Ce ne trebuie pentru a avea succes pe internet

Articol scris de Elena Dobre, Sergent at Arms CSG Bucuresti

www.relatiiautentice.ro

Pe Daniel Zarnescu si Gratian Sonu, invitatii CSG Bucuresti din luna decembrie, ii cunosc de pe internet de cativa ani.

Ambii au mai multe proiecte de succes in mediul on-line, si sunt dispusi sa imparta lectiile invatate de-a lungul timpului, cu cei care vor sa dezvolte o afacere.

Desi nu am avut ocazia sa particip la vreunul dintre programele lor, am reusit sa “fur” pe parcurs, invataminte din materialele pe care le promovau gratuit pe internet, sau de la cei care le-au fost “elevi”.

 Afacere pe internet

Prima lucru pe care l-am invatat de la ei, a fost legat de marketing.

M-a intrigat modul in care abordau subiectul. Pentru ei, marketing insemna sa oferi valoare.

Recunosc faptul ca, acum cativa ani, simteam aversiune numai la auzul acestui cuvant. Nu stiu de unde imi formasem aceasta convingere, dar pentru mine marketing insemna sa inseli oamenii.

In timp, urmarindu-i pe Daniel si pe Gratian, si pe alte persoane care au afaceri in mediul on-line, am realizat ca marketingul nu este rau in sine. Un cutit poate fi folosit pentru a taia paine, sau pentru a ataca pe cineva. La fel, maketingul poate fi bun sau rau, in functie de scopul celui care il promoveaza.

Concluzia la care am ajuns in timp, legat de acest subiect, este ca o afacere nu poate creste fara marketing. In plus, atunci cand faci marketing pentru a oferi valoare celor din jur, nu are cum sa fie un lucru rau.

O alta idee pe care am descoperit-o la Gratian si Daniel, este aceea ca nu trebuie sa fii expert pentru a intreprinde ceva.

Multi oameni se blocheaza la gandul ca nu cunosc toti pasii dintr-un proces, sau ca nu sunt suficient de buni. Paradoxul este acela ca, daca nu faci ceva ca sa avansezi, nu ai cum sa descoperi urmatorii pasi.

Acum ceva vreme sufeream de perfectionism si reuseam sa bat pasul pe loc pentru multe proiecte.  Nu imi permiteam sa fac ceva nou, pana cand nu simteam ca am tratat etapa respectiva suficient de bine. Din pacate, nicioadata nu parea ca este suficient de bine.

In timp, am realizat ca perfectiunea nu exista. In plus, expert poti ajunge doar daca treci in randuri repetate prin procesul incercare-eroare-invatare.

Cea mai recenta “regula” in privinta afacerilor pe internet am descoperit-o  la intalnirea CSG . Aceasta se refera la amprenta personala. Adica  sa descoperim ce anume avem in materie de cunostinte, ablitati sau talent , si cum putem sa daruim asta lumii intr-o forma originala.

Chiar daca mai sunt alte persoane care au acelasi tip de afacere, modul de abordare poate schimba totul. Daniel spunea ca nu conteaza daca sunt cateva sute de persoane care au ofera acelasi serviciu. Fiecare va atrage acei clienti care rezoneaza cel mai mult cu mesajul sau.

De exemplu, George, unul dintre cursantii lui Daniel si ai lui Gratian, are la baza o formatie muzicala. Din discutiile cu cei doi profesori ai sai, si-a dat seama ca, datorita cunostintelor lui, ar putea sa ofere ceva inedit – terapie prin muzica. Astazi, el are o afacere prin care ajuta oamenii sa castige mai multa energie sau sa atinga diverse performante, prin intermediul sunetelor sau al tehnicilor de respiratie.

Prin urmare, inainte de a demara o afacere, unul dintre cel mai bune lucruri pe care le putem face este sa descoperim ce anume putem oferi, ce anume ne caracterizeaza si apoi sa gasim o forma proprie de a ne exprima si de a darui valoare.

Acestea sunt cateva dintre elementele necesare pentru a avea succes in afacerile on-line. Cat de mult conteaza ele in cazul personal, si ce alti factori mai sunt importanti, putem descoperi cel mai bine experimentand.

Citeste si:

Internetul sa-ti fie mentor si unealta in dezvoltarea bussiness-ului tau! – Anca Vartolomei

Eveniment coaching – Intalnirea de la Coaching Support Group Bucuresti – 19 decembrie 2013 – Alexandru Frumosu

Coaching Support Group Bucuresti -O seara de inspiratie si pragmatism – Alexandra Weiss

********************************

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

Share

Coaching Support Group Bucuresti – O seara de inspiratie si pragmatism

Articol scris de Alexandra Weiss (Top Coach – partener CSG Bucuresti)

La intalnirea Coaching Support Group din 19 decembrie 2013 cei doi invitati, Gratian Sonu si Daniel Zarnescu, au prezentat o formula de succes prin care poti utiliza internetul in folosul tau si al afacerii tale.

Dupa o scurta introducere facuta de Alina Buzatu, presedintele Coaching Support Group Bucuresti, in care a fost prezentata si echipa care contribuie la realizarea acestor evenimente, a luat cuvantul Gratian Sonu, coach, trainer, public speaker si hipnoterapeut, care, prin discursul sau dezinvolt, a oferit  raspunsuri la doua intrebari esentiale:

“Cum sa utilizezi internetul in afacerea ta?”

“Cum sa faci bani din internet?”

Astfel, a reusit sa transmita o mare parte din oportunitatile mediului online pe care le poti valorifica, punandu-le in evidenta prin exemple concrete ale oamenilor care au apelat la ajutorul sau.

A urmat Daniel Zarnescu, autor, antreprenor si marketer, care a inceput prin a vorbi atat despre marketingul online in Romania, cat si despre cum iti poti construi o afacere si un stil de viata in jurul identitatii de coach.

 

De asemenea, Daniel a evidentiat cateva concepte importante despre marketingul online, precum tipurile de marketing online si evenimentele care au stat la baza dezvoltarii acestuia (aparitia internetului, aparitia platformelor sociale). A continuat prin a prezenta cei mai importanti pasi in dezvoltarea unei afaceri online :

  • Domeniu si hosting
  • WordPress si grafica minimalista
  • Mita etica
  • Autoresponder
  • Continut de valoare ridicat

Citeste continuarea aici.

Citeste si:

Internetul sa-ti fie mentor si unealta in dezvoltarea bussiness-ului tau! – Anca Vartolomei

Eveniment coaching – Intalnirea de la Coaching Support Group Bucuresti – 19 decembrie 2013 – Alexandru Frumosu

Ce ne trebuie pentru a avea succes pe internet – Elena Dobre

 

********************************

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

 

Share

Eveniment coaching – Intalnirea de la Coaching Support Group Bucuresti – 19 decembrie 2013

Articol scris de Alexandru Frumosu (Top Coach.ro).
Intalnirea de la Coaching Support Group Bucuresti din 19 decembrie 2013 a avut ca tema „Internetul: Partener de viata sau partener de afaceri?”
Invitati au fost Gratian Sonu si Daniel Zarnescu, doi coachi si antreprenori in mediul online.
Gratian a facut o introducere plina de energie si entuziasm vorbind despre experienta sa cu oameni care isi doreau sa realizeze ceva de succes in viata lor folosind internetul. Povesti de succes pline de energie pozitiva demonstrand inca o data, daca mai era nevoie, ca „se poate” daca stii ce vrei, faci ce iti place si lucrezi cu entuziasm pentru indeplinirea visului tau.

Daniel a venit apoi cu cateva chestiuni foarte practice legate de ce sa faci ca sa dezvolti in mediul online un site sau un blog.
Citeste continuarea aici.
DSC_0742

Citeste si:

Internetul sa-ti fie mentor si unealta in dezvoltarea bussiness-ului tau! – Anca Vartolomei

Coaching Support Group Bucuresti -O seara de inspiratie si pragmatism – Alexandra Weiss

Ce ne trebuie pentru a avea succes pe internet – Elena Dobre

************************

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

 

Share

Internetul sa-ti fie mentor si unealta in dezvoltarea bussiness-ului tau!

Articol scris de Anca Vartolomei, PR Officer CSG Bucuresti

In povestea valoroasa al lui Gratian Sonu si Daniel Zarnescu in care m-am regasit, mi-au reamintit de o lectie importanta care incepe cu un citat:

“ Exista lucruri imposibil de realizat pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza.” Albert Einstein.

http://www.dreamstime.com/-image27200824

Ma inspira mentoratul si mai ales pe cel care il pot aduce oricand in folosul meu si ma provoc sa utilizez internetul ca pe o unealta care-mi eficientizeaza timpul in activitatile mele.

Invitatii nostri, Gratian si Daniel, ne-au ghidat cu pasi specifici si constanti cum sa ne dezvoltam bussinessul cu ajutorul internetului. Ei organizeaza tabere de dezvoltare personala care-i insoteste pe oameni sa faca lucruri, punand in practica impreuna pasiunile si abilitatile lor. Prin aceasta metoda ei promoveaza ideea „sa-ti dai voie sa-ti doresti, sa actionezi si sa-ti oferi permisiunea sa mergi in directia in care investesti cea mai multa energie”. Deviza lor este tehnica mutarii nasului in directia pe care ti-o doresti si sa actionezi cu resursele din prezent.

Povestile lor cu oameni care reusesc, mi-au oferit viziunea ca pot incepe un bussiness online si pot descoperi obiectivul personal cu ajutorul internetului daca-l folosesc ca pe un mentor. Ei mi-au transmis ca este important sa ai incredere in ceea ce ai deja si sa te lasi sa castigi experienta drumului, actionand in directia obiectivului tau. Poti incepe cu notiuni de marketing, cu un site propriu folosit ca unealta de promovare si cu o platforma social media reprezentativa – Facebook-ul. Aceste platforme sociale tin de vizibilitate, creeaza relatii si site-ul face vanzarile.

Marketingul de tip pull promovat de Gratian si Daniel ofera increderea clientului inainte de cumparare iar acesta este recunoscator pentru  legatura accesibila din ambele parti. El inseamna valoare prin crearea unei relatii cu clientii pe baza aspiratiilor lor. Aceasta intalnire m-a inspirat prin valoarea pe care o poti oferi clientului inainte sa te  plateasca, prin exprimarea autenticitatatii si autodezvaluirii in promovarea bussiness-ului tau si intretinerea comunicarii cu oamenii care te urmaresc.In concluzie internetul ne poate ajuta daca-l tratam ca pe un mentor.

Sursa foto.

Citeste si:

Eveniment coaching – Intalnirea de la Coaching Support Group Bucuresti – 19 decembrie 2013 – Alexandru Frumosu

Coaching Support Group Bucuresti -O seara de inspiratie si pragmatism – Alexandra Weiss

Ce ne trebuie pentru a avea succes pe internet – Elena Dobre

**********************************

Te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

 

Share

Gratian Sonu si Daniel Zarnescu, invitatii lunii decembrie 2013

La intalnirea Coaching Support Group din 19 decembrie, Gratian Sonu si Daniel Zarnescu ne vor prezenta o formula de succes prin care poti folosi internetul practic, fara pricepere sau costuri, in folosul tau. Ei au transmis aceasta formula catre sute de oameni care si-au schimbat viata.

Vino si tu la intalnirea de joia viitoare pentru a le afla secretul succesului!

****************

Gratian SONU

Gratian Sonu

Gratian este coach, trainer, public speaker si hipnoterapeut.

In acelasi timp, este antreprenor cu mai multe afaceri la activ, in domeniul dezvoltarii personale dar si in alte arii. De exemplu este fondatorul unuia din cele mai mari situri din tara, 4tuning.ro cu peste 100.000 de vizitatori pe zi.

Este fondatorul programului de public speaking „Speak4Success” si cofondatorul programelor MIBconcept, Edugaming, ETconcept.

In acelasi timp, este creator de programe de dezvoltare in mai multe domenii : Antreprenoriat & Marketing, Psihologia relatiilor de cuplu, Public Speaking, Inteligenta emotionala, Tehnici avansate de comunicare, Limbaj Non-Verbal, Excelenta si Performanta.

Daniel ZARNESCU

Daniel Zarnescu

Autor   Antreprenor  Marketer

CoFondator al proiectului „ConstruimImperii.Ro„, comunitate de antreprenoriat & leadership care insumeaza peste 20 000 de abonati.

Fondatorul uneia din cele mai mari retele de bloguri de nisa din Romania (Grupul StepOut), cu siteuri precum: ConstruimImperii.Ro, PersonalitateAlfa.Com, NLPMania.Ro, StilulTau.Com, ArtaSeductiei.Ro, MIBConcept.Ro, Edugaming.ro etc.

Autor de carte non-fictionala: „Pe mine ma cheama George” (comunicare), „Treptele Schimbarii” (leadership), „Jurnalul Generalului” (pachet de management al timpului si strategie).

Coach & NLP Master

Trainer si Autor de programe de dezvoltare personala & profesionala pe teme precum:

o  Antreprenoriat

o  Strategii de marketing

o  Management-ul Timpului si Productivitate Personala

o  Excelenta Umana si Performanta

o  Creativitate in scris

o  Antreprenoriat

Citeste aici mai multe detalii despre eveniment.

Share

Internetul: Partener de viata sau partener de afaceri?

Multi oameni petrec pe internet mai mult timp decat cu membrii familiei.

Cum ar fi daca acest timp ar fi folosit ca sa transformam internetul intr-un partener de afaceri?

16042-internet_article

Gratian Sonu si Daniel Zarnescu au pus la punct o formula prin care poti folosi internetul practic, fara pricepere sau costuri, in folosul tau. Ei au transmis aceasta formula catre sute de oameni care si-au schimbat viata.

In cadrul ultimei intalniri Coaching Support Group Bucuresti din acest an, mai exact joi, 19 decembrie, putem afla de la ei:

– Primii pasi in afacerile online

– De ce oamenii nu vad oprtunitatile in online

– Cum devin cunoscut ca si coach sau specialist in domeniul meu

– Branding personal online

– Cea mai simpla schema pentru a fi prezent cu adevarat in internet

– Cum sa imi transform pasiunea intr-o afacere

– Daca am un hobby, de ce sa nu castig bani cu el?

“Oricat de buni am fi in ceea ce facem, conteaza cati beneficiaza de priceperea noastra.” Gratian Sonu

Te asteptam la un eveniment inedit, unde vei avea ocazia sa faci networking, sa inveti de la doi dintre cei mai buni specialisti in domeniul promovarii online si sa petreci impreuna cu echipa CSG o seara de neuitat.

Asadar, nu amana inscrierea la evenimentul din 19 decembrie, cand te asteapta numeroase surprize!

******

Si inca ceva: pentru succesul tau, vei gasi resurse nelimitate in cadrul grupurilor MasterMind din partea a doua a evenimentului sau vei putea beneficia de o sedinta de coaching gratuita!

******

Cu o vechime de aproape patru ani in Romania, grupul lunar de coaching din Bucuresti, initiativa scolii de coaching Noble Manhattan este coordonat de Alina Buzatu, Coach Support Leader si echipa formata din: Lorena Cioroianu (PR Manager), Anca Tomoroga(IT Manager), Cristina Eremia (Talks Manager),Elena Dobre (Sergent at Arms), Monica Chiper (Secretary).

Grupul se adreseaza practicantilor de coaching: persoane care urmeaza o formare in coaching sau au finalizat deja o scoala de coaching, dar si celor care vor sa afle mai multe despre coaching sau vor sa beneficieze de o sedinta de coaching gratuita si sa participe la grupurile MasterMind.

 Programul evenimentului este:

 18:30-18:45: Inregistrarea participantilor in cadrul evenimentului

 18:45-19:00: Introducere invitati si prezentarea echipei Coaching Support Group

 19:00-20:00: Sesiune de discutii, invitati Gratian Sonu si Daniel Zarnescu

 20:00-21:00: Activitati: Grup Master Mind.

Inregistrarea se face doar pe baza de inscriere prin formularul de participare si implica un cost de 20 RON! Numarul de locuri este limitat.

Adresa: Libraria Bastilia, Piata Romana, nr. 5

Important: Inainte de ora 18:30 sala este rezervata clientilor de la Bastilia si abia dupa acest interval se vor face inregistrarile la intalnirea Coaching Support Group Bucuresti!

Te asteptam asadar cu drag joi, 19 decembrieora 18:30!

Sursa foto.

Share

Cum sa stabilesti o relatie de incredere cu clientii. Principiile unui maestru

Articol scris de Elena Dobre – participant CSG Bucuresti

www.relatiiautentice.ro

Acum o saptamana, am avut ocazia sa intalnesc o persoana pe care o admir si pe care imi doream de mult timp sa o intalnesc. Spre norocul meu, a fost invitatul lunii aprilie la grupul de Coaching din Bucuresti – Coaching Support Group.

Aceasta persoana este Andy Szekely – celebru antreprenor, autor si speaker profesionist in Romania.

Partea cea mai frumoasa, a fost faptul ca Andy a abordat un subiect ce ma intereseaza in mod deosebit la momentul actual: cum sa creezi o relatie cu clientii tai.

La inceputuri, atunci cand vrei sa te lansezi ca antreprenor sau liber profesionist, exista doua baricade. Pe de-o parte esti tu, iar pe cealalta se afla oamenii carora vrei sa le oferi serviciile tale.

Prin urmare:
• tu, din pozitia ta, nu ii cunosti pe cei care vor beneficia de valoarea adusa de tine
• oamenii, nu stiu despre existenta ta si despre ceea ce ai tu de oferit

In situatia aceasta, apar cateva intrebari firesti:
• Cum faci sa construiesti o punte intre tine si restul lumii?
• Cum ajungi sa transformi necunoscutii in prieteni?
• Cum reusesti sa castigi, si sa pastrezi increderea oamenilor, astfel incat sa te accepte in viata lor?

In viziunea lui Andy Szekely, exista cativa factori critici, care te vor ajuta sa construiesti o relatie solida, bazata pe incredere, cu cei din jur.

1. Pozitionarea pe piata
Pozitionarea se refera la strategia pe care o sa o adopti, in ceea ce priveste afacerea sau activitatea ta, pentru a castiga un loc in mintea oamenilor.

Poate ca pe piata sunt alte cateva sute de persoane care au acelasi de domeniu de activitate ca tine. In cazul asta ai nevoie de o strategie pentru a iesi din anonimat.

Intrebarile ajutatoare ar putea fi:
• “Cum fac sa desfasor aceasta activitate intr-un mod diferit?”
• “Ce anume as putea sa aduc nou in acest domeniu?”

Un alt aspect important, este modul in care alegi sa te pozitionezi, ca expert si ca antreprenor. Expertul este acea parte din tine, pasionata de domeniul ales, acea parte care doreste sa se specializeze. Iar antreprenorul, este partea care pune la dispozitia lumii, roadele muncii expertului.

Expertul cauta perfectiunea si amana iesirea la rampa, pe motiv ca lucrurile nu sunt suficient de bune. Antreprenorul, in schimb, cauta evolutia. El prefera sa aplice, sa testeze si sa invete din mers.

Legat de acesta lupta interna expert-antreprenor, Andy sustine: „Nu trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie „on-time”.

Una dintre modalitatile clasice de a te pozitiona ca expert intr-un domeniu, este aceea de a crea produse cu amprenta personala:
• O carte
• Un blog
• Evenimente
• Materiale audio
• O comunitate

Strategia pe care o adopti reprezinta structura pe care vei cladi mai apoi afacerea ta. Prin urmare, este important ca in faza intiala sa aloci timp pentru a crea o strategie care sa te sustina mai apoi pe drumul tau.

2. Personalitatea
Personalitatea reprezinta elementul cheie in aparitia chimiei intre doua persoane. In functie de personalitatea ta, unele persoane se vor simti atrase de tine, iar altele nu. Personalitatea functioneaza asemeni unui magnet – atrage sau respinge.

Una dintre tentatiile ce apar in calea unei persoane aflata la inceputuri, este aceea de a-si camufla adevarata personalitate. In primul rand, este un mecanism de aparare.

Apoi, pare mai simplu sa adoptam elemente de la persoanele care au deja succes si pe care le admiram. Inconstient, exista credinta ca, daca ne vom comporta asemeni acelei persoane atat de celebra, atunci si noi vom avea parte de succes.

Poate fi benefic sa preluam lucruri pozitive de la ceilalti, insa doar in cazul in care acele lucruri se potrivesc felului nostru de a fi. De exemplu, admiri o persoana recunoscuta pentru darzenia ei si pentru modul in care isi face simtita autoritatea. Insa tu, ca structura, esti mai relaxat si preferi sa-i indrumi pe ceilalti intr-un mod subtil.

Daca admiratia te face sa iti doresti sa devii la fel ca acea persoana, pentru a te bucura de acelasi tip de succes, atunci ai intrat pe un teren alunecos:
• Pe de-o parte nu poti fi la fel ca maestrul, pentru ca tu esti diferit in esenta.
• Pe de alta parte nu mai esti nici tu, pentru ca incerci sa fii altcineva.

In situatia aceasta, cu cine pot stabili oamenii o relatie: cu tine sau cu „falsul-tine”?
Cel mai probabil, atat aceia care sunt atrasi de persoane autoritare cat si cei atrasi de persoane mai blande, te vor ocoli. Si asta pentru ca vor simti ca esti fals.

Prin urmare, cel mai inspirat ar fi sa te arati asa cum esti tu. Atunci cand esti autentic, atragi exact persoanele potrivite tie.

3. Profesionalismul
Una dintre afirmatiile lui Andy, mi-a ramas intiparita in minte: “La profesionisti se cauta predictibilitatea, nu perfectiunea”.

Ce insemna profesionalismul?
In esenta, profesionalismul inseamna sa oferi calitate in mod consistent, si sa iti respecti angajamentele. In zadar esti genial, daca cei din jur nu stiu la ce anume se pot astepta din partea ta. Atunci cand exista rezultate amestecate, surprize placute dar si asteptari inselate, nota finala este una negativa.

Increderea se subrezeste cu fiecare dezamagire, si in timp, relatia dispare complet.
Ca un principiu de urmat, se recomanda ca “din ceea ce ai promis, trebuie sa livrezi macar 95%”.

Acestia sunt trei dintre factorii critici ce fac diferenta, atunci cand vrei sa iti transformi pasiunea intr-o activitate de succes. Cu cat respecti mai mult aceste principii, cu atat poti castiga mai rapid un loc in mintea si in inima oamenilor.

Sper ca aceste principii ale succesului, dezvaluite de Andy Szekely, sa te ajute sa ai o imagine mai clara fata de activitatea ta sau de ceea ce trebuie imbunatatit la propria persoana.

Numai bine,
Elena

****

Daca ti-a placut acest articol, te invitam sa ne dai un Like pe pagina de Facebook Coaching in Bucuresti. Multumim!

 

Citeste si:

Alina Buzatu – 10 puncte de constientizare ca sa treci de la clienti la fani

Monica Chiper – Foarte pe scurt…despre oameni

Alina Goanta – Ca sa faci cu succes ceea ce iubesti ce faci

Share

Andy Szekely, invitat la CSG aprilie – De la clienți la fani…

…sau cum să îți construiești business-ul pornind de la ce îți place să faci.

Evenimentul Coaching Support Group București din 11 aprilie îl are ca invitat pe Andy SZEKELY, antreprenor, trainer, autor și public speaker cu o experiență de peste 15 ani în educația oamenilor maturi.

Mai multe despre Andy afli aici.

Iată doar câteva dintre ingredientele cu care Andy ne-a promis o întâlnire de excepție, în care vom avea ocazia să descoperim:

  • care sunt ”scurtaturile” care te pot duce la succes garantat în timp optim?
  • cum poți să te ”construiești” până la nivel de expert și care sunt caracteristicile măiestriei?
  • cum te poți poziționa în mintea clienților astfel încât să fie dispuși și dornici să te plătească?
  • cum se construiește o comunitate de clienți fani care sunt dispuși să te recomande?
  • cât timp să aloci marketingului și cât timp să aloci dezvoltării tale profesionale?
  • mindsetul care îți va permite să îți promovezi afacerea fără să îți ”dezonorezi” meseria?
  • tips&tricks pentru construirea unui business în jurul pasiunii tale.

Cu o vechime de patru ani în România, grupul lunar de coaching din București este inițiativa școlii de coaching Noble Manhattan. Grupul este coordonat de Alina Buzatu, Coach Support Leader si echipa din care fac parte: Anca Tomoroaga, Andreea Gabor, Cristina Eremia, Lorena Cioroianu, Monica ChiperOana Mihailescu.

Evenimentul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită.

Programul evenimentului este:
18:30-18:45: Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului
18:45-19:00: Introducere invitat și prezentarea grupului de suport
19:00-20:00: Sesiune de discuții, invitat Andy Szekely
20:00-21:00: Activități desfășurate în paralel: Sesiuni de coaching gratuite oferite invitaților/Grupuri Master Mind.

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare, și implică un cost de 20 RON! Numărul de locuri este limitat, participarea la eveniment se va face in ordinea inscrierilor.

 

Luna aceasta intalnirea CSG va avea loc la Libraria Bastilia, Piata Romana, nr. 5. Click aici pentru detalii.

Vă așteptăm așadar cu drag joi, 11 aprile, începând cu ora 18:30!

Important: Înainte de ora 18:30 sala este rezervată clienţilor de la Bastilia și abia după acest interval se vor face înregistrările la întâlnirea Coaching Support Group București! 

Echipa Coaching Support Group București

Sursa foto.

Share

Nu sunt un om perfect. Sunt doar original

Articol scris de Lorena Cioroianu, PR Manager – CSG Bucuresti

„Daca ai reusit sa iti dai seama ca esti diferit, atunci sa nu te schimbi niciodata!”

Mi-am amintit de aceste vorbe in timp de o ascultam pe Simona Gherasim, invitata noastra la primul eveniment Coaching Support Grup al anului.

Cu mult farmec si un zambet larg, Simona ne-a povestit despre branding-ul personal. Atunci am constientizat ca ceea ce suntem in esenta reprezinta cumva acea mostra din experienta pe care o promitem celor din jur.

Si totusi cel mai dificil nu este neaparat sa descoperim acel “ceva” unic si fascinant care ne deosebeste de multime. Sau sa aflam acel avantaj competitiv care ne asigura o nisa suficient de puternica incat sa ne revarsam talentul nestingheriti. Uneori stim. Pur si simplu stim ce facem cel mai bine…dar ne lipsesc cuvintele sa il rostim.

Daca ar fi sa sumarizez intr-o intrebare cum anume putem sa cuprindem in cuvinte propriul brand, ar suna asa:

Care este experienta de viata pe care o vor trai clientii tai dupa interactiunea cu tine?

Acea experienta este o parte din tine, din cunostintele pe care le-ai acumulat, din etapele din viata ta, este de fapt amprenta ta.

Iar transpunerea in cuvinte si actiuni a propriei valori si a brand-ului personal le prezinta celor din jur un episod-pilot din ceea ce urmeaza sa experimenteze daca vor lucra cu tine!

De ce sa mai astepti chiar si doar o zi? Descopera astazi care este acel “ceva” pe care doar tu il poti oferi, acel “ceva” care te va implini pe tine si le va impacta viata celor dragi tie!

Spre exemplu, prin incredere si inspiratie, eu sprijin oamenii sa vada optiuni pe care le considerau imposibil de accesat si sa aloce resurse pentru a ajunge acolo unde isi doresc. Si fac asta in sesiunile de coaching one-to-one, in seminariile de training pe care le livrez sau in cadrul proceselor de dezvoltare organizationala.

Multumesc, Simona, pentru provocare! 🙂

Si nu voi obosi vreodata sa spun: Daca faci ceea ce faci cu pasiune, toti din jur vor observa!
————————-
Citeste si articolele scrise de:
Anca Tomoroga – Branding. Personal Branding
Monica Chiper – Cine suntem?
Oana Mihailescu – Ce ne face unici ne asigura succesul

Sursa foto

Share

Cine suntem?

Articol scris de Monica Chiper, Secretary – CSG Bucuresti

„Cunoaste-te pe tine insuti.”
Socrate

Recunosc cu sinceritate ca pana la intalnirea cu Simona Gherasim nu am avut nici cel mai vag interes legat de conceptele de brand si branding. Le-am considerat intotdeauna ca apartinand lumii marketingului si publicitatii, un apanaj al produselor si serviciilor. Sau al vedetelor, starurilor, celebritatilor de tot felul.

Nu stiam ca si un om obisnuit poate fi un brand. Acum stiu. Si cand spun „obisnuit” ma refer la oamenii pe care ii vedem in fiecare zi pe strada sau in statia de metrou, oameni care nu sunt vedete, nu apar pe ecranele televizoarelor, dar care sunt vedete in profesia lor. Sau sunt pe cale de a deveni.

Suntem cu totii diferiti. Asta e clar ca lumina zilei. Avem nevoi diferite, ne plac lucruri diferite, avem vise, dorinte, pasiuni cat se poate de diferite. Dar in acelasi timp avem disperata nevoie unii de ceilalti. Nu poti trai singur, izolat, departe de tot si toate. OK, mai sunt si exceptii dar ele sunt cele care confirma regula, dupa cum spune proverbul. Fiecare are ceva pretios de oferit celorlalti, fiecare are abilitati si talente menite sa imbunatateasca si sa infrumuseteze vietile celorlalti. Iar pentru a face asta, ceilalti trebuie sa stie ce ai tu de oferit, ce poti face tu pentru ei.

Mi-a placut mult prezentarea Simonei Gherasim. Clara, structurata, plina de dinamism si pasiune. Acum stau si ma gandesc cat de mult conteaza modul in care te prezinti si cum esti perceput de ceilalti. Cum te vad ei, ce impresie le faci, cum vorbesc despre tine…

Ca sa le fi util celorlalti trebuie mai intai sa te cunosti foarte bine pe tine insuti. Sa stii ce pretuiesti cel mai mult la oamenii din jurul tau si la lumea in care traiesti, care sunt convingerile ce te sustin si te determina sa mergi inainte pe drumul ales, care sunt talentele care te diferentiaza de restul, care sunt pasiunile ce te insufletesc si-ti dau pofta de viata. E nevoie si de un strop de empatie, absolut necesara pentru a te pune in locul celor pe care vrei sa-i ajuti, pentru a-i intelege si a stii sigur ce sa le oferi. Si, mai ales, e nevoie de incredere in tine. Pentru ca, de fapt, ceea ce oferi in final este increderea ca pentru orice problema exista o solutie iar aceasta solutie este intotdeauna la indemana. Trebuie doar sa vrei din tot sufletul sa o gasesti.

Ca sa-ti construiesti un brand personal trebuie sa stii tu, in primul rand, ce vrei de la viata. Cum spune o veche replica din vremi de mult apuse: „Cine esti si ce doresti? Scopul si durata vizitei”. Sa fii constient de valoarea ta si, mai ales, sa faci ceea ce faci cu pasiune. Sa fii tu insuti, cu bune si cu rele. Cand toate acestea iti vor fi clare, atunci vei deveni cu adevarat un brand si iti vei construi o reputatie de invidiat.

Oscar Wilde a spus: „Fii tu însuţi. Oricine altcineva este deja luat.”

—————–
Citeste si articolele scrise de:
Anca Tomoroga – Branding. Personal Branding
Lorena Cioroianu – Nu sunt un om perfect. Sunt doar original
Oana Mihailescu – Ce ne face unici ne asigura succesul

Sursa foto

Share