La ce te ajutǎ şi la ce te încurcǎ mintea

Articol scris de Elena Dobre (www.relatiiautentice.ro), Sergent at Arms CSG Bucuresti, în urma evenimentului „Cine (nu) sunt eu?”, din 11 septembrie (invitată: Diana Onilă)

 

Pe vremea când eram micǎ-micǎ (la vârsta, nu la stat), viaţa era simplǎ şi frumoasǎ. Tot ce era în jur, îmi pǎrea nou şi interesant. Apoi, apǎrut în viata mea o prietenǎ, care a început sǎ îşi facǎ simţitǎ prezenţa din ce în ce mai mult. O chema Mintea.

elenaEa mǎ ajuta sǎ fac ordine în universul meu, şi îmi şoptea uşor:
“Aia este o maşinǎ”, “Acela este un cal”.
Îmi dǎdea tot felul de sfaturi utile:
“Ai grijǎ, dacǎ pui mana pe plitǎ, te arzi.”
“Nu te duce prea aproape de margine! Rişti sǎ cazi!”În timp, am trecut la lecţii mai  avansate: am învǎţat sǎ separǎm lucrurile unele de celelalte:
“Asta este bine, iar asta este rǎu.”
“Asta este frumos, iar asta urât.”
Noi suntem aşa, iar ei sunt altfel.”

Apoi, mi-a prezentat noţiunea de “trebuie”:
“Trebuie sǎ mergi la scoalǎ, şi sǎ iei note mari. Asa îţi faci fericiţi pǎrinţii.”
“Trebuie sǎ faci asta chiar dacǎ nu îţi place. Este pentru binele tǎu.”
Şi astfel, zi de zi, vocea acestei prietene mǎ însoţea, plinǎ de sfaturi, explicaţii şi etichetǎri.
Anii au zburat, iar eu am dat uitǎrii zilele în care timpul se scurgea lent şi fǎrǎ griji, în care totul era încǎrcat de pace şi de bucurie. Acum eram prea ocupatǎ pentru a mai avea timp sǎ mǎ bucur de lucruri mǎrunte. Aveam de muncit. Trebuia sǎ devin cineva…
Iar aceastǎ prietenǎ a mea, Mintea, îmi povestea necontenit istorii pline de învaţǎminte, şi îmi ţesea imagini ale fericirii din care voi gusta, atunci când dorinţele îmi vor deveni realitate. Şi astfel, s-au scurs ani buni, în care am alergat de la o dorinţa la alta… Acum viaţa se derula cu repeziciune, şi aveam impresia cǎ nu am niciodatǎ suficient timp. Pǎrea cǎ lucrurile mi se scurg printre degete.

Pânǎ când, într-o zi, o voce aproape uitatǎ mi-a strigat cu glas rǎguşit si plin de înverşunare:“Nu mai resist! Nu se mai poate aşa!!”Am început sǎ ascult ce avea de povestit aceastǎ voce, care pǎrea cǎ vine de undeva de departe, din centrul fiinţei. Ea m-a fǎcut sǎ înţeleg, cǎ în ultima vreme, sunt mai mult moartǎ decât vie.

M-a fǎcut sǎ realizez cǎ nu mǎ mai bucurasem de mult de cerul albastru, de razele soarelui, de gingasia florilor sau de imaginea impunǎtoare a munţilor. Uitasem de farmecul cântecelor şi al dansurilor, de şoaptele vântului printre frunze, de muzica stropilor de ploaie, sau de foşnetul mǎrii. Acest şoc, al revelaţiei, a fǎcut ca mintea sǎ înceteze din a produce zgomotele obişnuite. Tocmai avusesem un moment de luciditate, un moment de conştientizare.
Şi atunci am hotǎrat, cǎ vechea mea prietenǎ, Mintea, are nevoie din când în când, de o vacanţǎ.
♣♣♣
Prin intermediul minţii vorbesc vocile tuturor acelora de la care am învaţat cândva ceva: pǎrinţi, profesori, prieteni, mentori, şi mulţi altii… În anumite momente, mintea este un instrument nepreţuit. Scopurile ei sunt protecţia şi evoluţia. Şi totuşi: Mintea este bunǎ atunci când vrei sa analizezi o situaţie, dar nu atunci când savurezi o ceaşcǎ de cafea.
Mintea este bunǎ atunci când vrei sǎ îţi calculezi impozitul, dar nu atunci când ai un moment de tandreţe cu persoana iubitǎ.
Mintea este utilǎ la job, dar mai mult te încurcǎ atunci când pui capul pe pernǎ şi nu vrea sǎ îţi dea pace.
Mintea este bunǎ în momentele în care esti ocupat cu “a face”, dar poate fi lǎsatǎ deoparte atunci când îţi dai voie doar “sǎ fi”.

Sursă foto.

Share
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *