Chemarea: începutul călătoriei

Articol scris de Monica Chiper – Secretary&Treasurer, CSG Bucuresti

„Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”.”

Octavian Paler

intrebareLa întâlnirea noastră de miercuri, la mijloc de octombrie arămiu, Raluca Mohanu ne-a povestit, cu pasiune și rafinament, despre călătoria eroului, călătoria fiecăruia dintre noi. Călătoria spre împlinire, spre fericire, spre deslușirea a cine suntem noi cu adevărat și care este menirea noastră în această lume. Pentru că fiecare dintre noi a venit aici și acum cu un scop. Suntem un melanj unic de gene, caracteristici, abilități, talente, destinat să joace un rol aparte și special, chiar dacă, în aparență, e doar un simplu rol de figurant.

Se spune că nu destinația contează, ci călătoria. Dar oare poți pleca într-o călătorie dacă nu știi destinația? Îți iei bocceluța la spinare și pleci încotro vezi cu ochii? Așa, pur și simplu? Pentru unii merge, dar pentru majoritatea nu. Pentru că nu avem curajul și spiritul de aventură care să ne împingă spre zări străine și neprevăzut. Avem nevoie de acea plasă de siguranță care să ne ofere o zonă călduță de confort. Ne este teamă. O, Doamne, și cât de teamă ne este! Să nu fim răniți, să nu ne pierdem prețioasele posesiuni, să nu fim marginalizați, să nu mai fim iubiți, să fim părăsiți, și multe altele. De fapt, ne este teamă să trăim. E trist, dar priviți-i pe cei din jurul vostru. Câți dintre ei sunt fericiți? Câți dintre ei fac ceea ce le place? Câți dintre ei abia așteaptă să se trezească dimineața ca să schimbe lumea cu acel ceva special la care ei se pricep atât de bine. Acel ceva pe care toți simțim că îl avem dar nu reușim să-l scoatem la suprafață, oricât am încerca.

Sunt atât de multe călătorii care nu vor începe niciodată și la fel de multe călătorii care nu se vor termina niciodată. Pentru că fiecare călătorie începe și se termină cu o chemare. Iar a-ți găsi chemarea este cea mai mare provocare a vieții. Unii sunt norocoși, extrem de norocoși să știe cine vor să fie și ce vor să facă încă din copilărie. Alții, descoperă treptat. Iar restul nu descoperă deloc. Iar când nu-ți găsești chemarea, când nu știi care este rostul tău pe lumea asta și ți se pare că viața este un talmeș-balmeș lipsit de sens, doare. Doare al naibii de tare. Și nu doar la nivel spiritual. Ci și fizic. Este o durere surdă, care-ți prinde inima într-o chingă și o ține așa la nesfârșit. Mult prea mulți oameni trăiesc cu această durere și ajung la finalul vieții fără să știe cine sunt cu adevărat și ce ar fi putut să facă. Și asta pentru că renunță să viseze. Pleacă urechea la ce le spun cei din jur și își pun visele deoparte, gândind că va veni momentul și pentru ele. Dar acel moment nu va mai veni. De aceea se spune că există în Rai o cameră cu tot ceea am fi putut avea dar nu am crezut niciodată că vom putea avea sau cu acele vise pe care le-am fi putut împlini dacă nu ne-am fi oprit la doar un pas distanță de a le realiza. O cameră pe care chiar și îngerii ezită să ne-o arate (a se observa prezumția optimistă că vom ajunge cu toții în Rai).

 De ce se întâmplă asta? Pentru că suntem atât de ușor de influențat. Pentru că nu avem încredere în noi. Pentru că trăim cu iluzia că soluția este în afara noastră, la ceilalți. Pentru că vrem neapărat ca ceilalți să aibă o părere bună despre noi. Pentru că ne e teamă să fim diferiți și să ieșim în evidență. Pentru că viața este „grea”. Pentru că nu avem puterea de a schimba lumea. Și tot felul de astfel de convingeri care de care mai „încurajatoare”.

Poate că tu ai vrea să devii profesor de istorie. Asta îți aduce ție bucurie, să le povestești copiilor despre Carol cel Mare și Assurbanipal. Dar ți se spune: „Și din ce o să trăiești, mamă? Dintr-o leafă amărâtă de profesor? Mai bine fă-te avocat sau contabil, ca să ai și tu un salariu ca lumea, să-ți iei o casă, o mașină. Să-ți faci și tu o familie.” Vă sună cunoscut? Iar tu asculți. Pui în balanță visele tale, într-o parte, și confortul, în cealaltă. Și alegi să fii și tu „în rândul lumii”. Devii un contabil nefericit, închis între patru pereți, cu rate la bancă pentru un apartament de două camere în Pantelimon și un Logan roșu cu suport pentru două biciclete Mountain bike. Continuând să visezi la istorie și la cât de mult ți-ar fi plăcut să predai. Ai bani să-ți plătești facturile, dar ești oare mai fericit după ce le-ai plătit sau te gândești imediat la următoarea tranșă de cheltuieli?

Sau ți se spune la școală, de către profesori „bine intenționați”, că nu vei avea nici o șansă să devii pictor sau pianist sau actor, că vei fi muritor de foame și că mai bine ai coborî cu picioarele pe pământ și nu ai mai visa la cai verzi pe pereți. Vă sună cunoscut și asta? Câți dintre noi au trecut prin așa ceva? Câți dintre noi și-au sacrificat visele pe altarul zeului conformismului, au renunțat să-și mai caute adevărata menire și au devenit prizonieri în „cursa șobolanului”?

grow_up2Când eram copil și mă întrebau „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”, le spuneam că vreau să fiu Indiana Jones, cel mai tare arheolog din lume. Mă fascinau istoria, comorile, misterele și visam la multe aventuri. Apoi, mi-am dorit să fiu astronom și astronaut (nici acum nu m-aș da în lături să plec pe o navă ca Enterprise). Iar mai târziu am decis că vreau să fiu chirurg de mâna întâi. Ia ghiciți ce am ajuns. Sunt „fericita” posesoare a unei diplome de economist. Pălăria lui Indiana Jones s-a transformat într-o pereche de ochelari pentru miopie, nava spațială a luat forma unui birou cu patru pereți și aer condiționat, iar bisturiul chirurgului s-a transformat în pix de unică folosință. Și asta pentru că mi-a fost teamă să-mi urmez visul și pentru că am auzit pe cineva spunând că de la liceul nostru nu a intrat nimeni la alte facultăți decât Drept și ASE. În loc să-mi ascult inima și să fiu acum pe un șantier arheologic, trăindu-mi visul, i-am ascultat pe ceilalți și am lăsat pragmatismul să câștige.

Mă doare când văd cum oamenii renunță atât de ușor la ceea ce-și doresc, la ceea ce ar fi putut fi și ar fi putut face. Mă doare când văd cu câtă putere investim „gura lumii” și cum o lăsăm să-și râdă de visele noastre. Cum ne lăsăm viețile în mâinile altora și renunțăm la a fi noi înșine. Autentici, liberi și fericiți.

Nu trebuie să fi o celebritate sau să faci ceva important pentru omenire. Este suficient să faci ceea ce-ți place, ceea ce ți se potrivește, ceea ce te face fericit. Sunt oameni care iubesc să facă curățenie, să lucreze noaptea într-o clădire de birouri și să o facă lună. Alții ar sta toată ziua într-un atelier mecanic, reparând mașini. Pentru că asta îi face fericiți și li se potrivește „mănușă”. Asta este chemarea lor, „micul” lor rol de „figurant” în blockbusterul vieții.

O lege a spiritualității din India spune: „Orice moment în care se începe este momentul corect”. Nu mai da vina pe vârstă, pe obligații de tot felul, pe ce ar spune vecina de la parter sau precupeața din piață. Dacă îți place ceva, dacă ai visat dintotdeauna să faci un anume lucru, pune mâna și fă-l. Este viața ta. Asumă-ți răspunderea pentru ea. Nu mai aștepta momentul potrivit. Creează-l! Provoacă Universul! Arată-i că ești pregătit, că ești în pole position și ai degetul pe trăgaciul pistolului de start! Și, știți ce e interesant? La început, ceilalți te vor privi chiorâș și vor încerca să te convingă că ai luat-o razna „total și iremediabil”. Dar, după ce vor vedea ce ești în stare să faci, te vor aprecia și vor fi alături de tine. V-o spun din propria experiență.

Și când ți se mai servește clasica replică „Coboară cu picioarele pe pământ!” răspunde-le: „Sunt cu picioarele pe pământ, dar sufletul meu este acolo unde își dorește să fie, iar dacă el își dorește să fie în cele patru zări, cine sunt eu să-l opresc?”

Joseph Campbell spune în finalul cărții sale „Eroul cu o mie de chipuri”:

Eroul modern, individul modern care are curajul să asculte chemarea și să caute regatul acelei prezențe cu care suntem sortiți să ne reunim, nu poate – și nici nu trebuie – să aștepte ca societatea căreia îi aparține să se elibereze de crustele mândriei, fricii, avariției raționalizate și ipocriziei sanctificate. „Trăiește”, spune Nietzsche, „ca și când ziua a venit”. Nu societatea este cea care trebuie să-l călăuzească și să-l salveze pe eroul creativ, ci exact invers.

Sursa foto.

Sursa foto.

Share

La ce te ajutǎ şi la ce te încurcǎ mintea

Articol scris de Elena Dobre (www.relatiiautentice.ro), Sergent at Arms CSG Bucuresti, în urma evenimentului „Cine (nu) sunt eu?”, din 11 septembrie (invitată: Diana Onilă)

 

Pe vremea când eram micǎ-micǎ (la vârsta, nu la stat), viaţa era simplǎ şi frumoasǎ. Tot ce era în jur, îmi pǎrea nou şi interesant. Apoi, apǎrut în viata mea o prietenǎ, care a început sǎ îşi facǎ simţitǎ prezenţa din ce în ce mai mult. O chema Mintea.

elenaEa mǎ ajuta sǎ fac ordine în universul meu, şi îmi şoptea uşor:
“Aia este o maşinǎ”, “Acela este un cal”.
Îmi dǎdea tot felul de sfaturi utile:
“Ai grijǎ, dacǎ pui mana pe plitǎ, te arzi.”
“Nu te duce prea aproape de margine! Rişti sǎ cazi!”În timp, am trecut la lecţii mai  avansate: am învǎţat sǎ separǎm lucrurile unele de celelalte:
“Asta este bine, iar asta este rǎu.”
“Asta este frumos, iar asta urât.”
Noi suntem aşa, iar ei sunt altfel.”

Apoi, mi-a prezentat noţiunea de “trebuie”:
“Trebuie sǎ mergi la scoalǎ, şi sǎ iei note mari. Asa îţi faci fericiţi pǎrinţii.”
“Trebuie sǎ faci asta chiar dacǎ nu îţi place. Este pentru binele tǎu.”
Şi astfel, zi de zi, vocea acestei prietene mǎ însoţea, plinǎ de sfaturi, explicaţii şi etichetǎri.
Anii au zburat, iar eu am dat uitǎrii zilele în care timpul se scurgea lent şi fǎrǎ griji, în care totul era încǎrcat de pace şi de bucurie. Acum eram prea ocupatǎ pentru a mai avea timp sǎ mǎ bucur de lucruri mǎrunte. Aveam de muncit. Trebuia sǎ devin cineva…
Iar aceastǎ prietenǎ a mea, Mintea, îmi povestea necontenit istorii pline de învaţǎminte, şi îmi ţesea imagini ale fericirii din care voi gusta, atunci când dorinţele îmi vor deveni realitate. Şi astfel, s-au scurs ani buni, în care am alergat de la o dorinţa la alta… Acum viaţa se derula cu repeziciune, şi aveam impresia cǎ nu am niciodatǎ suficient timp. Pǎrea cǎ lucrurile mi se scurg printre degete.

Pânǎ când, într-o zi, o voce aproape uitatǎ mi-a strigat cu glas rǎguşit si plin de înverşunare:“Nu mai resist! Nu se mai poate aşa!!”Am început sǎ ascult ce avea de povestit aceastǎ voce, care pǎrea cǎ vine de undeva de departe, din centrul fiinţei. Ea m-a fǎcut sǎ înţeleg, cǎ în ultima vreme, sunt mai mult moartǎ decât vie.

M-a fǎcut sǎ realizez cǎ nu mǎ mai bucurasem de mult de cerul albastru, de razele soarelui, de gingasia florilor sau de imaginea impunǎtoare a munţilor. Uitasem de farmecul cântecelor şi al dansurilor, de şoaptele vântului printre frunze, de muzica stropilor de ploaie, sau de foşnetul mǎrii. Acest şoc, al revelaţiei, a fǎcut ca mintea sǎ înceteze din a produce zgomotele obişnuite. Tocmai avusesem un moment de luciditate, un moment de conştientizare.
Şi atunci am hotǎrat, cǎ vechea mea prietenǎ, Mintea, are nevoie din când în când, de o vacanţǎ.
♣♣♣
Prin intermediul minţii vorbesc vocile tuturor acelora de la care am învaţat cândva ceva: pǎrinţi, profesori, prieteni, mentori, şi mulţi altii… În anumite momente, mintea este un instrument nepreţuit. Scopurile ei sunt protecţia şi evoluţia. Şi totuşi: Mintea este bunǎ atunci când vrei sa analizezi o situaţie, dar nu atunci când savurezi o ceaşcǎ de cafea.
Mintea este bunǎ atunci când vrei sǎ îţi calculezi impozitul, dar nu atunci când ai un moment de tandreţe cu persoana iubitǎ.
Mintea este utilǎ la job, dar mai mult te încurcǎ atunci când pui capul pe pernǎ şi nu vrea sǎ îţi dea pace.
Mintea este bunǎ în momentele în care esti ocupat cu “a face”, dar poate fi lǎsatǎ deoparte atunci când îţi dai voie doar “sǎ fi”.

Sursă foto.

Share

Fericirea este ceea ce cred că voi obține din ceea ce vreau..

Rezumat scris de Anca Vartolomei, PR Officer CSG București 

Articol scris în urma întâlnirii CSG Bucureşti din luna mai, cu Adriana Postovaru.

Fericirea zilelor noastre o promovăm ca pe un lux aparent neinteresant pentru că  avem fiecare în buzunarul nostru o definiție prin care ne separăm de ea printr-un uz de prea mult abuz!

De foarte multe ori vedem starea de bine înafara noastră. Când vom acumula lucrurile dorite, vom avea experiențele visate, vom fi cu oamenii plăcuți, numai atunci vom fi fericiți pe deplin!  Acum cred că am timp să mă odihnesc pentru ca le am pe toate.

Să ai orice iți dorești pentru a fi fericit, distruge fericirea. Dacă omitem ceva de pe listă, totul se prabușește în mintea noastră și începe furtuna cu tine. Garantat în orice călătorie trebuie să-ți iei vesta de salvare.

Amintesc mai jos câteva întrebări care sunt cel mai puternic instrument în direcționarea atenției către soluție sau problemă.

Cum să creăm condițiile pentru fericire?

Fiecare emoție are nevoie de un antidot natural particular iar atenția este cea care determină calitatea experiențelor noastre pentru că avem potențialul să creștem lucrurile bune din noi. Știm că orice situație are cei doi poli: negativ și pozitiv. Suntem capabili să ne antrenăm mintea să fie pe minus sau pe plus. Acest antidotul constă în atenția direcționată pe plusul situației și pe părțile bune din oameni. Așa se creează o relație de câștig-câștig cu orice situație și cu orice persoană cu care vii in contact.

Pe cealaltă parte, când vrem să ne prelungim suferința, ne rezolvăm problema din exterior. În timp ce-mi caut jobul dorit, partenerul ideal, independența financiară, atenția noastră se află în exterior și credem că putem obține starea de bine odată cu aceste lucruri. Fericirea de moment o avem pentru că deținem lucrurile și oamenii doriți și când apare ceva care nu încape în sertarul fericirii noastre începem să respingem, să fugim sau să luptăm și starea noastră de bine își ia zborul. Este ca un cerc vicios care se repetă pentru că avem aceeși reacție la factorii exteriori.

Fericirea de durată se întreține din interior pentru a armoniza relația cu orice lucru și persoană din exterior. Ea se manifestă prin comportamente foarte diverse și este exprimată diferit de la un om la altul. Existăm în era dezvoltării personale unde găsim infinite mijloace pentru a deveni din ce în ce mai buni în ce ne dorim. Pe acest drum apare competiția cu ceilalți care conduce la separare și descreștere personală în timp competiția cu tine conduce la creșterea ta și provine din dorința de  a fi in serviciul oamenilor.

Fericirea o văd simplă de pus în aplicare. Atunci când ne apucăm de ea o facem complicată!

fericire-copy

Această rețetă proprie fiecărei persoane este simplă atunci când nu mai hrănim problemele cu reacția noastră la factorii exteriori. Cu cât adaugi mai multă frică provocărilor cu atât ele devin mai mari. Când situațiile și oamenii pot fi dificili ne putem ajuta să ne punem în contact cu realitatea prezentă,  să observăm starea declanșată de anumiți stimuli exteriori, să oferim timp să se manifeste și să identificăm acel spațiu care există între reacție și răspuns. În acest spațiu reacția se transformă în răspunsul adecvat la situația prezentă și răspunzi când este necesar și cerut să se manifeste. Când acțiunea pornește dintr-un plan negativ înmulțim problemele și ne aflăm pe minus.

Ce apare în momentul ”acum” limitat la percepțiile mele?  Mă identific cu tot ce vine în mintea mea și amplific.

Ce apare în momentul  ”acum” dincolo de percepțiile mele?  Aici putem înlocui paradigmele cu credințe noi care ne conduc spre rezultatele dorite.

Cu cat ai mai puține gânduri cu care te identifici cu atât ești în contact cu realitatea prezentă în care te afli.

Gândul negativ/pozitiv poate amplifica alte ganduri și începi să-ți adresezi întrebări prin care iți creezi răspunsuri problemă. Ce se întâmplă cu viața mea? este o întrebare cu răspuns problemă în care mintea generează mii de gânduri haotice. O întrebare care generează soluții este: Ce pot face eu acum? te pune în contact cu realitatea și cu resursele tale din prezent.

Dezvoltarea personală este inundată de dorința schimbării. Am aflat că nu e nevoie să te schimbi pentru că e un drum foarte complicat și obositor! Pot avea gandul că sunt în neregulă și trebuie să fac ceva rapid și nu știu ce.

Un drum ușor este sa fii conștient de tot ce se întâmplă în corpul tău care este ca o busolă pentru tine. Poți conștientiza diferența mare între a fi furia și a fi conștient de furia din interiorul tău. Începem să fim atenți la gândurile care țopăie prin minte: nu sunt suficient de bun, voi renunța, sunt prea bun să-mi pierd timpul cu persoane mai slabe decât mine .. Aici avem libertatea de a nu crede distorsiunea din mintea noastră și să fim recunoscatori pentru aceste provocări care ne pun în miscare să devenim mai buni.

O altă distorsiune este când sunt ocupat şi nu am timp de nimic. A fi mereu ocupat și a te plânge că nu ai timp este primul factor al distragerii de la timpul oferit ție. Poți să te întrebi: Ce anume din viața mea mă distrage de la timpul petrecut cu mine?

Am o stare de bine atunci când sunt în contact cu emoțiile mele în realitatea prezentă și-mi ascult semnalele corpului. În felul acesta fac trecerea de la rolul pasiv de observator la rolul activ de actor al propriei vieți.

Viața este facută să trăiești fară grija zilei de mâine

Sursa foto

Share

Cine este … EA?

Articol scris de Monica Chiper – Secretary&Treasurer, CSG Bucuresti 

vanatoruldeemotii.blogspot.ro

 

*Articol scris în urma evenimentului CSG din 13 martie, invitata Monica Daniela Găitănaru.

goddess-fantasy-cg-widescreen-wallpaper-1920x1200

Femeia este al cincilea anotimp.” Grigore Vieru

Nu întâmplător luna martie este dedicată femeii. Pentru că este prima lună a primăverii și pentru că totul revine la viață, se trezește din amorțeala și acel „dolce far niente” al unei ierni lungi și paralizante.

Asemenea primăverii, femeia este începutul. Ea este sursa vieții, prin ea noi destine își croiesc drum în lume. Ea este învățător, călăuză și protector. Nu este perfectă și nici nu ar putea să fie, pentru că oamenii, prin definiție, nu sunt perfecți. Ar fi atât de plictisitor dacă am fi astfel. Dar tocmai dorința noastră de a atinge idealul face ca viața să fie atât de fermecătoare și, de ce nu, amuzantă.

Femeia este puternică. Durerea o înclină, uneori până aproape de pământ, dar nu o rupe. Își revine întotdeauna și merge mai departe. Ea știe, cu acel al șaselea simț specific feminin, că ceva bun se naște mereu din încercările dificile, că acestea te fac mai înțeleaptă, mai curajoasă și mai încrezătoare în propriile-ți forțe. Așa cum bine spune Oprah Winfrey: „Sunt o femeie în continuă dezvoltare. Mă străduiesc la fel ca și ceilalți. Încerc să învăț din orice conflict, din orice experiență. Viața nu este niciodată plictisitoare.”

Femeia este frumoasă. Priviți-i zâmbetul, priviți-i sclipirea din ochi, ușoara încruntare a frunții sau arcuirea întrebătoare a sprâncenelor. N-o încadrați în acele tipare artificiale de frumusețe inventate cu ajutorul generos al Photoshop-ului, ci încercați să descifrați jocul de lumini și umbre de pe chipul ei. Sunt atât de multe gânduri acolo, atât de multe frământări, vise, amintiri, dorințe. Frumusețea stă în expresivitatea trăsăturilor, nu în simetria lor.

Femeia este adaptabilă. Poate face atât de multe lucruri și poate interpreta atât de multe roluri. E suficient să stai pe o bancă în parc sau la o masă într-o cafenea din mall și să privești în jurul tău. Chiar lângă tine, două prietene stau de vorbă, una dintre ele fiind categoric confidenta celeilalte. O ascultă, o înțelege, o ajută cu un sfat și cu o îmbrățișare încurajatoare. Un pic mai încolo, doi tineri se sărută, iar ea este complet și iremediabil prinsă în vraja amorului. Un puști simpatic aleargă, râzând, în jurul scării rulante, în timp ce mama lui îl ajunge din doi pași, îl prinde de mijloc și-l strânge în brațe, dorindu-și să-l protejeze de-a pururi de toate dezamăgirile inevitabile ale vieții. O femeie înaltă, într-o ținută office, trece pe lângă tine, grăbindu-se la o întâlnire de afaceri.

Toate acestea sunt personificări a ceea ce psihiatrul Carl Gustav Jung a numit arhetipuri: preoteasa (sau mediatoarea), curtezana (sau hetaira), mama și amazoana. Sunt cele patru roluri principale ce corespund diferitelor etape din viața noastră și cu care ne identificăm mai mult sau mai puțin, în funcție de propria personalitate, de mediul și de oamenii alături de care creștem, evoluăm și trăim zi de zi. Și deși doar unul din aceste tipare comportamentale este dominant, putem … și trebuie … să învățăm să le folosim și pe celelalte. Deoarece, așa cum spune Charlotte Whitton: „Orice ar face, femeile trebuie să facă de doua ori mai bine ca bărbații pentru a fi considerat un lucru bun. Din fericire, nu este prea greu.”

Femeia este un mister. Ea „este un miracol de contradicţii divine”, după cum o definește Jules Michelet. Pare atât de fragilă, dar poate suporta dureri de neimaginat. Pare vulnerabilă, dar dezamăgirile și eșecurile sunt pentru ea doar trepte spre reușită. Pare visătoare și eterică, dar este atentă și surprinde cu ușurință orice detaliu esențial.

În fiecare femeie există câte un pic din înțelepciunea, idealismul și autoritatea Atenei, din independența, curajul și magia lui Artemis, șarmul, creativitatea și senzualitatea Afroditei, ingeniozitatea intrigantă a Herei, viziunea, responsabilitatea și intuiția Persefonei, calmul, concentrarea și spiritualitatea Hestiei, generozitatea dar și furia Demetrei. Da, femeia nu este doar o zeiță. Este toate aceste zeițe la un loc.

Femeia este o făptură complexă și profundă. Și de aceea atât de greu de înțeles. Dar, la urma urmei, poate că Oscar Wilde avea dreptate: „Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu înțelese”.

Și să încheiem cu spusele celebrului Sigmund Freud: „Marea întrebare, la care nu știu să răspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: Ce vrea, de fapt, o femeie?

Să-i răspundem?

Sursa foto.

*******

Te invităm ăa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching în Bucuresti. Mulţumim!

 

Citeşte şi:

      Sper că v-am regăsit cu bine în prag de primăvară! 🙂

La întâlnirea de Coaching Support Group București din luna martie, am surprins într-un scurt rezumat câteva idei pe care le-a împărtășit Monica Daniela Găitănaru despre arhetipurile feminității. Află care sunt acestea, care dintre ele ți se potrivește și ce poți face pentru a-ți trăi în totalitate feminitatea.

Împreună cu invitata noastră am experimentat conștientizarea celor patru arhetipuri feminine și rolul dominant pe care-l ocupă fiecare arhetip în viața unei femei. În concepția lui Carl Gustav Jung aceste roluri feminine amintite, au fost sintetizate în așa-numitele arhetipuri feminine: Arhetipul preotesei sau inițiatoarei care își exercită puterea prin intelect și prin cunoașterea ei dincolo de aparențe; Arhetipul matern care se poate manifesta prin grija față de natură, implicarea în acțiuni de voluntariat; Arhetipul de curtezană sau fascinatoare care se exprimă prin creativitatea și senzualitatea emoțiilor manifeste; Arhetipul de amazoană sau eroină care își exercită puterea în planul fizic și mental.

Arhetipurile care sunt neconştientizate se află în partea de umbră a psihismului nostru şi în acelaşi loc cu ele stau ascunse cele mai mari resurse ale noastre. De aceea este important să le accesăm şi să le experimentăm pentru a ne explora feminitatea în întregimea ei. Anumite părţi din noi intră în „umbră” în copilărie când suntem răniţi și nu suntem încurajați să dezvoltăm un anumit rol. Unele energii arhetipale pot să nu fie permise într-o familie, datorită culturii acesteia sau preocupărilor predominante și pot conduce la blocarea comportamentului care a produs durerea experențială.

La întâlnirea cu Monica, am aflat că ne putem da seama ușor de arhetipul dominant prin ușurința cu care-l jucăm. Ce ne este mai natural să facem în funcție de o situație sau alta acela reprezintă rolul dominant asumat. Invitata noastră ne-a oferit în continuare cum ne putem dezvolta rolul feminin care se află în partea de umbră. Ne-a invitat să începem cu lucruri mici care ne antrenează în acțiuni concrete pentru a susține arhetipul dorit. O altă modalitate complementară acesteia este să ne identificăm credințele care nu ne permit să explorăm arhetipul feminin și să le înlocuim cu credințe care întăresc tiparul de comportament dorit.

Sperăm că aceste idei v-au creat o imagine a conținutului intâlnirii noastre din luna martie și ne dorim să extrageți resursele de care aveți nevoie în recunoașterea totalității feminine. La următoarea noastră întâlnire vei găsi resurse nelimitate în cadrul grupurilor MasterMind din partea a doua a evenimentului sau vei putea beneficia, ca de obicei, de o ședință de coaching gratuită pentru a găsi inspirație pentru provocările tale!

Să ne revedem cu bine!

Anca Vartolomei

*******

Te invităm să ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Mulţumim!

Citeşte şi:

Concluziile întânirii din 13 martie – Anca Vartolomei

Share

Cum ascultăm

Articol scris de Anca Vartolomei, PR Officer CSG Bucuresti

Îmi face plăcere să călătoresc și mi-am dat seama că se întâmplă foate rar! În schimb călătoresc foarte des cu poveștile oamenilor. Încep cu o poveste care m-a inspirat de la întalnirea Coaching Support Group București, cu Alina Roman, despre ascultarea empatică și practirea ei zilnică pentru îmbunătățirea relațiilor noastre.

Am descoperit foarte rar o persoană care nu face decât să asculte, în care partenerul să-ți mulțumească pentru sfatul oferit pentru că și-a găsit singur răspunsul! Eu ascult, tu vorbești și îți ofer timpul de care tu ai nevoie. Orice legatură poate începe cu ce pot eu aduce în relație cu tine! Pot învăța să te ascult!
În conversații reținem mai puțin de 50 % din ce ascultăm! Acest proces cere un mare efort de toleranță pentru că avem tendința de ai impune celuilalt propria experiență de viață. Începi să asculți, să îți formezi opinii, să judeci și începi să dai sfaturi. Monologul rulează în mintea ta și abia aștepți să îți spui povestea: Stai să spun eu…
Jobul nostru nu este să dăm sfaturi sau să fim în centrul atenției, ci să fim prezenți în conversație cu partenerul și să-i oferim respect.

Este foarte greu pentru că este opusul a ceea ce suntem obișnuiți să facem mereu!
Poate fi o provocare să asculți partenerul și să te educi în această direcție cu obiceiuri constante care să te susțină în acest proces. Judecățile noastre diminuează mult ascultarea pentru că ascultăm numai ce vrem noi să auzim. Pe parcurs descoperim că ceea ce vrea să exprime celălalt este total diferit de ceea ce auzim, iar rezultatul este că persoana nu se simte ascultată!

2eaf2bfadcc9220630310812e625b342
Atunci când ești conștient de atitudinea pe care o transmiți în timp ce asculți, poți alege să creezi un sentiment de relaxare în interiorul persoanei. Asta observăm din limbajul non-verbal al partenerului. Atunci când se simte ascultat este relaxat și deschis, iar atunci când nu se simte ascultat, își exprimă agresiv mesajul.

Dacă asculți numai cu mintea, vei interpreta mesajul în funcție de credințele tale și continui să judeci ce vrei să auzi. Începi să fii conștient de liniștea din spatele cuvintelor, iar în acel moment devii prezent în ascultare. Ne putem direcționa atenția asupra persoanei pe care o ascultăm iar în acest fel ne întrerupem monologurile din minte. Gândirea noastră va încetini pentru că nu mai are atenția noastră iar ascultarea se produce în liniște.

Amintirile sau proiecțiile din viitor au o mare putere, doar atunci când credem că sunt reale pentru noi și ne reduc ascultarea pentru că ne identificăm cu ele. De fapt suntem prinși în povestea din mintea noastră în timp ce ascultăm pe cineva! Oare, cum e să ai urechi numai pentru tine?

Aici avem nevoie de o ancoră care să ne susțină în ascultarea activă. Putem fi conștienți de corpul nostru, de timpul și spațiul în care ne aflăm cu persoana și putem empatiza cu sentimentele transmise de experiență în timpul ascultării.
Am descoperit că ascultarea este o alegere pentru mine. Poate acea persoana nu își rezolvă problema atunci când o ascult și nu sunt aici să decid asta. Pot să fac o diferență în relație iar persoana se pune în mișcare și trece mai departe.
Prin ascultare pot oferi partenerului o șansă și acea zi poate fi una din zilele care îi poate schimba viața! Iar un alt lucru descoperit este ascultarea oamenilor diferiți de mine, care mă provoacă să devin din ce în ce mai bună.
Ascultarea empatică este cel mai frumos dar pe care-l putem oferi partenerului!

Sursa foto.

*******

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citește și:

Taci și ascultă – Monica Chiper

Concluziile întâlnirii din februarie 2014 – Anca Vartolomei

CSG Bucuresti (ascultarea empatica) – Alexandru Frumosu

Ascultarea empatică: sursa de „aer psihologic” – Elena Dobre

Share

Ascultarea empatică: sursă de “aer psihologic”

Articol scris de Elena Dobre, Sergent at Arms CSG Bucuresti

www.relatiiautentice.ro

 

Cu ani buni în urmă, aveam convingerea ca sunt un bun ascultător. Aceasta era una dintre puţinele calităţi personale pe care le-aş fi recunoscut. Mă simţeam atât de mândră de această capacitate, încât nici nu mă oboseam să verific dacă credinţa mea este justificată.

Erau, într-adevăr, momente în care puteam asculta într-un mod empatic. În acele clipe, simţeam cum apare o punte invizibilă între mine şi interlocutor. Reuşeam, astfel, să pătrund în lumea lui, şi să înţeleg ce vrea să spună cu adevărat. După astfel de discuţii, plecam plină de energie.

Consideram cu adevărat preţioase acele momente de empatie, şi aş fi vrut ca toate discuţiile să ajungă la acel nivel.  Totuşi, acest gen de întâmplări, apăreau de obicei în cazul unor conjucturi favorabile. Fie cealaltă persoană îmi destăinuia un lucru atât de intim sau de captivant, încât eram “numai ochi şi urechi”, fie eram complet de acord cu celălalt, şi atunci conversaţia curgea de la sine.

În acea perioadă, trăiam cu impresia că acele momente de intimitate emoţională, sunt în mare parte, meritul meu. Doar mă consideram un ascultător atât de bun! Bineînţeles, existau destule conversaţii care nu se desfăşurau prea bine, dar preferam să le minimizez importanţa. Pe acestea le luam ca pe nişte accidente inevitabile, şi în afara puterii mele de acţiune.

 Pe masură ce am început să fiu interesată de dezvoltarea personală, şi să fac progrese în această direcţie, a devenit din ce în ce mai clar faptul că mai am de învaţat în domeniul ascultării empatice. Majoritatea conversaţiilor pe care le aveam, nu erau atât de armonioase pe cât mi-aş fi dorit. Erau plăcute, dar le lipsea profunzimea.

Discuţiile “cu suflet” erau puţine şi apăreau la răstimpuri, asemeni unor mici insule, pierdute în mijlocul oceanului. Ştiam că am şi eu partea mea de responsabilitate pentru acea situaţie, dar nu reuşeam să detectez unde trebuiau corectate lucrurile.

empatie

Din fericire, cine caută, primeşte mai devreme sau mai târziu răspunsul.

Prezentarea Alinei Roman, despre ascultarea empatică, mi-a deschis ochii. Am reuşit să înţeleg de ce nu eram un ascultător atât de bun, pe cât aş fi vrut. Erau o serie de erori, pe care le făceam destul de des, în decursul discuţiilor. Aceste erori, împiedicau stabilirea unei conexiuni emoţionale autentice, cu interlocutorul meu:

–         când nu eram de acord cu ceva, de obicei nu rezistam tentaţiei de a-mi exprima părerea asupra subiectului;

–          dacă persoana respectivă povestea că trece printr-o perioadă mai grea, încercam să o scot din acea stare cu mesaje de încurajare de genul ”Hai că o sa treacă şi asta!” sau “Lasă că nu este aşa de rău”. Aceste mesaje, nu-l înveseleau deloc pe celălat şi, în acelaşi timp, îi creau o stare şi mai puternică de disconfort, deoarece se simţea neînţeles;

–      când se întampla sa aud despre o întâmplare, asemănătoare cu una dintre experinţele pe care eu le traisem,  simţeam nevoia să-l întrerup pe celălalt, pentru a face cunoscut acest lucru;

–         din când în când, în timpul discuţiei, mă lăsam distrasă de tot felul de gânduri, şi pierdeam astfel esenţa la ceea ce vroia sa transmită celălalt;

Un alt lucru pe care l-am înţeles, este acela că oamenii nu vin întotdeauna spre noi în căutare de soluţii, şi că sunt momente în care au nevoie doar să se descarce, adică să fie ascultaţi.

În urma acestor revelații, am realizat costurile pe care le poate atrage după sine o ascultare defectuoasă. Pe de-o parte, este posibil ca persoana care acordă încrederea şi se destăinuie, să se simtă neînțeleasă. Prin urmare, sunt şanse mari ca pe viitor să nu mai aibă curajul sau dorinţa, de a comunica deschis. Pe de altă parte, comunicarea superficială îi impiedică pe ambii participanţi, să se încarce cu “aer psihologic”: acea stare de bine pe care o avem, atunci când ne simţim apropiaţi sufleteşte de altă persoană.

Sunt convinsă ca toate aceste noi informaţii, despre ascultarea empatică, mă vor ajuta să  devin un ascultător mai bun şi mai conştient, şi să le fiu mai de folos, celor din jur.

Până de curând, în domeniul ascultării empatice, eram asemeni unui călător fără busolă. Vroiam să ajung acolo, dar nu cunoşteam calea. Din fericire, acum am găsit o hartă, care îmi va permite să aleg direcţia potrivită, în drumul spre relaţii profunde şi de calitate.

 Sursa foto.

*******

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citește și:

Taci și ascultă – Monica Chiper

Concluziile întâlnirii din februarie 2014 – Anca Vartolomei

CSG Bucuresti (ascultarea empatica) – Alexandru Frumosu

Cum ascultăm – Anca Vartolomei

Share