Video: Oana Miruna Stangă – 366 de zile de bucurie, entuziasm și încredere | 21 Ianuarie 2016

Dacă nu ați fost alături de noi la întâlnirea Coaching Support Group București din luna ianuarie 2016, puteți viziona mai jos evenimentul și ideile pe care ni le-a împărtășit Oana Miruna Stângă despre cum putem avea 366 de zile de bucurie în 2016.

Share

2016: 366 de zile de bucurie, entuziasm și încredere – Rezumatul întâlnirii

Dacă nu ați fost alături de noi la întâlnirea Coaching Support Group București din luna ianuarie, am surprins pentru voi câteva idei pe care ni le-a împărtășit Oana Miruna Stângă despre cum putem avea 366 de zile de bucurie în 2016.

Primul lucru care merită remarcat la acest an este acela că are 366 de zile, nu doar 365, asta însemnând că avem o zi în plus în care să ne putem bucura de viață.

Invitata nostră ne-a destăinuit că, deși este ca structură o persoană optimistă, nu este tot timpul simplu să îți menții vibrația înaltă. Din punct de vedere spiritual, vibrația iubirii este 500, la 540 este vibrația bucuriei, iar 700 este vibrația păcii.

Una dintre întrebările pe care Oana și-a adresat-o de-a lungul timpului este următoarea:

“Cum poți să integrezi spiritualitatea în viața de zi de zi?”

Prin această întrebare invitata noastră a căutat să găsească acele modalități prin care să trăiască cât mai des într-o stare de bine interior, de pace și de bucurie.

Un răspuns la  întrebare i s-a revelat când a citit poezia lui Rumi, « The Kingdom of Joy » unde mesajul este următorul: explorează orice lucru cu bucurie și fără așteptări.

O altă cale prin care Oana a găsit răspunsuri la frământările interioare,a fost reprezentată de călătoriile în diversele colțuri ale lumii. În aceste incursiuni, a învățat despre bagajele pe care la cărăm cu  noi  în viață: avem impresia că  avem nevoie de multe lucruri, ne agățăm de partea materială, de amintiri, de emotiii și de diverse persoane,însă atunci când învățăm să ne desprindem descoperim cât de uimitoare este viața, clipă de clipă. O altă lecție a fost aceea legată de oamenii pe care îi întâlnim de-a lungul călătoriei noastre : « Uitați-vă bine la oamenii pe care îi întâlniți, pentru că sunt o oglindire a voastră. »

Un alt motiv pentru care călătoriile sunt importante este acela că, învățam cel mai mult atunci când ne întâlnim cu viața. Viața ne dă poveștile, iar lecțiile și mentorii vin din viața reală.

În opinia Oanei, tot ceea ce contează în zbucuimul nostru este creația, să facem lucrurile în felul propriu și să lăsăm ceva în urmă.

O cale de a ne împrieteni cu noi înșine și de a ne mări șansele la fericire este autocunoașterea. Procesul de autocunoaștere durează o viață și ne ajută să aflăm mai multe despre noi, și să ne simțim mai bine în propria piele.

Pentru a ne bucura de 366 de zile de fericire, invitata noastră ne-a recomandat următoarele :

–           mișcare zilnică;

–           panoul visurilor : setare de intenții atât de puternice și de frumoase încât să nu ne mai putem dezlipi de ele;

–           mâncare bună;

–           întâlniri cu persoane cu care ne face plăcere să fim;

–           timp cu noi înșine;

–           să evităm situațiile care ne deranjează;

Referitor la evitarea situațiilor care ne deranjează Oana ne-a adresat următoarea sugestie: dacă de exemplu jobul nu ne place, putem să redefinim lucrurile. În loc să ne tot gândim cât de tare ne displace jobul, am putea să ne gândim  că acolo suntem utili și acea activitate este sursa nostră de energie financiară.

 

Să ne revedem cu bine,

Elena Dobre.

Sergent at Arms CSG București

 

Share

Oana Miruna Stîngă invitata lunii Ianuarie 2016

Oana_Stinga

 

 

“Cred cu tărie că schimbarea acestei lumi începe cu propriul nostru proces de autocunoaștere și schimbare. Descoperirea Sinelui autentic și a propriei energii creative reprezintă elemente esențiale în transformarea individuală din interior spre exterior”.

 

 

În luna Ianuarie 2016, am invitat-o la Coaching Support Group pe Oana Miruna Stîngă, consultant de marketing, life & executive Coach, cu peste 18 ani de experiență în poziții de management în corporații precum: Novartis, Boehringer Ingelheim, Danone Baby Nutrition, Lowe&Partners. Absolventă a Programului de MBA Case Western Reserve University (2001),  a Programului de Coaching Noble Manhattan (2012) precum și a numeroase programe internaționale de training în marketing și leadership. Împreună cu Oana, vom dicuta despre călătoria vieții și vom afla cum putem să avem în anul ce tocmai a început 366 de zile de bucurie, entuziasm și încredere.

În prezent, principalele proiecte pe care mă concentrez sunt legate de marketing și vânzări în domeniul farmaceutic, dezvoltare personală, coaching și speaking. Mă puteți cunoaște și citi accesând pagina Oanei.

Share

2016: 366 de zile de bucurie, entuziasm și încredere | 21 Ianuarie 2016

Începutul de an este momentul cel mai potrivit pentru a pune pe hârtie propria viziune pe 2016, a creiona diverse rezoluții și a ne face planuri legate de viață, profesie, pasiuni, sănătate și relații. Pe 1 ianuarie am început deja să scriem cele 366 de pagini ale anului în curs, având clar în minte ce intenționăm să creăm. De aceea în luna ianuarie, am invitat-o la întâlnirea Coaching Support Group Bucureşti pe Oana Stîngă, Life&Executive Coach si Consultant de Marketing să ne vorbească despre viață, această călătorie spre fericire și bucurie precum și despre un 2016 reușit.

Totodată, este recomandabil să știm cum ne încărcăm bateriile cu multă energie, entuziasm și încredere, pentru a face față provocărilor și barierelor de tot felul. Prin urmare, este important să știm ce e de făcut pentru a menține intenția și optimismul la cote cât mai înalte, 366 de zile, 7 zile pe săptămână, măcar 16 ore pe zi.

Image Article

După ani dedicați propriului proces de auto-cunoaștere, Oana adoră să vorbească despre energie, emoții pozitive, încredere și mai ales cum putem elimina barierele interioare care ne țin în loc. Întrebările de coaching din ultimii ani, cărțile de autocunoaștere și spiritualitate și mai ales călătoriile în lumi îndepărtate au sprijinit-o în procesul devenirii ei, plin de provocări și întâmplări diverse.

Oana numeşte “drumul meu inițiatic” experiențele trăite în 3 destinații pline de semnificație: Turcia (Capadochia, Konya) în 2011, Asia (Singapore, Bali, Thailand) în 2013 și Israel-Iordania in 2015.

Vă invităm să călătorim împreună în aceste locuri unice și să aflați cum un Săgetător pasionat de călătorii și auto-cunoaștere a primit câteva daruri prețioase precum: prietenia, compasiunea, conectarea cu natura, feminitatea, încrederea, relația cu Dumnezeu și Creația.

PozaVă aşteptăm să petrecem împreună o seară neobișnuită, plină de insight-uri, culoare și inspirație, în care aflăm cum:

  • Cunoașterea ne ajută să explorăm lumea, să observăm și să descoperim miracole în fiecare zi
  • Spiritualitatea se integrează perfect cu planul vieții materiale
  • Oamenii pe care îi întâlnim în drumul nostru pot deveni mentorii noștri
  • Ce avem nevoie să eliminăm și mai ales ce să purtăm în bagajul nostru zi de zi pentru ca viața să devină o călătorie plină de inspirație și bucurie
  • Cum pășim pe drumul nostru cu încredere, entuziasm și energie pozitivă

Programul evenimentului:

  • 18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.
  • 18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei
  • 19:00-20:00:   Sesiune de discuții alături de Oana Stîngă
  • 20:00-20:15    Networking
  • 20:15-21:00    Grup Master Mind
  • Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare și implică un cost de 30 lei! Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea se poate face aici.

***********************************************************************

  • Cu o vechime de peste patru ani în România, evenimentul lunar de coaching din București, este o inițiativă a școlii de coaching Noble Manhattan. Echipa de organizare este coordonată de Cristina Eremia– Coach Support Leader & Talks Manager și membrii ei sunt: Anca Tomoroga – Vicepreşedinte & PR Manager, Monica Chiper – Secretary, Elena Dobre – Sergent at  Arms, Mihaela Stancu – Online Manager,  Olivia Văduva – PR Officer and Education Manager, Andreea Petrescu – Social Media Account Officer , Raluca Maria Georgescu – Social Media Account Officer
  • Grupul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită și să participe la grupurile MasterMind.
Share