Ce faci cu superputerea ta? De la “a fi” la “a face”, în branding personal | Rezumatul întâlnirii

Daniela Tudor este o prezență fină, delicată și cu o forță interioară care îți imprimă dorință de acțiune. Am avut o seară interesantă și activă la Coaching Support Group în Februarie. A fost prezentă chiar și primăvara cu surprize florale inspirate, oferite de “Serendipity”.

Ceea ce suntem în interior se reflectă și în exterior, spune Daniela. Doar că nu întotdeauna știm cum să facem asta, astfel încât să aibă un impact cât mai mare. Atunci când ne cunoaștem mai bine, brandul nostru personal devine mai puternic și ne este mult mai clar cum să ne comunicăm în piață.

Este important să avem clar care este acel mesaj unic, memorabil, despre noi și pornind de la el să începem să construim pe canalele de comunicare care ne sunt cel mai la îndemână. Este de asemenea indicat să comunicăm pe canalele familiare, fie că este vorba de vlog, fie că este vorba de a scrie în presă. Cel mai important este însă, să începem!

Este plină piața de specialiști în comunicare, coachi, oameni de vânzări etc. Motiv pentru care devine cu atât mai esențial modul în care reușim să îi facem pe ceilalți să ne acorde atenția lor, pentru a le putea transmite mesajul nostru. Totul este atât de particular, încât nu există o rețetă. Este important să știm care sunt pilonii pe care ne construim brandul personal.

Și totul pornește de la valori, pentru că ele sunt cele care ne dau direcție. Spre exemplu, cineva care crede foarte mult în libertate, va include această valoare în brandul său. Importante sunt și motivația și pasiunea pe care le avem. Pasiunea este motorul care ne face să acționăm.

Un aspect legat de brandul personal este acela de prezență. Postura, zâmbetul, atitudinea, privirea, îmbrăcămintea fac parte din brandul nostru personal. Practic, vorbim despre ce vede cineva atunci când interacționează cu noi, când vorbește cu noi la telefon, când ne vede într-o ședință sau în diverse alte contexte profesionale.

Feedback-ul pe care îl primim ne poate fi de foarte mare ajutor pentru că sunt multe aspecte importante ce țin de persoana noastră pe care noi nu le mai realizăm. Ca și recomandare din partea Danielei, din când în când, să ne alegem un aspect pe care vrem să lucrăm (postură, comunicare, atitudine, zâmbet etc) și un coleg, colegă, prieten sau prietenă în care avem încredere, pentru a ne îmbunătăți acel aspect.

Un alt element legat de brandul personal este conținutul. Ce transmitem în piață despre noi, care este publicul țintă, care sunt canalele de comunicare prin care ajungem la publicul care ne interesează. De mare importanță este și foarte cunoscutul elevator pitch, prin care exprimăm în 2-3 fraze cine suntem, ce facem noi special și care este misiunea noastră, mai pe scurt esența brandului nostru, memorabilă, unică, oau și relevantă, cum spune Daniela.

În continuarea serii Daniela ne-a invitat să facem echipe de câte doi și să ne luăm interviuri unul celuilalt. Prin întrebări pline de curiozitate am fost invitați să identificăm acele lucruri, care din feedback-ul persoanei cu care lucrăm sunt interesante, atrag atenția, cu care noi să rămânem și să lucrăm mai departe. Ideea a fost ca fiecare persoană care ia interviul să afle de la celalalt esența lui. “Întrebarea este forța care declanșează în tine schimbarea”, spune Daniela.

Mi-a plăcut foarte mult acest exercițiu pentru că am avut șansa să redescopăr că unul din elementele esenței mele, pe care refuz să îl dezvălui celorlalți, este acela de a fi jucăușă.

Îți mulțumim Daniela pentru prezența la evenimentul nostru și te așteptăm cu drag și la alte evenimente ale noastre! Am învățat lucruri noi, despre noi și lucruri esențiale despre … esența noastră!

Autor: Oana Cehan – Sergent at Arms

Foto: Georgiana Ghita  – Photographer

Share

Compatibilitatea relațională pe termen lung – cheia unei vieți împlinite | 15 Septembrie 2016

La întâlnirea Coaching Support Group București din luna septembrie 2016 l-am invitat alături de noi pe Cirprian Homm, pasionat de relații și compatibilitatea dintre oameni. El este la bază profesor de chimie și înțelege cu acuratețe mecanismele biochimice care determină funcționarea noastră psihică. De asemena a lucrat ca jurnalist în televiziune timp de 15 ani și a venit in contact cu multe tipologii umane și situații de conflict pe care a reușit să le armonizeze. Pasiunea lui Ciprian pentru înțelegerea modului în care funcționează mintea umană l-a condus prin hățișul unor cercetări profunde către aflarea mecanismului prin care oricare dintre noi își poate instala o convingere nouă pentru a avea o viață de succes.

Picture Sept - RelationshipCiprian consideră că IUBIREA este piatra de temelie a vieții și a unor relații armonioase și este nerăbdător să ne împărtășească descoperirile sale. Pentru a fi mulțumiți de cine suntem ar trebui să experimentăm mai întâi acceptarea, apoi bucuria și la final ne așteaptă mult dorita întâlnire cu fericirea.

În proiectul său de suflet “Hormonu bate Neuronu”, Ciprian redefinește ideea de “suflet pereche” din perspectiva biochimiei creierului și a mecanismelor de seducție prestabilite genetic.

Starea de bine o accesezi mult mai ușor dupa ce  vei intelege de ce pe unii îi iubești necondiționat în timp ce alții te agasează indiferent de felul în care se poartă cu tine.

În jocul interacțiunii cu persoanele semnificative din viața noastră uneori avem sentimentul că am pierdut mult fiindcă am fost prea sinceri. Alteori ne simțim vinovați dacă am refuzat cu fermitate o solicitare, iar exemplele pot continua.

Când vine vorba de partener, fie ca ești în cuplu sau nu, compatibilitatea relațională devine esențială dacă vrei să fii mulțumit și împlinit de viața pe care o duci.

Vino la eveniment și vei afla printre multe altele:

  • Cum îți poți identifica sufletul pereche având informații despre compatibilitatea relațională;
  • Care sunt cei 4 hormoni care ne definesc tipul de personalitate cu care suntem înzestrați și cum ne influențează aceștia, conform cercetărilor făcute de Helen Fisher;
  • Care sunt ingredientele esențiale ale unei relații compatibile pe termen lung;
  • Care sunt tipurile de relații în funcție de compatibilitățile implicate.

Ciprian crede că natura nu lasă nimic la întâmplare, dar dacă poți investiga, reușești să devii liber.

Te așteptăm pe 15 septembrie la ora 18:30 la ceainăria SunThe să îl cunoști pe Ciprian și să ne bucurăm împreună de informațiile valoroase pe care vrea să ni le împărtășească cu multă deschidere și dăruire!

Programul evenimentului:

  • 18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.
  • 18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei
  • 19:00-20:00:   Sesiune de discuții alături de Ciprian Homm
  • 20:00-20:15    Networking
  • 20:15-21:00    Grup Master Mind

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare și implică un cost de 30 lei! Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea se poate face aici.

Adresa: SanThe, Strada Lipscani, Nr 104

***********************************************************************

  • Cu o vechime de peste șase ani în România, evenimentul lunar de coaching din București, este o inițiativă a școlii de coaching Noble Manhattan. Echipa de organizare este coordonată de Cristina Eremia– President & Coach Support Leader și membrii ei sunt: Mihaela Stancu – Vicepreşedinte & IT Manager,  Olivia Nicula – Education Manager, Andreea Petrescu – Talks Manager,  Raluca Maria Georgescu – PR Manager,  Cristina Vârtej – Treasurer / Secretary, Oana Cehan – Sergent at  Arms
  • Grupul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită și să participe la grupurile MasterMind.

 

Pictures are retrieved on Sept 1st, 2016 from: https://hd.unsplash.com/photo-1468775318753-2f85b351db51

 

Share

Colour&Style Coaching – congruență și mesaj autentic de la interior la exterior | 14 Aprilie 2016

Pe 14 aprilie 2016 am invitat-o alături de noi pe Irina Toma, ASC Life&Executive Coach, Style Coach & Designer. Împreună cu Irina vom aborda o temă îndrazneață despre Colour&Style Coaching.

Duran Art

Acesta  reprezintă o nouă inițiativă în universul coaching-ului. Această abordare a fost gândită și creată în direcția construirii și creșterii încrederii de sine prin Culoare, Stil, Personalitate, Coaching, Dezvoltare personală.
Expresia “Ai o singură șansă de a face o primă impresie extraordinară!” reprezintă o realitate în societatea noastră. Fie că ne place sau nu, suntem judecați pe baza imaginii noastre în primele 20 de secunde de când întâlnim pe cineva…chiar și înainte de a rosti un prim cuvânt.

Dincolo de această realitate, puterea noastră stă în înțelegerea profundă a mesajului personal, autentic și în realizarea importanței transmiterii lui în mod nealterat de la interior la exterior; în construirea unui tot unitar congruent. Colour&Style Coaching pornește de la personalitatea individuală, de la valorile și credințele personale, pe baza căruia ajustează și consolidează imaginea exterioară. Astfel, depășind bariera “superficialității aspectului exterior” învățăm să ne cunoaștem cu adevărat, să ne recunoaștem și să ne onorăm valorile și mesajul personal unic. Învățăm să ne coordonăm sinele, atitudinea, limbajul corporal, obiectivele cu imaginea și brand-ul personal, aşa încât rezultatul final să fie unul reprezentativ și autentic.
Zi de zi, îndeplinim o serie de roluri în societate, familie și deseori ne putem simți scindați în stiluri și atitudini. Ne dorim să putem fi NOI indifferent de rolul “jucat”. Pentru a putea face acest lucru este necesar să ne cunoaștem stilul, personalitatea, valorile. Este necesar ca odată aflate să le onorăm și să le integrăm în fiecare aspect al vieții.

Programul evenimentului:

  • 18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.
  • 18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei
  • 19:00-20:00:   Sesiune de discuții alături de Irina Toma
  • 20:00-20:15    Networking
  • 20:15-21:00    Grup Master Mind

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere prin formularul de participare și implică un cost de 30 lei! Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea se poate face aici.

Adresa: SanThe, Strada Lipscani, Nr 104

***********************************************************************

  • Cu o vechime de peste patru ani în România, evenimentul lunar de coaching din București, este o inițiativă a școlii de coaching Noble Manhattan. Echipa de organizare este coordonată de Cristina Eremia– Coach Support Leader & Talks Manager și membrii ei sunt: Anca Tomoroga – Vicepreşedinte & PR Manager, Monica Chiper – Secretary, Elena Dobre – Sergent at  Arms, Mihaela Stancu – Online Manager,  Olivia Văduva – PR Officer and Education Manager, Andreea Petrescu – Social Media Account Officer , Raluca Maria Georgescu – Social Media Account Officer, Cristina Vartej – Social Media Account Officer
  • Grupul se adresează practicanților de coaching: persoane care urmează o formare în coaching sau au finalizat deja o școală de coaching, dar și celor care vor să afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită și să participe la grupurile MasterMind.
Share

În prag de sărbători, Nobble Manhattan te întâmpină cu burse extraordinare!

Noble Manhattan te întâmpină cu burse extraordinare în prag de sărbători!

Cursurile Noble Manhattan au un cost fix la nivel internaţional, precum orice universitate sau colegiu de prestigiu, dar oferă burse şi acreditări pentru studiile şi experienţa anterioară.

Noble Manhattan face acest lucru prin analizarea nevoilor şi circumstanţele fiecărui student. Când se oferă discount-urile de bursă, procentul discount-ului depinde nu numai de cererea pentru bursă, ci şi de fondurile disponibile la momentul solicitării. Fondul de burse este alocat până la finalul lunii decembrie al fiecărui an.


NMLogoTransparentÎn această lună la Noble Manhattan există o situaţie neobişnuită.Datorită burselor care au fost acordate, dar nu au fost folosite de-a lungul anului, există în prezent un fond extraordinar de £22,100 de burse disponibile, care trebuie folosit până la finalul anului.  Bursele se vor acorda în funcţie de înscrierile la curs, pe principiul primul venit, primul servit. Fondul este disponibil la nivel internaţional şi se adresează oricărei persoane care doreşte să acceseze unul din cursurile Noble Manhattan.

Toate bursele care se vor oferi sunt valabile până la data de 31 decembrie 2014 sau până la consumarea fondului alocat.

Pe lângă şansa de a putea să te înregistrezi pentru unul din cursurile Noble Manhattan la un cost foarte redus, pe parcursul lunii decembrie Noble Manhattan oferă şi facilitatea de a nu plăti TVA!

Pentru a aplica pentru bursa acceseaza formularul aici completează-l şi trimite-l la irina.toma@noble-manhattan.com.

Share