Cum îți construiești brand-ul personal | Rezumatul întâlnirii

La întâlnirea Coaching Support Group din 10 noiembrie, Diana Flutur ne-a vorbit cu multă pasiune și implicare despre branding-ul personal.
Brandul nostru ne va poziționa în mintea celorlalți și ține de a fi consecvenți cu noi înșine. Dacă reușim să ne răspundem cu claritate la întrebarea „Cine ești tu?”, putem spune că avem un brand conturat.

brand-appleUn brand se construiește în timp cu consecvență, onestitate și curaj. Începe și se termină cu valorile și principiile pe care le ai. Într-un brand, atât comercial cât și personal, valorile omului sunt cheia. Brand-ul se exprimă în mai mulți vectori de manifestare, cum te comporți, cum te îmbraci, cum vorbești, cum zâmbești, cum gesticulezi.
Diana ne-a vorbit despre brand-uri de succes care au rămas în mintea noastra și le recunoaștem în continuare, fără nici un efort din partea noastră. Ea ne-a pregătit o prezentare interactivă în care ne-a invitat să ghicim cine se ascunde în spatele unor fotografii și a unor nume, care l-a prima vedere nu dezvăluiau nimic. Așa am descoperit că brand-uri precum Bono sau Madona au fost construite de la ce are fiecare cel mai puternic în personalitatea sa.
Wally Olins, creatorul branding-ului, spunea că branding-ul este despre a crea, a menține încredere și a livra tot ce s-a promis.
Diana ne-a spus că este o calitate fantastică să poți să rămâi consecvent, așa cum ești tu.
Primul pas în realizarea brand-ului personal este să stabilim obiectivul. Să înțelegem ce vrem să obținem de la un brand personal. Pentru ce îl facem? Vrem mai mulți bani? Vrem să ne lansăm? Sau poate vrem în timp să avem o carieră politică?
Pasul 2 constă în stabilirea valorilor. În ce credem? Ce ne reprezintă? Ce este important pentru noi?
Identitatea înseamnă să raspunzi la 4 întrebări: Cine ești? Ce faci? Cum faci? Unde vrei să ajungi?
Cei 4 vectori principali ai unui brand sunt:

  1. Persoana
  2. Mediul înconjurător
  3. Comunicarea
  4. Comportamentul.

Îți mulțumim Diana pentru informațiile valoroase pe care ni le-ai împărtășit cu elocvență și pentru onoarea de a fi prezentă la întâlnirea cu publicul nostru!

Share
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *