inscrie pe o traiectorie de coliziune inevitabila si frontala cu gardul din fata. Oboseala si canicula ti-au redus reflexele la minim si privesti spre gardul care se apropie fara sa schitezi nici cel mai mic gest de a calca frana. Instructorul te lasa … te lasa … te lasa … pana cand cedeaza nervos si apasa frana, oprind masina la doi centimentri de gard. Pentru ca esti un elev silitor, genul “ce intra pe o ureche iese urgent pe cealalta sub actiunea vidului din interior”, piciorul tau se afla, bineinteles, sub pedala franei in momentul interventiei eroice a instructorului. Durerea trece fulgerator de jos in sus si de sus in jos. Iti inghiti cu greu racnetul pentru ca stii ca greseala iti apartine, ca piciorul trebuie sa stea mereu deasupra pedalelor. Acum nu o sa mai uiti asta niciodata. Si, bineinteles, vei uri ambreiajul (ciudat, nu frana) cu o pasiune demna de cauze mai bune.

Dupa vreo sase sedinte chinuite, instructorul te anunta ca va fi plecat in concediu toata luna august. La cate emotii i-ai dat nici nu e de mirare ca fuge mancand pamantul. Ramane stabilit sa vorbiti cand se intoarce. Pe la inceputul lunii septembrie pui mana pe telefon si, fara prea mare entuzism, il suni. Nu raspunde nimeni. Dupa alte doua zile il suni din nou. Abonatul nu e disponibil. E clar. Ai bagat spaima in bietul instructor. Devotat ideii ca ce-i prea mult strica, renunti sa-l mai suni si renunti si la scoala de soferi. Si asa nu erai tu foarte convins ca vrei masina. Si uite asa te-ai motivat sa nu-ti iei carnetul de sofer. Ce simplu si usor!

Daca nu-ti place ceea ce vrei sa faci, daca nu esti entuziasmat si nerabdator si nu zambesti fara motiv, atunci nu pierde timpul. Daca simti ca trebuie sa faci ceva pentru ca trebuie, pentru ca te imping ceilalti de la spate si nu pentru ca asta este ceea ce iti doresti, atunci opreste-te putin si gandeste-te. Chiar merita? Daca te chinui din rasputeri, oftezi si-ti dai ochii peste cap de fiecare data cand vine vorba de un lucru anume pe care trebuie sa-l faci, inseamna ca acel lucru nu e pentru tine. Te tine blocat intr-un spatiu strain si-ti consuma, precum un vampir, energia, creativitatea, bucuria.

E nevoie de curaj, de mult curaj pentru a te desprinde de obisnuinte si a nu mai asculta vocile conformiste din jur. Cand faci ceea ce-ti place, cand in sfarsit ai descoperit ce anume te insufleteste si te face sa fii tu insuti, original si unic, timpul se opreste in loc. In mod cu totul paradoxal, ai la dispozitie mai mult de 24 de ore pe zi. Pentru ca pur si simplu nu ii mai constientizezi curgerea. Esti atat de cufundat in ceea ce faci, cu tot sufletul si cu toate resursele de care dispui, incat totul vine absolut natural, totul ti se potriveste perfect. Si asta pentru ca, pur si simplu, stii ce vrei. Atat.

Priviti-i pe cei care isi traiesc zi de zi pasiunea. Pe cei care nu s-au lasat influentati de nimeni si de nimic. Pe cei care au un vis si merg cu incapatanare inainte pentru a si-l realiza. Oameni precum Andrei Rosu. Luati-i ca exemplu. Faceti ce fac si ei, ganditi ca ei si inconjurati-va de oameni ca ei. Molipsiti-va de energia lor, de optimismul lor, de ambitia si de perseverenta lor. Si o sa vedeti ca lucrurile vor incepe sa se miste. Atata vreme cat stii ce vrei. Clar si fara nici o urma de indoiala.

Sursa foto.

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citeste si:
Spune „Pot” si vei putea – articol scris de Oana Mihailescu
Curajul de a-ti urma visul – articol scris de Cristina Eremia

Cum poate un om obisnuit sa produca neobisnuitul? – articol scris de Elena Dobre

Lectia unui campion: mintea este ca un taxi – articol scris de Lorena Cioroianu

Share
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *