Cum poate un om obisnuit, sa produca neobisnuitul?

Articol scris de Elena Dobre, Sergent at Arms CSG Bucuresti

www.relatiiautentice.ro

Noi, majoritatea oamenilor, ne credem persoane obisnuite. Eu cel putin ma cred astfel.

Daca nu te-ai nascut cu vreun talent anume, sau alta caracteristica aparte, intrii automat in categoria “obisnuit” sau “normal”.

Lucrul asta nu este neaparat rau – o parte din fiinta noastra are nevoie de a simti ca suntem in rand cu ceilalti – vrem sa ne simtim conectati si integrati.

Ceea ce nu-si dau seama cei mai multi oameni, este ca si acele persoane care au un talent aparte, aceia care fac lucrurile altfel, cei care au succes, sunt in fond, tot oameni obisnuiti. Doar ca, pentru ei, obisnuitul este un pic diferit de cel al majoritatii.

Care este traseul normal al unui om “obisnuit”?

Desi avem mai multe lucruri in comun decat am putea crede, la un moment dat, unii oameni raman spectatori ai propriei vieti, pe cand altii incep sa produca evenimente in jurul lor.

Un om obisnuit este invatat sa i se intample lucruri.

Cum nu stie ce vrea cu adevarat, accepta ceea ce i se impune din exterior. Merge la scoala, isi ia un job, se casatoreste, face copii si apoi asteapta sa imbatraneasca.

Simte ca e nemultumit, dar cum nu stie de ce, incepe sa dea vina pe altii, pe sistem, pe viata…  Toti sunt responsabili, numai el nu. Prin urmare, toti sunt puternici, in afara de el.

Ce anume ne tine in loc?

Sunt unii oameni – putini ce-i drept – care stiu inca din copilarie ce ii intereseaza, ce insemna viata pentru ei.

Mai sunt si aceia care, la un moment dat in viata, trec printr-un proces de transformare interioara. Metamorfoza ii face sa isi gaseasca propriul lor drum si propria lor viziune. Sunt aceia care, pana la un anumit moment, faceau parte din multime, si care apoi au gasit forta si curajul sa se desprinda, sa se ridice.

Pentru restul – majoritatea persoanelor – aceste doua categorii de oameni sunt considerati ca fiind diferiti, niste outsideri. Ei sunt eroii, sunt “alesii sortii”, pe care ii urmarim cu interes la TV, in ziare sau pe internet, dar fata de care ne simtim straini.

Ii admiram sau ii invidiem, dar ne limitam sa ii urmam cu privirea de la departare.  In plus, obisnuim sa credem ca facem parte din doua tabere diferite. Pe de-o parte se afla ei – eroii, iar pe cealalta noi – cei banali.

Inconstient, “obisnuitii” pun un zid intre ei si oamenii de succes.

Povestea lui Andrei

Andrei Rosu, invitatul de joi de la CSG, povestea cu umor cum, dupa ce a reusit sa faca cateva lucruri considerate neobisnuite – a alergat maratonul de la Polul Nord si apoi 7 maratoane pe 7 continente –a fost “catalogat” de cunoscuti ca avand un talent special pentru alergat.

Si astfel, a fost trecut automat pe partea cealalta a baricadei, in tabara adversa, de la om normal, la om cu talent special. Asta era motivul pentru care el a reusit, si pentru care ceilalti nu erau in stare – talentul!

Totusi, cu nici un an in urma de la aceste reusite, Andrei era un om a carui viata, urma o rutina comuna multor oameni:

–          un job pe care nu-l aprecia, intr-o multinationala;

–          nemultumire continua si lipsa de productivitate;

–          desemnarea “sistemului” drept responsabil pentru aceasta nemultumire;

–        o frica “sanatoasa” de a nu fi spalat pe creier de programele de dezvoltare personala;

–          gasirea pacii si relaxarii in fata TV-ului, in compania agreabila a unor binemeritate beri;

–          o viata de familie in care adesea nici nu mai apuca sa-si vada fiul;

Cum de s-a procopsit dintr-o data cu asemnea eticheta? Cum de a putut deveni peste noapte un om special, dotat cu un talent deosebit?

Ei bine, noua, oamenilor obisnuiti ne plac scuzele si explicatiile. Cum cei mai multi dintre noi nu am alergat nici macar un cros – ce sa mai vorbim de un maraton – atunci trebuie sa existe niste explicatii logice pentru asta, niste motive pentru care noi nu facem:

–          nu avem acelasi talent, din cauza asta noi nu putem

–          nu avem timpul necesar

–          suntem incapabili de asemnea efort

Toate aceste scuze sunt tocmai bune pentru a construi acel zid care ii despart pe oamenii obisnuiti de aceia care au reusit sa isi largeasca orizontul.

Sunt scuze si explicatii menite sa ne protejeze, dar care reusesc sa ne amorteasca sufletul si ne tintuiasca intr-o viata mediocra, de neimplinire interioara.

 Care este adevarul?

 Adevarul este ca, la baza, toti suntem la fel. Avem aceleasi nevoi si acelesi frici.

Ceea ce ne diferentiaza sunt standardele noastre – asteptarile pe care le avem fiecare de la viata, ceea ce consideram ca fiind normal pentru noi.

Pe langa acesta, ne diferentiaza actiunile pe care le facem pentru a construi o viata conform acelor standarde.

 Ce este de facut?

La aceasta intrebare, nu exista un raspuns universal valabil. Poate pare frustrant ca nu avem o schema pe care sa o urmam, si apoi trecem de la tabara de banali, la cea “speciali”.

De fapt, realitatea ca nu exista un scenariu prestabilit este partea cea mai frumoasa.

Astfel avem libertatea de a alege sa fim cine vrem noi. Avem posibilitatea de a alege cum vrem sa arate normalitatea personala, oricat de neobisnuita ar parea ea pentru altii.

Schema pe care o urmeaza toata lumea, este zona de obisnuit. De partea cealalta se afla, terenul nemarcat pe care putem sa-l desenam asa cum vrem noi. Trebuie doar sa avem curajul de a deschide usa, si de a trece zidul.

Iar pentru a deschide usa, putem sa ne intrebam: “Ce anume imi doresc EU cu adevarat, pentru mine si pentru cei pe care ii iubesc? Cum mi-ar place sa arate de fapt viata mea OBISNUITA? DE CE imi doresc aceste lucruri? ”

E pacat sa ne irosim putinul timp pe care il avem aici, ascunzandu-ne dupa scuze si frici.

Iar pentru a ne transforma, viata de da zilnic zeci de motive. Poate fi senzatia de neimplinire pe care o simtim zi de zi, vocea interioara care sopteste din cand in cand “ce-ar fi daca viata ar fi asa”, sau intrebari care ne asalteaza la rastimpuri “de ce si pentru ce traiesc?”, “cum as vrea sa arate batranetea mea?”.

Asupra mea, intrebarile care au efect din ce in ce mai puternic in ultima vreme sunt: “ce model vreau sa ii fiu copilului meu?”, “in ce fel de lume mi-ar place sa traiasca?”, “care este normalitatea pe care o vreau pentru mine si pentru el?”

Care sunt intrebarile care ti se potrivesc tie?

Si care este imaginea ta proprie si personala despre normalitate?

 Cu drag,

Elena

Sursa foto.

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citeste si:

Spune „Pot” si vei putea – articol scris de Oana Mihailescu
Curajul de a-ti urma visul – articol scris de Cristina Eremia
Cu umor despre …succes – articol scris de Monica Chiper

Lectia unui campion: mintea este ca un taxi – articol scris de Lorena Cioroianu

Share
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *