Cu umor … despre succes

Articol scris de Monica Chiper – Secretary&Treasurer, CSG Bucuresti vanatoruldeemotii.blogspot.ro

Prima intalnire a CSG de dupa vacanta de vara l-a avut ca invitat pe Andrei Rosu. Nici ca se putea o alegere mai potrivita pentru a reporni motoarele lasate la ralanti si a trezi mintile ce inca mai valseaza printre amintiri exotice.

Andrei Rosu a fost absolut savuros, cu un discurs amuzant, nu de putine ori autoironic si cu o naturalete de invidiat. Ma uitam la oamenii aflati in sala cu cata placere il ascultau si cum incearcau sa traiasca alaturi de el aventurile de la Polul Nord sau din Australia. Sa-si imagineze frigul cumplit sau sa simta epuizarea unui maraton de 21 de ore.

Andrei Rosu a spus la un moment dat ca timpul este singura resursa distribuita democratic pe glob. Fiecare dintre noi dispune de aceleasi 24 de ore. Ce facem cu ele depinde doar de noi. Unii le folosesc in mod „productiv” jucand carti pe Facebook, altii, in acelasi interval de timp, descifreaza structura genomului uman. De … fiecare cu ce-l doare, cum bine spune romanul. Noi suntem cei care alegem cum sa ne petrecem aceste 24 de ore. Iar alegerea este in functie de ceea ce ne dorim cel mai mult, de scopul pe care il dam existentei noastre, de ceea ce ne face sa zambim si sa ne simtim impliniti.

Doar ca nu este atat de usor sa descoperi „cine esti” si care este rostul tau in aceasta lume. Prea multi oameni, din pacate, renunta la a mai cauta si se multumesc cu o viata anosta si reciclabila an de an. E mult prea placut in interiorul zonei de confort, de ce sa incerci sa iesi si sa infrunti mai stiu eu ce temeri si provocari. Ca sa nu mai spun ce priviri chiorase o sa-ti arunce toti cunoscutii, plus eterna replica: „Ce te-a apucat, ma? Ai luat-o razna? Stai in banca ta!”

Dar … Paradoxal … sau poate nu … este mult mai usor sa te convingi sa nu faci ceva decat sa  faci ceva anume. Si pentru ca mi-a placut atat de mult modul sugubat in care Andrei Rosu si-a povestit experientele, o sa va povestesc si eu cat de usor este sa te convingi singur ca nu ai neaparata nevoie de un anume lucru. Ipotetic vorbind. Sau … poate nu.

Sa zicem ca vrei sa-ti iei carnetul de sofer. Nu esti tu foarte convins ca-ti trebuie, dar … de …. toti prietenii tai au masini si te-ai cam saturat sa fi mereu la mila altuia cand e vorba sa stai si tu mai mult la o bere in Centrul Vechi sau sa mergi la un concert care se termina mult dupa miezul noptii. Asa o sa ai si tu libertate de miscare si o sa poti merge oriunde si, mai ales, oricand si oricat de mult. Bun. Da, dar pe de alta parte, sare ecologistul din tine si-ti spune ca si asa sunt prea multe masini, mai vii si tu sa poluezi mediul, plus ca circulatia din oras seamana un picut prea mult cu spitalul de nebuni ca sa-ti dea ghes sa iesi cu masina in trafic. Da, dar totusi … Si uite asa iti stabilesti, cu chiu cu vai, telul aparent de neatins de a-ti lua carnetul de sofer.

Faci rost de instructor si stabilesti programul, de care reusesti sa te tii (pentru ca te gandesti la banutii pe care i-ai platit). Doar ca perioada aleasa nu e tocmai potrivita. Luna iulie, cu temperaturi de 40 de grade la umbra este tot ce poate fi mai imbietor si proprice invatarii. Am uitat sa spun ca intamplarea se petrece acum mai multi anisori, cand verile erau infernale.

Deci, stai timp de o ora la volan, incordat, speriat si scaldat in valuri de transpiratie. Plus ca esti frant de oboseala pentru ca ai avut grija sa-ti planifici lectiile dupa programul de la serviciu. Ca doar nu era sa-ti consumi zilele de concediu pe orele de soferie. Prima isprava, de care te avertizase de altfel instructorul (“Aveti mare grija sa nu opriti cumva masina pe calea ferata”) se intampla intocmai, cu prima ocazie. Ca o profetie autoimplinita, de cum dai de calea ferata (greseala instructorului ca a ales un traseu care sa includa si asa ceva) intri in panica, apesi intr-o veselie pe toate pedalele din dotare si omori motorul fix deasupra sinelor. De, bietul instructor, de ce i-a fost frica nu a scapat. Incearca el sa-si pastreze calmul, privindu-te cum te incrancenezi sa pornesti din nou masina, pana cand iti spune printre dintii inclestati (de teama sau de nervi, cam greu sa-ti dai seama): “Va rog sa porniti, suntem pe calea ferata.” De parca tu nu stii deja. Noroc ca instructorul nu e genul care racneste si-si baga si mai rau elevul in cofa.

Te duci apoi intr-un poligon la care ajungi trecand peste o sina de tramvai, cobori pe o serpentina incolacita si in final ajungi intr-un spatiu ingradit de garduri din plasa de metal. Instructorul incearca sa te invete parcarea laterala, pe care cu chiu cu vai creierul tau reuseste sa o proceseze. Mai dai o tura prin poligon iar, la final, masina se inscrie pe o traiectorie de coliziune inevitabila si frontala cu gardul din fata. Oboseala si canicula ti-au redus reflexele la minim si privesti spre gardul care se apropie fara sa schitezi nici cel mai mic gest de a calca frana. Instructorul te lasa … te lasa … te lasa … pana cand cedeaza nervos si apasa frana, oprind masina la doi centimentri de gard. Pentru ca esti un elev silitor, genul “ce intra pe o ureche iese urgent pe cealalta sub actiunea vidului din interior”, piciorul tau se afla, bineinteles, sub pedala franei in momentul interventiei eroice a instructorului. Durerea trece fulgerator de jos in sus si de sus in jos. Iti inghiti cu greu racnetul pentru ca stii ca greseala iti apartine, ca piciorul trebuie sa stea mereu deasupra pedalelor. Acum nu o sa mai uiti asta niciodata. Si, bineinteles, vei uri ambreiajul (ciudat, nu frana) cu o pasiune demna de cauze mai bune.

Dupa vreo sase sedinte chinuite, instructorul te anunta ca va fi plecat in concediu toata luna august. La cate emotii i-ai dat nici nu e de mirare ca fuge mancand pamantul. Ramane stabilit sa vorbiti cand se intoarce. Pe la inceputul lunii septembrie pui mana pe telefon si, fara prea mare entuzism, il suni. Nu raspunde nimeni. Dupa alte doua zile il suni din nou. Abonatul nu e disponibil. E clar. Ai bagat spaima in bietul instructor. Devotat ideii ca ce-i prea mult strica, renunti sa-l mai suni si renunti si la scoala de soferi. Si asa nu erai tu foarte convins ca vrei masina. Si uite asa te-ai motivat sa nu-ti iei carnetul de sofer. Ce simplu si usor!

Daca nu-ti place ceea ce vrei sa faci, daca nu esti entuziasmat si nerabdator si nu zambesti fara motiv, atunci nu pierde timpul. Daca simti ca trebuie sa faci ceva pentru ca trebuie, pentru ca te imping ceilalti de la spate si nu pentru ca asta este ceea ce iti doresti, atunci opreste-te putin si gandeste-te. Chiar merita? Daca te chinui din rasputeri, oftezi si-ti dai ochii peste cap de fiecare data cand vine vorba de un lucru anume pe care trebuie sa-l faci, inseamna ca acel lucru nu e pentru tine. Te tine blocat intr-un spatiu strain si-ti consuma, precum un vampir, energia, creativitatea, bucuria.

E nevoie de curaj, de mult curaj pentru a te desprinde de obisnuinte si a nu mai asculta vocile conformiste din jur. Cand faci ceea ce-ti place, cand in sfarsit ai descoperit ce anume te insufleteste si te face sa fii tu insuti, original si unic, timpul se opreste in loc. In mod cu totul paradoxal, ai la dispozitie mai mult de 24 de ore pe zi. Pentru ca pur si simplu nu ii mai constientizezi curgerea. Esti atat de cufundat in ceea ce faci, cu tot sufletul si cu toate resursele de care dispui, incat totul vine absolut natural, totul ti se potriveste perfect. Si asta pentru ca, pur si simplu, stii ce vrei. Atat.

Priviti-i pe cei care isi traiesc zi de zi pasiunea. Pe cei care nu s-au lasat influentati de nimeni si de nimic. Pe cei care au un vis si merg cu incapatanare inainte pentru a si-l realiza. Oameni precum Andrei Rosu. Luati-i ca exemplu. Faceti ce fac si ei, ganditi ca ei si inconjurati-va de oameni ca ei. Molipsiti-va de energia lor, de optimismul lor, de ambitia si de perseverenta lor. Si o sa vedeti ca lucrurile vor incepe sa se miste. Atata vreme cat stii ce vrei. Clar si fara nici o urma de indoiala.

Sursa foto.

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citeste si:
Spune „Pot” si vei putea – articol scris de Oana Mihailescu
Curajul de a-ti urma visul – articol scris de Cristina Eremia

Cum poate un om obisnuit sa produca neobisnuitul? – articol scris de Elena Dobre

Lectia unui campion: mintea este ca un taxi – articol scris de Lorena Cioroianu

Share

Curajul de a-ti urma visul

Articol scris de Cristina Eremia – Talks Manager CSG Bucuresti
In calitate de Talks Manager al Coaching Support Group am rolul de a gasi si invita oameni frumosi care au de transmis un mesaj util si cu sens, care sa ne inspire sa traim o viata mai buna si sa ne implinim potentialul. L-am cunoscut pe Andrei la o petrecere si m-a impresionat pentru preocuparea pentru bunastarea altora, pentru schimbarea sociala, prin energie si rapiditate, prin sensibilitate si hotarire. Are o poveste de viata banala pana la un punct: momentul in care a hotarit sa faca o schimbare  Am ales sa-l invit ca speaker la Coaching Support Group pentru ca el e un exemplu de urmat. Gestioneaza cu succes: un job solicitant de manager intr-o multinationala, rolurile familiale de sot si tata a doi copii mici, de sportiv cunoscut si organizator de evenimente sportive, investitor in diverse cauze sociale pe care le sustine financiar si prin actiuni de PR, percutionist amator, speaker motivational si blogger inspirational.

Din partea unui om care a ajuns in Cartea Recordurilor in mai putin de 2 ani de activitate sportiva (fara sa fie un atlet) alergand ” 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente, in timpul cel mai scurt” te-ai putea astepta ca la un eveniment public sa aiba ceva din atitudinea des intalnita „uite ce grozav sunt eu”. Si desi a povestit mult despre el, cu umor si autoironie, mesajul dintre cuvinte a fost altul.

Andrei ne-a atins inimile vorbind dintr-un spatiu de autenticitate, vulnerabilitate si modestie, spunandu-ne ceva gen „uitati ce grozavi puteti fi voi: pt ca eu, un om simplu, am reusit asta si mai sunt multi altii, oameni de mare succes, care reusesc lucruri extraordinare, facand asa:
– isi mentin o buna stare energetica avand grija de corpul lor prin nutritie sanatoasa si facand sport
– se trezesc dimineata devreme si astfel „castiga” timp
– stiu ce vor, au o viziune clara a viitorului dorit: „cum arata succesul meu” (nu al altora)
– isi mentin atentia focusata si actiunile congruente cu scopul propus
– nu amana si finalizeaza orice actiune inceputa
– isi organizeaza bine activitatile, folosindu-se de agenda, planner si reminder
– isi cultiva obiceiuri si deprinderi care ii sustin in a fi productivi si eficienti
– isi confrunta fricile, mergand catre ele, nu fugind de ele
– nu se gandesc care sunt conditiile prielnice, fac ce si-au propus fara sa astepte momentul „potrivit”
– nu negociaza cu ei odata ce si-au propus ceva: fac ce e de facut, fara sa se intrebe ” cum va fi, ce va zice X, ce va crede Y, o fi bine asa, dar daca…”

– traiesc greutatile vietii fara sa le evite si fara sa se vaite, cautand sa faca sa le fie cat mai bine, cu toate dificultatile prezente (living hard and making the best out of it, making it a play)

Mentalitatea lor e cam asa: „Am o „viziune„, decid sa mi-o implinesc si actionez, oricat de improbabil mi-ar parea sa fac asta.” Mobilizare a vointei. Eliminare a dialogului mental. Decizie si actiune, pur si simplu. Perseverenta fara compromis.

Aceste comportamente si obiceiuri reprezinta „secretul” succeselor lui si ale altora. Si acestea sunt lucruri la indemana pe care le putem face si noi. El a adus multa „normalitate” si firesc extraodinarului altora, aratandu-ne strategiile simple care ne pot duce catre realizarea viselor noastre.

Andrei ne-a vorbit despre nemultumirea lui existentiala, despre disperarea lui, despre fricile lui. Ne-a marturisit ca nu alearga din placere sau pentru ca are talent. Considera sportul un instrument de dezvoltare personala, de formare a personalitatii prin invatarea aplicarii rigorii unei discipline de viata. Ii place sa ii inspire si pe altii sa isi ia viata in maini si sa faca o schimbare care sa le aduca mai multe satisfactie si implinire.

Ceva ce l-a motivat a fost o viziune sumbra a viitorului sau si al fiului sau, daca va continua sa-i ofere exemplul unui tata blazat si stresat de viata. Ceea ce l-a ajutat sa-si realizeze viziunea pozitiva a fost crearea de obiceiuri constructive: actiuni repetate constant cu mobilizarea vointei timp de 21 de zile – ulterior devine mai usor dar e important sa continui efortul voluntar pentru a nu renunta. Inertia vechilor deprinderi e mare.

Prima cucerire a pornit de la un pariu cu sine vizavi de ceva ce parea aproape imposibil de realizat: primul sau maraton, la Polul Nord, cu cca o luna de antrenament. A reusit si a continuat cu alegerea destinatiilor cele mai exotice si indraznete. Acestea au fost miza cuceririlor sale, „carligul” care sa-l traga catre o schimbare constanta a vietii lui si a celor din jur. Si isi raspandeste mesajul cu generozitate, inspirandu-ne si pe noi.
 Rezolutiile mele in urma intalnirii CSG de luna aceasta:
1. Nu mai negociez cu mine vizavi de cum ma simt, ce sa fac, cat mai aman pentru ca acum nu e un moment „bun”… Fac de am de facut orice/ oricum as fi, oricati nori ar exista pe cerul constiintei mele. Stiu ca focusul pe telul meu va genera raza de lumina care sa imprastie norii. Stiu ca rasare soarele dupa ce am trecut prin bezna noptii si ca lumina e mai stralucitoare dupa furtuna.
2. Nu mai aman nimic si finalizez orice am inceput, cat de curand posibil. Asta imi genereaza un sentiment de satisfactie si putere. Construiesc astfel cu o serie de caramizi pe care le pun una peste alta, nu mai adun bolovani pe care sa-i tarai intr-un sac dupa mine si sa imi ingreunez mersul prin viata.

3. Nu imi mai gasesc scuze, nu mai accept compromisuri. Stiu ce vreau, unde vreau sa ajung si ce am de facut pentru asta. E de-ajuns ca sa ma ghideze si sa imi tin energia adunata, orice dificultati as traversa, orice obstacole am de trecut. Si cand viziunea e clara si vointa mobilizata, urcusul devine mers, sudoarea – racoare a fruntii, durerea din muschi – semnal ca e musai sa merg mai departe, panta – podul care ma leaga de „taramul visat”. Iar viata e zambet spornic si vietuirea joc cu sens.

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!
Sursa foto
Citeste si:
Spune „Pot” si vei putea – articol scris de Oana Mihailescu
Cu umor despre …succes – articol scris de Monica Chiper
Cum poate un om obisnuit sa produca neobisnuitul? – articol scris de Elena Dobre

Lectia unui campion: mintea este ca un taxi – articol scris de Lorena Cioroianu

Share

Spune „Pot” si vei putea!

Articol scris de Oana Mihailescu – Education Manager CSG Bucuresti
www.oanamihailescu.ro

O data cu venirea lunii septembrie au debutat si intalnirile CSG!

Prima intalnire din aceasta toamna a fost pentru mine de exceptie, mai ales ca, pentru prima data in cadrul CSG, am avut ocazia sa iau interviul invitatului nostru din luna septembrie, Andrei Rosu! Puteti urmari inregistrea aici in curand.

Tind sa cred ca nimic nu este intamplator, iar interectiunea cu acest om deosebit si-a lasat amprenta in viata mea! Marturiesc faptul ca nu stiam prea multe despre aceasta Andrei, asa ca am facut inainte de interviu cateva cercetari despre el, pentru a putea sa imi pregatesc intrebarile.

In momentul in care am inceput sa ii citesc biografia, emotiile mele cresteau cu fiecare rand citit la gandul ca eu il voi prezenta pe Andrei, ba chiar ii voi lua un interviu.

Foarte pe scurt, Andrei este fost membru a formatiei pop “Gaz pe foc “, este primul roman care detine titlul omologat de Cartea Recordurilor si Academia Recordurilor Mondiale  pentru “Cel mai scurt timp de alergare pentru 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente”.

Este primul roman care a participat la Maratonul Polului Nord si la Maratonul din Antarctica in conditiile in care el a inceput sa alerge in urma cu aproximativ trei ani de zile, fara a avea un istoric ca sportiv!

Din marturisirile lui Andrei, am inteles ca toata acesta nebunie frumoasa a inceput atunci cand baietelul lui a implinit un an de zile si a constientizat rolul sau ca parinte.

Motivatia de a fi un adevarat exemplu pentru fiul sau, l-a impins pe Andrei sa isi depaseasca o multime de limite, sa isi organizeze viata, sa puna Romania  la loc de cinste prin performantele obtinute la toate competitiile sportive la care a participat.

Andrei este un exemplu de roman frumos, constient de propriul “talant” cu care a fost inzestrat si pe care a inceput sa il fructifice. Probabil ca cel mai valoros “talant” pe care Andrei il detine il reprezinta  determinarea si indarjirea de a lupta pentru ceea ce isi doreste.

Acest lucru l-a ajutat sa isi construiasca o conditie fizica, sa se disciplineze, sa se trezeasca la ora 5:00 pentru a alerga, sa nu resemneze la gandul ca nu a alergat niciodata la un maraton, iar in trei luni va trebui sa fie apt pentru maratonul de la Polul Nord, la -40 grade Celsius.

Chiar daca o astfel de competitie necesita multe resurse financiare, acest lucru nu l-a impiedicat sa faca tot ce e necesar pentru a strange sponsorizari, pentru a isi face un credit ca sa completeze bugetul solicitat de participarea la maratonul de la Polul Nord.

Andrei marturiseste cu zambetul pe buze “cea mai mare vanzare din viata mea, a fost cand am convins-o pe sotia mea ca ne mai trebuie inca un credit pentru Polul Nord si apoi sa o asigur ca totul va fi bine!”.

Cand ma gandesc ca totul a inceput datorita fiului sau si dorintei sale a fi un model demn de urmat, un exemplu pentru familia sa, nu pot decat sa am un respect profund pentru o astfel de fiinta umana.

Cand ma uit la realizarile lui, in mai putin de patru ani de zile, am foarte multa admiratie fata de Andrei, dar si un regret fata de propria persoana si de ultimii patru ani din viata mea.

Ce s-ar fi intamplat daca mi-as fi urmat visurile cu aceeasi indarjire si cu acelasi devotament, cum oare ar fi aratat viata mea, daca as fi facut lucrurile un pic diferit?

Nu am un raspuns la aceasta intrebare, insa pot doar sa observ multitudinea de scuze si pretexte sub care m-am ascuns si care m-au adus in acest moment prezent!

Andrei da o adevarata lectie de viata prin simplu sau exemplu, la toti acei dintre noi care stim ca putem sa realizam lucruri minunate si totusi nu le facem, prizonieri in propriile scuze si compromisuri.

Pentru mine lectia e si mai profunda intrucat, la fel ca si Andrei si eu am doi copii si eu imi doresc sa fiu un parinte minunat, un exemplu demn de urmat si eu vreau peste ani, cand voi fi alaturi de nepotii mei sa le pot spune despre experientele minunate de viata traite…

Diferenta esentiala intre noi, este ca unul a actionat cu focus, cu credinta si indarjire in timp ce unul s-a “culcat pe o ureche” multumindu-se cu rezultate medii.

Pentru toti dintre noi, la un moment dat viata ne da cateva semnale “de trezire”, cateva momente in care este crucial sa te evaluezi si sa faci acelesi schimbari mici, dar care in timp iti vor oferi o cu totul alta perspectiva asupra vietii.

Ce am invatat din aceasta intalnire:

  • Daca iti doresti ceva cu adevarat, mergi catre acel lucru.
  • Implementeaza obiceiuri sanatoase care sa te ajute la atingerea obiectivelor tale.
  • Ramai conectat la visul tau, indiferent cat de greu iti este si vei culege roadele la timpul potrivit!
  • Realizeaza zilnic o actiune cat de mica in directia potrivita!
  • Disciplineaza-te  cu timpul pe care il ai la dispozitie, pana la urma asa cum spunea si Andrei : “TIMPUL ESTE SINGURA RESURSA DISTRIBUITA IN MOD DEMOCRATIC!”. Oricine ai fi ai la dispozitie tot 24 de ore.

Stabileste-ti prioritatile in mod corect si nu te mai ascunde in spatele scuzelor, daca vrei peste ani sa te uiti in urma cu respect si recunostinta la propria persoana si la ceea ce ai fost capabil sa realizezi!

Spune” Pot si vei putea!”.  Andrei este un exemplu minunat in acest sens.

Andrei, iti multumesc pentru ca nu ai renuntat la visurile tale, ca ai continuat indiferent cat de greu ti-a fost, iti multumesc pentru motivatia pe care o aduci in vietile noastre prin exemplul tau personal.

Peste ani, ma pot mandri, ca am avut ocazia sa iau un interviu omului care detine recordul mondial, omologat atat de Cartea Recordurilor, cat si de Academia Recordurilor Mondiale, pentru “Timpul cel mai rapid de alergare a 7 maratoane si 7 ultra maratoane pe 7 continente.”

Daca ti-a placut acest articol, stabieste-ti acum un obiectiv care te inspira, dar si obieceiurile zilnice, sanatoase si eficiente care te vor sprijini sa indeplinesti ce ti-ai propus.  Nu mai amana intalnirea cu propria ta maretie!

Cu totii suntem minunati si grozavi, insa uitam prea repede acest lucru!

Renunta la comoditatea de a trai o viata rutinata, sparge tiparul si indreapta-te catre ceea ce iti doresti cu adevarat si iti face sufletul sa vibreze!

Astept opiniile voastre pe contact@oanamihailescu.ro

Mult succes in tot ceea ce iti propui!

Sursa foto.

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Citeste si:

Curajul de a-ti urma visul – articol scris de Cristina Eremia
Cu umor despre …succes – articol scris de Monica Chiper
Cum poate un om obisnuit sa produca neobisnuitul? – articol scris de Elena Dobre

Lectia unui campion: mintea este ca un taxi – articol scris de Lorena Cioroianu

Share

Andrei Rosu, invitat CSG septembrie 2013

La intalnirea Coaching Support Group din 12 septembrie, Andrei Rosu ne vorbeste despre limite, despre obiective si despre cum sa construim eficient obiceiuri pentru a depasi limitele si a ne atinge obiectivele.

Un discurs pe care il asteptam cu mare interes, si din care cu siguranta vom surprinde moduri simple de implinire a celor mai indraznete visuri ale noastre.

******

Cine este Andrei Rosu?  

37 ani / casatorit / 2 copii / manager de proiecte / atlet de anduranta – ultra maraton si ultra triatlon / sustinator de proiecte sociale / percutionist amator / vorbitor public / blogger inspirational / detinator de recorduri nationale si mondiale / membru al cluburilor internationale de maraton “7 Continente” si “Grand Slam” / organizator de evenimente sportive.

RECORDURI SI PREMIERE:  

Record mondial, omologat atat de Cartea Recordurilor cat si de Academia Recordurilor Mondiale, pentru Timpul cel mai rapid de alergare a 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Premiera mondiala: Andrei Rosu este primul om din lume care a cantat la tobe la Polul

Nord.

Record National la alergarea pe sosea, atat pe durata a 24 de ore, cat si pe distanta a 100 de mile (161 km), stabilite pe parcursul unei alergari non-stop in scop caritabil desfasurate intre Brasov si Bucuresti in noiembrie 2011.

Premiere nationale: > Primul roman participant la Maratonul Polului Nord si la Maratonul din Antarctica. > Primul roman membru al cluburilor “7 Continente” si “Grand Slam”. > Primul roman care a terminat o competitie Double Iron (7.6 km inot, 360 km bicicleta, 84 km alergare, in maxim 36 de ore). > Primul roman calificat la finala campionatului mondial de Triplu Ironman (11.4 km inot, 540 de km bicicleta, 126 km  alergare, in maxim 48 de ore) din noiembrie 2013. > Primul roman aflat in circuitul mondial de ultra triatlon. > Prima traversare integrala in inot, fara oprire, a lacului Snagov (14.5 km). > Castigator al Tower Center Up Run 2013 – primul concurs din Romania de alergare pe scari.

Povestea din spatele recordurilor. Fost membru al formatiei de muzica pop din anii ’90 „Gaz pe Foc”, Andrei Rosu lucreaza, din 2002, intr-o companie multinationala, in prezent ca Management & Strategy Consultant – cu nominalizari si premii pentru proiecte profesionale la Gala Societatii Civile sau Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane.

In ianuarie 2010, Andrei Rosu a decis sa faca o serie de schimbari in viata sa si sa devina un model pentru baietelul sau, atunci in varsta de un an, si sa alerge primul sau maraton. Fara a avea istoric ca sportiv, a reusit sa termine cu succes Maratonul Polului Nord (aprilie 2010), in ciuda conditiilor meteo extreme (-40 de grade). El a devenit primul roman care termina un astfel de maraton si, totodata, cel mai tanar roman care a atins pana in prezent Polul Nord geografic.

Dupa aceasta performanta, Andrei Rosu a alergat 7 maratoane pe 7 continente, in mai putin de un an (iulie 2010 – iunie 2011), devenind al 50-lea om de pe planeta care intra in clubul “Grand Slam”, al alergatorilor care au terminat un maraton atat la Polul Nord cat si pe cele 7 continente.

Pe parcursul cursei de 100 de kilometri din Antarctica (decembrie 2010), lui Andrei Rosu i-a venit ideea alergarii a 7 ultramaratoane pe cele 7 continente. Efortul sau, materializat in peste 10.000 de kilometri parcursi la antrenamente si in competitii oficiale, a fost recunoscut de catre Cartea Recordurilor si Academia Recordurilor Mondiale in martie 2012.

Incercarile sale indraznete au fost intrerupte deliberat in august 2011, pentru ca Andrei Rosu sa se poata implica in procesul de babysitting si schimbat scutecele celui de-al doilea copil al sau, Ema. Asta nu l-a impiedicat sa stabileasca recordul national la alergarea pe sosea, atat pentru 24 de ore cat si pentru 100 de mile (161 km), pe parcursul unei curse desfasurate in scop caritabil intre Brasov si Bucuresti (noiembrie 2011).

Andrei Rosu este donator benevol de sange si un fundraiser extrem de activ, sprijinind numeroase proiecte sociale si fundatii (ViitorPlus, Hospice Casa Sperantei, Mia’s Children, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Salveaza Vieti).

Jumatate din veniturile sale provenite din activitatea de vorbitor public sunt directionate catre cauze sociale. Temele preferate abordate in discursurile sale publice sunt:  > Stabilirea si atingerea obiectivelor;  > Managementul timpului, al proiectelor si al schimbarii;    > Productivitatea; > Adoptarea deciziilor; > Cultura organizationala, branding-ul intern si cel personal; > Vanzarile si fundraising-ul; > Performanta in orice domeniu.

Andrei Rosu este implicat si in numeroase programe si proiecte educationale, si participa frecvent – pro bono – la evenimente organizate in scoli, licee si universitati.

Blogul sau (www.andreirosu.me) a atins de curand cifra impresionanta de 300.000 de vizitatori , devenind cel mai citit blog al unui sportiv amator roman.

In octombrie 2010, povestea lui Andrei Rosu a facut o impresie excelenta asupra publicului prezent la TEDx Bucuresti si, in 2012, Andrei Rosu a devenit primul roman invitat sa sustina un nou discurs TED, participand la TEDx Reghin.

Continuandu-si pasiunea si implicarea sociala, Andrei Rosu a reusit sa organizeze prima si cea mai de succes  platforma de running & fundraising din Romania, www.transmaraton.org. Editia inaugurala, desfasurata in 2012, a avut cea mai ampla acoperire media a unui eveniment sportiv pentru amatori si a reusit sa stranga pentru cele doua proiecte sociale sustinute 124.000 RON. Evenimentul va continua si in 2013, prin organizarea – in premiera pentru Romania – a unui dublu maraton international pe Transfagarasan, alaturi de probele ‘clasice’ de semi-maraton si maraton.

Andrei Rosu a semnat de curand un contract pentru publicarea a doua carti despre experientele sale, urmand ca toate fondurile obtinute in urma vanzarii acestora sa fie directionate catre fundatia Hospice Casa Sperantei, pentru construirea primului spital din Romania dedicat exclusiv ingrijirii paleative a copiilor si adultilor.

Proiectele sale sportive includ si alte premiere nationale: in martie 2013 Andrei Rosu a terminat Double Iron Florida , un ultra triatlon desfasurat non-stop in limita a 36 de ore si care a inclus 7.6 km inot, 360 km bicicleta si 84 km alergare… in ciuda faptului ca Andrei Rosu incepuse lectiile de inot si de ciclism de abia cu un an inainte!

Urmatoarea provocare: Triple Iron World Championship , (Mexic), 20-23 noiembrie 2013. Acest ultra triatlon presupune 11.4 km inot, 540 km bicicleta si 126 km alergare, in maxim 48 de ore.

Intalnirea CSG are loc joi, 12 septembrie, de la ora 18.30 la Libraria Bastilia, Bucuresti.

Citeste aici mai multe despre eveniment.

Share

Sa stai pe loc tu cu tine. Sau despre constientizare.

Un articol scris de Alina Buzatu

Robin Sharma, unul dintre speakerii motivationali cu care, in ultima vreme rezonez destul de mult, transmite in comunicarile lui, un mesaj despre care situatia mea de viata (sunt coach freelancer din octombrie 2011), imi aminteste in fiecare zi.

Acela de a nu uita in avantul de a face, de a incepe, de a initia demersurile relatiilor noi de coaching, de a fi orientata spre rezultate, ca in fiecare zi sa imi iau timp si sa ma uit in interior. Sa fiu curioasa sa observ ca uit cateodata sa-mi dau: timp ca sa fac nimic, atentie, spatiu, timp ca sa gandesc.

Sa ma intreb, de exemplu, daca in acea zi am petrecut macar 15 minute, eu cu mine.

Mesajul lui Robin Sharma este simplu. Desi transmis sub diferite forme si imbracat in diferite cuvinte, puncteaza aceeasi idee de baza. Exteriorul reflecta interiorul. Pentru a cucerii lumea din exterior, trebuie sa inveti sa o cuceresti pe cea din interior.

Iata cateva dintre ideile care sustin acelasi mesaj (pentru a pastra autenticitatea lor, le voi mentiona in engleza):

„To achieve more, become more.”
„To transform your outer life, change your inner life.”
„Your net worth always reflects your self worth.”
„Your performance always reveals your believes.”
„Your outer life is a mirror of your inner life.”

Si trebuie sa-ti mai spun ceva. De fiecare data cand am uitat sa arunc macar o data pe zi o scurta privire in interior (cautand cu precadere explicatiile si solutiile in exterior), un „ceva”, fie acest ceva o experienta de viata, un om, un context anume, o traire nu tocmai placuta, mi-au reamintit ca iarasi am uitat sa ma intorc la mine.

Ca in goana mea, am crezut ca reuseam sa tin pasul eu cu mine si cu demersurile mele. Cateodata insa nu (mai) reuseam sa tin pasul ci, din contra, ramaneam pe loc sau chiar in urma.

Si exact despre acesta ramanere pe loc (tu cu tine) a vorbit si Ioana Pielescu la ultima intalnire din cadrul grupului de suport pe coaching, pe care am placerea si bucuria sa-l coordonez, luna de luna, de doi ani incoace. Sau, cel putin asa am asociat eu tema intalnirii. Cu a ramane pe loc tu cu tine.

Pentru ca tema Ioanei a fost despre constientizare. Insa pentru firea mea putin mai pragmatica „constientizare” este un cuvant putin cam abstract pentru moment. Asa ca o sa-i zic „ramanere pe loc” si inteleg prin asta momentul in care te opresti din goana vietii. Momentul in care observi ca esti si tu cu tine in goana asta. Momentul in care incepi sa fii curios despre tine. Momentul locului „aici si acum”.

Si cum faci asta? Cum stii sa te opresti putin? Cand stii ca este momentul potrivit? Cum stii ca tu chiar ai nevoie sa „ramai putin pe loc?”.

Nu stiu daca te ajuta raspunsul meu. Insa daca tot m-am lansat sa scriu acest post, ti-l voi impartasi. La mine, cum iti spuneam, au fost experientele de viata care mi-au demonstrat mult prea clar ca sa nu inteleg intr-un final, ca atunci cand nu ma opresc, cad. Ca atunci cand uit de mine, iau decizii proaste. Ca atunci cand fug, ratez oportunitati. Ca atunci cand aleg, este posibil ca tot eu, sa raman in urma.

Deci, la mine experienta asta cu „a sta pe loc”, sau haide sa-i spun, experienta constientizarii, a fost una „hard core”. Been there, done that. Am inteles intr-un final ca este nevoie sa ma opresc din cand in cand si sa ma studiez cu interes si curiozitate. Sa ma inteleg. Sa ma intreb. Sa ma tratez cu intelegere si curtuazie. Sa ma intreb intr-o zi ce imi pofteste inima sau intr-alta pe cine drag mi-ar placea sa revad, sau sa ma intreb ce rochie colorata vreau sa port in acea zi :).

Si, mai concret, am invat:

  • sa-mi iau timp sa scriu in fiecare zi, intr-o agenda, orice imi ce-mi trece prin cap.
  • sa-mi pun intrebari trasnite si sa-mi dau timp sa raspund.
  • sa fac un exercitiu de creativitate cu numele meu in centru pe care l-am invatat de la Sandra Ghitescu si Vlad Tausance la Creative Fitness Studio si pe care m-a rugat foarte mult un client de coaching (multumesc Andreea!) sa mi-l fac si eu :).
  • sa imi ofer un spatiu ca de fiecare data dupa o sedinta de coaching, sa parcurg firul inapoi si sa inteleg „De ce?”. De ce a venit acel client in viata mea? De ce am reactionat „asa”? De ce am simtit „asa”? Care este lectia mea din acea interactiune?
  • sa-mi fac o lista de vise si sa traiesc bucuria de a le intrevedera realizate.
  • sa fiu prezenta macar un minut pe zi, atunci cand respir. Sa simt cum aerul intra si iese din nari.
  • sa ma bucur atunci cand rad si sa-mi spun „Ce bine este sa rad chiar acum!”
  • sa ma bucur ca exist si am prieteni buni, buni, buni!
  • sa-mi fac cel mai pompos mic dejun si sa ma tratez ca pe o vedeta!
  • sa meditez 15 minute pe zi, fara sa ma gandesc de 100 de ori „Cat este ceasul?”, „Daca ma pot scarpina la nas (pentru ca, chiar simt ca daca nu ma scarpin, mor!)?,”Cand o sa pot in sfarsit sa meditez fara sa gandesc?”, si alte constatari si intrebari la fel de relevante…
  • sa fac sport in fata oglinzii si sa ma bucur cand mi se vad muschii :))

Cam asta fac eu „ca sa stau pe loc” si am avut bucuria de a ragasi in „retetarul meu” de a fi prezenta si constienta, parte din impartasirile Ioanei. Toate acestea mi-au adus o stare de bine si de implinire.

Dar tu? Ce faci ca sa stai pe loc?

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like la Pagina de Facebook Coaching in Bucuresti.

 

Share

Chiar, cine sunt eu?

Articol scris de Anca Tomoroga – IT Manger CSG Bucureşti
www.blogdehr.ro

Chiar dacă filmul „Anger Management” este o comedie, scena „Who are you?” poate să fie mai consistentă decât pare la prima vedere. Recunosc că atunci când am văzut filmul prima dată (deşi nu-s fană comedii americane, în general) după ce am râs de cât de încurcat era personajul lui Adam Sandler, mi-am pus şi eu aceeaşi întrebare – „Cine sunt eu, de fapt?”. Adevărat este că m-am descurcat mai bine decât Dave, dar nici prea mulţumită nu am fost de răspusul pe care mi l-am dat.

Am mai observat trista tendinţă a oamenilor de a se identifica cu posesiunile pe care le au, prin functia de pe cartea de vizită, prin rolurilor de fiecare zi – „Sunt director/manager/programator/corporatist în multinaţionala X”. Dar dacă nu ai mai fi director/manager/programator/corporatist, ce ai mai fi? Nimic? Nu cred, doar că îţi va lua ceva timp şi energie ca să gaseşti răspusul în interiorul tău, acoperit e noianul de titluri şi definiri exterioare.

„Cine sunt eu?”. Sunt convinsă că au existat momente în care ţi-ai pus această întrebare. Poate că este cea mai arzătoare întrebare la care încercăm (sau aşa ar trebui) să găsim un răspuns. Unii îl găsesc mai repede, alţii îl întorc pe toate părţile mulţi ani. Important este să încercăm să ne definim, chiar dacă o facem…prost. La un moment dat, ne vom defini corect şi complet.

Invitata întâlnirii Coaching Support Group Bucureşti de luna aceasta, Ioana Pielescu, a venit cu această temă, a conştientizării. Despre EU, de la Cristalizare (definire prin exterior – ce cred despre mine, cu ce ma identific) la Transcedere. Este adevărat că în perioadele mai puţin faste (financiar, personal, profesional) este dificil să încercam să ne uităm către interior şi nu avem suficientă energie pentru întregul proces de conştientizare. Dar aceste perioade trec şi liniştea de care ne bucurăm după ne concentrăm şi pe lucruri mai puţin prozaice.

Recunosc! Mi-a plăcut Ioana. Mult! Este de-o profunzime şi de-o sinceritate cum găseşti destul de rar la cei care au curajul să vorbească în public (şi) despre ei. Din ce a povestit Ioana a reieşit la suprafaţă gândul pe care l-am întors pe toate feţele „Cum ne definim şi ce ne defineste, de fapt?”.

M-am gândit ce s-ar fi întâmplat anul trecut, dacă atunci când am fost disponibilizată, m-aş fi autodefinit doar ca funcţia X din Compania Y? Ar fi fost o provocare şi mai mare pentru mine acea perioadă dacă ar fi trebuit şi să încerc să mă „recompun” după ce pilonul principal al definirii mi-ar fi fost luat. Am pornit de la răspunsul-draft pe care îl am la această întrebare 🙂 şi mi-am construit pe el planurile de viitor. Nu m-am cramponat de funcţii, de dimensiunea firmei sau de cât de cunoscute sunt în piaţă. Am ales pe alte considerente (de aliniere a valorilor, de chimia cu echipa, de gradul de libertate etc) şi sunt sigură că am ales ce mi se potriveşte.

Aceasta este doar o situaţie în care procesul de autodefinire şi-a arătat măiestria. 🙂

Dacă tot nu v-am convins, vă dezvălui ce am aflat de la Ioana. 🙂 Cultura orientală (că doar ea e cea orintată către interior) susţine că omul este programat să trăiască vreo 70 de ani, ceea ce înseamnă că la 35 de ani suntem „în vârf” şi până atunci ar trebui să facem marile schimbări. Studiile arată că la 40 de ani rata de infarct este foarte mare. De ce? Lăsând la o parte problemele de sănătate care pot să intervină, este perioadă în care oamenii încep să se întrebe „cine sunt eu, totuşi?”, mai ales că au deja copii şi cariera a ajuns la apogeu. „And then what?”, se întreabă. Ideal este să ajungem la răspuns până la această vârstă. Eu mai am vreo 11 ani, timpul este de partea mea, momentan. 🙂

Sfatul Ioanei: Timp cu tine! Zece, douăzeci, şaizeci (sau cât consideri) de minute în care să să petreci timp cu tine pot să reprezinte cea mai buna investiţie de timp. Lasă tot „zgomotul” din afară pentru un timp şi bucură-te de frumuseţea companiei tale. 🙂

Sursa foto.

Citeşte şi articolul scris de Oana Mihăilescu – „Descoperă şi conştientizează propria ta comoară interioară”

Share

Descopera si constientizeaza propria ta comoara interioara!

Articol scris de Oana Mihailescu – Education Manager CSG Bucuresti
www.oanamihailescu.ro

Te-ai gandit cum ar arata viata ta, daca ai avea curajul sa te uiti la cine esti cu adevarat, la care sunt talentele tale, care este comoara pe care tu ai in interiorul tau?

Ai descoperit pana in acest moment comoara ta?
Crezi ca tu ai fost scos de pe lista atunci cand se ascundeau darurile si talentele in fiintele umane?
Mai crezi ca si tu ai ceva special in tine, acel ceva ce te face unic?

Ce s-ar intampla daca acum ti-ai descoperi talentele, visele? Daca ai avea acea putere interioara care iti ofere increderea ca nu e totul pierdut, ca nu e prea tarziu sa te indrepti in aceasta noua directie care te inspira, ce schimbari mici ai face in viata ta?

In recenta intalnire de la Coaching Suport Grup cu Ioana Pielescu s-a discutat despre constientizare!
Ioana a punctat faptul ca daca esti intr-un context dificil pe plan personal si profesional, daca financiar iti este greu, daca de jobul pe care il ai depinde siguranta ta financiara, platirea ratelor, cel mai probabil nu mai ai suficienta putere, disponibilitate si energie ca sa faci si aceasta munca de constientizare. E ca si cum esti deja “prins in sistem”. Asa cum este firesc, vei satisface prioritar nevoile care tin de siguranta si supravietuire.

Am recunoscut acest adevar dur rostit de Ioana, in numeroasele discutii avute cu oamenii cu care am interactionat, care erau din ce in ce mai resemnati.

Multi imi spuneau ca pentru ei considera ca deja e prea tarziu sa mai descopere care este talentul lor. Chiar daca acum ar descoperi acest lucru nu ar avea timpul si resursele sa investeasca in el, sa dezvolte o cariera sau un busines.

Ei bine, ei nu ma impac cu aceasta idee! Nu mai sunt dispusa sa renunt la visele mele, la ceea ce mi-ar face cu adevarat placere sa fac pe plan personal si profesional. Vreau sa fiu un exemplu pentru copii mei, sa ii incurajez sa isi gasesca visele pe care vor sa le urmeze mult mai devreme decat am facut-o eu. Stiu ca drumul acesta uneori poate fi foarte provocator, dar cred din tot sufletul ca merita!

Constientizarea propriei tale comori interioare este primul pas! Chiar daca descoperi ca esti foarte departe de ceea ce iti doresti cu adevarat, asta nu inseamna ca nu poti face mici schimbari, prin care sa schimbi traiectoria vietii tale.

Ok, poate ca esti intr-un context financiar dificil, poate ca nu iti permiti sa renunti la job-ul sigur pe care il ai in aceste vremuri de criza, dar asta nu inseamna ca lucrurile vor ramane asa definitiv.

La un moment dat Antony Robbins, povestea despre o lectie de viata foarte importanta pe care a invatat-o de la antrenorul lui in timp ce invata sa joace golf profesionist. Privindu-l pe instructorul lui, nu reusea sa inteleaga de ce pentru el era atat de greu sa nimereasca mingea in gaura potrivita.
Dupa foarte multe incercari esuate frustrarea lui era la cote maxime. Incercand sa determine care era secretul antrenorului sau, a aflat ca diferenta dintre ei era minuscula, insa decisiva in modul in care loveau cu crosa mingea de golf.
Marimea ungiului din care era lovita mingea, determina la cati centimetri sau zeci de metri distanta se afla mingea fata de gaura. Doar cateva grade faceau aceasta diferenta intre un jucator profesionist si unul incepator.

Imi place sa cred ca asa este si in viata! Micile obiceiuri, micile modificari produc marile schimari!

  • Construieste-ti un plan de actiune pe termen lung, cu pasi mici, care sa iti fie acesibili contextului de viata in care te afli.
  • Ramai fidel dorintei tale de a iti descoperi propria comoara, propria ta putere interioara!
  • Incepe sa faci mici schimbari in viata ta, schimba cu cateva grade unghiul din care tu lovesti “mingea vietii tale!”
  • Inconjoara-te de oameni de calitate, care sa te incurajeze, care sa te sustina, de la care poti invata.
  • Daca nu ai resurse financiare disponibile sa investesti in dezvoltarea ta personala, cauta evenimentele gratuite la care poti participa, internetul este plin de resurse in acest sens, imprumuta carti de la biblioteca, studiaza pe cont propriu.

Cel mai important, este sa fii in actiune! Realizeaza ceva pentru tine, pentru a te descoperi, fie ca apelezi la sprijinul unei persoane avizate sau esti autodidact.
Petrece timp cu tine insuti, clarifica-ti ce vrei sa faci, ce vrei sa construiesti, in ce directii vrei sa te indrepti.
Construieste-ti increderea in tine cu pasi mici si siguri.


Astept feedback-urile voastre pe contact@oanamihailescu.ro.

  

 

 

 

Sursa foto.

Citeste si articolul scris de Anca Tomoroga – „Chiar, cine sunt eu?”

Share