Fericirea … este mereu prin preajmă

Articol scris de Monica Chiper – Secretary&Treasurer, CSG Bucuresti (vanatoruldeemotii.blogspot.ro) în urma întâlnirii din mai 2014

„Fericirea nu e o destinație. Este un mod de a trăi.”

Burton Hills

Un pianist interpretează o partitură foarte complicată. Degetele zboară pe claviatura pianului într-o sincronizare perfectă. Notele se agită în jurul lui într-o vâltoare magnifică. El nici nu se mai află în sala de concert. Este într-o lume aparte, fermecată, unică și pură. Ultima notă se desprinde ușor și își ia zborul spre publicul amuțit. Urmează câteva secunde miraculoase de liniște. Apoi, aplauzele și ovațiile izbucnesc. Artistul se ridică, se întoarce spre public și se înclină în fața lui. Zâmbește. A fost perfect. Le-a oferit celor din sală câteva ore de frumusețe, de inspirație și de trăire entuziastă. Misiune îndeplinită! Asta este fericirea autentică.

Un alpinist urcă pereții abrupți ai muntelui. Știe că un pas greșit îl poate arunca în hăul aflat la mulți, mulți, prea mulți metri în jos. Dar nu are timp să se gândească la temerile lui. Este puternic, hotărât și îndrăgostit iremediabil de măreția munților. Continuă să urce. Ajunge sus pe vârf. Privește în jur, la lumea care i se întinde la picioare. Râde și chiuie de bucurie. Este plin de energie și de încredere. Este stăpânul lumii! Asta este fericirea autentică.

Este ziua când se afișează rezultatele examenului de admitere la facultate. Concurența a fost acerbă. Studentul aspirant nici nu îndrăznește să se uite la listele cu admiși. Se îndreaptă emoționat spre listele cu picați. Dacă nu se află pe acele liste, atunci va ști că a reușit. Tatăl lui, în schimb, aleargă nerăbdător drept spre avizierul cu cei admiși. În mai puțin de două minute, se întoarce râzând, cu ochii înotând în lacrimi. „Ai intrat! Ai intrat!” strigă în culmea bucuriei și își îmbrățișează fiul uluit. Asta este fericirea autentică.

the-pursuit-of-happinessUn copil privește curios cum o mică buburuză își croiește anevoie drum pe degețelul lui. O ridică spre soare și mica minune roșie își ia zborul, oprindu-se un pic mai încolo pe o frunză lungă și îngustă. Frunza se leagănă ca și cum ar vrea să-i dea avânt, iar buburuza își deschide aripile și se pierde în zare. Copilul surâde și continuă să urmărească fascinat drumul gărgăriței spre o destinație doar de ea știută. Asta este fericirea autentică.

Un grup de prieteni stau de vorbă pe malul mării. Glume, zâmbete, amintiri, bere rece, cafea fierbinte și aromată, mere roșii, cartofi prăjiți, prăjituri cu ciocolată și frișcă spumoasă, înghețată, zâmbete, zâmbete și iar zâmbete. Calm, liniște, prietenie. Și un soare care coboară încet dincolo de orizont, în valurile reci. Asta este fericirea autentică.

Fericirea ne este dăruită de lucrurile mărunte. Noi și doar noi suntem în măsură să ne deschidem inimile și să primim acest dar neprețuit. Totul în jurul nostru poate fi un motiv de fericire. Un bujor înflorit, un pisoi cu ochii verzi care își strecoară căpșorul sub palma ta ca să-l mângâi, o rândunică ce se odihnește pe pervazul ferestrei, un nor grăsun și confuz rătăcit pe cerul senin, îmbrățișarea ocrotitoare a unui prieten, doi străini stând de vorbă și râzând în hohote, și câte și mai câte.

Și atunci, de ce ne este atât de greu să fim fericiți? De ce ne complicăm atât de mult viața? De ce considerăm mulți dintre noi că nu merităm să fim fericiți? Și nu o spun eu, ci Mircea Eliade: „Ciudat, mi se pare că oamenii fug de fericire, nu o caută.”

Suntem singura piedică în calea propriei noastre fericiri. Ne-a intrat cumva în cap că nu putem fi fericiți decât dacă avem un anumit lucru, sau mergem într-un anume loc sau ajungem într-o anumită poziție în societate. Iar când obținem toate astea, descoperim cu stupefacție că nu suntem nici pe departe fericiți, pentru că acum ne dorim altceva. Nu suntem niciodată mulțumiți cu ce avem. Și, mai rău, prea puțini dintre noi sunt recunoscători pentru ceea ce deja avem. Iar asta o spune Octavian Paler: „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să

Secretul fericirii se află în fiecare dintre noi. Și este diferit așa cum și noi suntem diferiți. Nu există, din păcate, o rețetă. Fericirea este la îndemâna fiecăruia. Dar este o adevărată provocare să o recunoști. Pentru că fericirea este foarte șugubeață. Stă pe o bancă, în parc, te privește fix în ochi, îți zâmbește și își spune: „Ia să vedem! Mă recunoaște sau nu?” Iar noi, de cele mai multe ori, trecem grăbiți pe lângă ea, cu ochii în pământ, mult prea preocupați de fleacuri ca să mai privim și în jurul nostru.

Dar fericirea, cum spuneam, are ea însăși soluția. Ia un ghemotoc de hârtie și te lovește cu el fix în ceafă. Ca prin vis, simți un mic bobârnac și ridici ochii. Și, dintr-o dată, vezi lumea din jurul tău. Vezi culorile vii, auzi sunetele, simți aromele. Devii atent. Te întorci în prezent. Și îți dai seama că, în final, tot ceea ce contează este clipa prezentă. Că nu poți fi fericit decât aici și acum. Fericirea nu a rămas în trecut și nici nu te așteaptă în viitor. Ea este mereu cu tine … acum … în prezent. Dacă simți o dorință stranie de a o lua la stânga, când tu ar trebui să o iei la dreapta, asta înseamnă că fericirea te trage de mânecă. Îți spune, în felul ei aiurit, că acolo, la stânga se află ceva care te va face fericit.

Ascultă! Privește! Fii atent! Fii curios! Lasă-te în voia simțurilor. Nici nu-ți poți imagina în câte feluri fericirea asta nostimă, zăpăcită și vie îți iese în cale, îți pune piedică, te trage de nas … doar, doar o vei băga în seamă. Helen Adams Keller spune: „Când o ușă a fericirii se închide, o alta se deschide. Dar, deseori, ne uităm atât de mult la ușa închisă încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”

Nu renunța! Fericirea se joacă de-a fața-ascunselea și poate fi chiar după colț. Continuă să o cauți. Doar doi pași te-ar putea despărți de ea. Fă-i! Nu mai privi cu încăpățânare la ușile închise. Nu-ți mai pierde timpul stând în fața lor și bătând din picior ca un copil răsfățat. Ele nu se vor mai deschide, pentru că ele și-au îndeplinit menirea. Chiar alături se află o ușă larg deschisă iar fericirea stă în prag, zâmbește și îți face semn să te apropii. Tot ce ai de făcut este să intri!

„Fiecare are in mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, căreia

vrea sa-i dea o forma.”

Goethe

Sursa foto.

Share
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *