Busola echilibrului și succesului în viață. Cum ne găsim și păstrăm propria busolă? | Joi 17 Mai 2018

De unde pleacă evoluția personală. A Fi, A Face sau A Avea?

În ce ordine ai pune rezultatele, valorile personale și acțiunile proprii?

Ce e mai important? Să faci sau să te gândești cine ești? Sau să ai lucruri?

Cum arată oamenii integri? De ce? Ce pot face eu?

Fiecare dintre noi este construit în jurul unui sine autentic propriu, unui set de valori, unui set de credințe (sau crezuri), unui set de capacități și unui set de comportamente. Toate sunt relevante într-un mediu relațional, obiectiv și subiectiv.

Această construcție a avut loc în cursul vieții fiecăruia dintre noi și continuă încă până la sfârșitul vieții. Valorile se schimbă cel mai puțin și doar după întâmplări majore, critice ale vieții. Credințele se schimbă pe măsură ce nevoile noastre sunt împlinite și apar noi nevoi. Comportamentele sunt cele mai dinamice, ușor de schimbat dintre toate.

De ce este important să-mi înțeleg firea și structura interioară?

Ce înseamnă un om diferit?

De ce avem crize existențiale la vârste la care nu mai putem schimba nimic?

Cum îmi pot schimba comportamentul astfel încât să-mi urmez mai integru valorile, visele, aspirațiile?

Când ajung mai repede la echilibrul interior?

Cât de mult influențează mediul de lucru (valorile, credințele și comportamentele colective) valorile/ credințele/ comportamentele proprii?

Ce valori/ credințe/ obiceiuri comune împărtășești cu partenerul tău de viață? Ce vă aduce aproape? Ce vă desparte?

Are relevanță să încerci firea unui individ pornind de la faptele lui?

Odată cu identificarea ordinii și importanței corecte a straturilor ființei umane, este important să te apleci asupra ta o perioadă pentru a te înțelege mai bine în contextul vieții tale. Și pentru a fi capabil, mai apoi, să te pui la treabă în cel mai util mod ție și celor din jurul tău.

 

Ești într-o dinamică permanentă cu mediul tău: cum îți păstrezi busola atunci când mediul de lucru obiectiv (organizație, familie, societate) și mediul subiectiv (relațional) conțin valori diferite, cer de la tine acțiuni diferite?

Vino la eveniment să explorăm împreună cu invitatul nostru George Bragadireanu și vei înțelege:

  • de ce avem crize spirituale
  • care este sursa lipsei de energie, stresului și neputinței de schimbare;
  • unde trebuie să cauți ca să-ți găsești împlinirea;
  • cum ajungem pe drumul propriu de evoluție, și nu la destinația impusă de alții.

Ne bucurăm să avem alături de noi Editura Niculescu, reprezentată de Carmen Vasile – Director PR si Social Media și Elena Amzaru – OUP Account Manager, care ne vor aduce surprize pentru tombola de la finalul evenimentului! Vă așteptăm cu drag!

 

Programul evenimentului:

  • 18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.
  • 18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei
  • 19:00-20:00:   Sesiune de discuții alături de George Bragadireanu
  • 20:00-20:15    Networking
  • 20:15-21:00    Grup Master Mind

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare și implică un cost de 30 lei! Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea se poate face aici.

Adresa: SanThe, Strada Lipscani, Nr 104

**************************************************************

  • Cu o vechime de peste șase ani în România, evenimentul lunar de coaching din București, este o inițiativă a școlii de coaching Noble ManhattanEchipa de organizare este coordonată de Cristina Eremia– President & Coach Support Leader și membrii ei sunt:  Oana Cehan – Vicepresident, Mihaela Stancu – IT Manager,  Olivia Nicula – Education Manager, Andreea Petrescu – Social Media Manager,  Raluca Maria Georgescu– PR Manager,  Georgiana Ghita – Photographer, Cristina Stancovici – Treasury Manager, Alina Constantinescu
  • Grupul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită și să participe la grupurile MasterMind.
Share

Seara de feminitate. Introducere în Energia Feminină| 12 Noiembrie 2015

În luna Noiembrie, am invitat-o la întâlnirea Coaching Support Group Bucureşti pe Oana Stoianovici. Oana este coach transformațional cu o experiență de peste 11 ani în programe de leadership transformațional și procese cuantice de vindecare.  Împreună vom aborda în cadrul întâlnirii de joi subiecte ce vor avea în vedere energia feminină.

Dacă ești într-uEnergia Femininan punct în viața ta în care simți nevoia unui reper interior care să te ghideze printre întrebări și decizii, atunci această seară poate să fie locul în care să începi călătoria spre acel reper.

Procesul de asumare a feminității tale conștiente poate începe chiar în această seară, prin simpla ta prezență. Oana va fi ghidul care te va asista sa faci primii pași:

  • către un spațiu care să te sprijine și în care să îți găsești echilibrul interior;
  • să lucrezi cu energia ta feminină pentru a accesa noi nivele de încredere în sine și strălucire;
  • să poți distinge între nevoile tale și ale celorlalți și astfel să te onorezi;
  • să îți accesezi creativitatea ca să poți genera lucrurile pe care ți le dorești într-un fel feminin.

Împreună cu Oana, poți afla răspunsul la întrebări precum:

  • Cât de în largul tau te simți în puterea și expresia ta de femeie? 
  • Simți că sunt încă lucruri despre a fi femeie pe care nu le cunoști? 
  • Cauți răspunsuri despre tine ca femeie și despre cum poți implini ce îți dorești? 
  • Îți dorești să ai încredere în tine ca femeie și să o exprimi cu ușurință și grație? 

Programul evenimentului:

18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.

18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei

19:00-20:00:   Sesiune de discuții alături de Oana Stoianovici

20:00-20:15    Networking

20:15-21:00    Grup Master Mind

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare și implică un cost de 30 lei! Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea se poate face aici.

Adresa: Ceainaria Arcub, Strada Batistei nr 14, lângă Universitate Bucureşti

****************************************************************************************************

Cu o vechime de peste patru ani în România, evenimentul lunar de coaching din București, este o inițiativă a școlii de coaching Noble Manhattan. Echipa de organizare este coordonată de Cristina Eremia – Coach Support Leader & Talks Manager și membrii ei sunt: Anca Tomoroga – Vicepreşedinte & PR Manager, Monica Chiper – Secretary, Elena Dobre – Sergent at  Arms, Mihaela Stancu – Online Manager,  Olivia Văduva – PR Officer and Education Manager, Andreea Petrescu – Social Media Account Officer , Raluca Maria Georgescu – Social Media Account Officer

Grupul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită și să participe la grupurile MasterMind.

Share

Familia: ghid pentru drumul spre succes si viata implinita

Te-ai straduit sa faci eforturi sa fii fericit(a) si nu ai reusit inca?

Ai descoperit in sfarsit ceea ce iti doresti sa realizezi in viata, dar ti-ai pierdut motivatia pe parcurs?

Vrei sa te inspiri din reusita si modelul de succes al unor oameni minunati ce traiesc o viata implinita?

 

Atunci lasa-ti libera agenda pentru joi, 14 noiembrie, incepand cu ora 18:30.

Deoarece te invitam la o noua intalnire Coaching Support Group Bucuresti, cand iti propunem o sesiune intensa de antrenament pentru succesul si fericirea ta!

I-am invitat alaturi de noi pe Stanislav Georgiev (ex-CFO si Vicepresedinte Executiv UniCredit Tiriac Bank)  si pe sotia sa, Stanimira Georgieva (Directorul Departamentului de Resurse Umane la UniCredit Consumer Financing).

Invitatii nostri de saptamana viitoare ne vor inspira sa investim mai mult in intensitatea vietii decat in durata ei si ne vor impartasi prin experientele lor minunate de viata, ce putem face pentru a fi echilibrati, integri si impliniti.

girafeAsadar nu amana inscrierea la evenimentul din 14 noiembrie si vei avea ocazia sa interactionezi cu invitatii serii pe teme precum:

  • Familia – decizii inteligente pentru fericire durabila
  • Copiii – educatia constienta si responsabila
  • Echilibrul pe drumul spre succes
  • Viata sanatoasa & implinita
  • Cum sa contribuim la viata prin responsabilitate comunitara

Si nu uita: pentru succesul tau, vei gasi resurse nelimitate in cadrul grupurilor MasterMind din partea a doua a evenimentului sau vei putea beneficia de o sedinta de coaching gratuita!

 ******

      

Cu o vechime de aproape patru ani in Romania, grupul lunar de coaching din Bucuresti, initiativa scolii de coaching Noble Manhattan este coordonat de Alina Buzatu, Coach Support Leader si echipa formata din: Lorena Cioroianu (PR Manager), Anca Tomoroga(IT Manager), Cristina Eremia (Talks Manager),Elena Dobre (Sergent at Arms), Monica Chiper (Secretary).

Grupul se adreseaza practicantilor de coaching: persoane care urmeaza o formare in coaching sau au finalizat deja o scoala de coaching, dar si celor care vor sa afle mai multe despre coaching sau vor sa beneficieze de o sedinta de coaching gratuita si sa participe la grupurile MasterMind.

 

 Programul evenimentului este:

 18:30-18:45: Inregistrarea participantilor in cadrul evenimentului

 18:45-19:00: Introducere invitati si prezentarea echipei Coaching Support Group

 19:00-20:00: Sesiune de discutii, invitati Stanislav Georgiev & Stanimira Dimitrova Georgieva

 20:00-21:00: Activitati: Grup Master Mind.

Inregistrarea se face doar pe baza de inscriere prin formularul de participare si implica un cost de 20 RON! Numarul de locuri este limitat.

Adresa: Libraria Bastilia, Piata Romana, nr. 5

Important: Inainte de ora 18:30 sala este rezervata clientilor de la Bastilia si abia dupa acest interval se vor face inregistrarile la intalnirea Coaching Support Group Bucuresti!

Te asteptam, asadar, cu drag joi, 14 noiembrieora 18:30!

Sursa foto

Share