Compatibilitatea relațională pe termen lung – cheia unei vieți împlinite| Rezumatul întâlnirii

La întâlnirea Coaching Support Group din 15 septembrie Ciprian Homm ne-a captat atenția cu informații despre un subiect “fierbinte” aș spune eu, lucru dovedit și de interesul participanților noștri.
ciprian-hommCiprian și-a început discursul cu un exercițiu în care ne-a invitat să dezvăluim fiecare ce contează mai mult pentru noi atunci atunci când facem o alegere: rațiunea, emoțiile sau gura lumii? Cei mai mulți au pus gura lumii pe ultimul loc, însă Ciprian crede că ne pasă de gura lumii mult mai mult decât suntem dispuși să recunoaștem.
Revenind la hormonii care influențează compatibilitatea relațională pe termen lung, antropologul Hellen Fischer a descoperit 4 tipologii temperamentale dictate de dinamica principalilor neurotransmițători și hormoni din organism, respectiv dopamina, serotonina, testosteronul și estrogenul.

Dopamina este hormonul plăcerii, are un rol foarte important în iubirea romantică și creează dependență.

Serotonina este hormonul fericirii. Fericirea ține de realizarea viselor și a obiectivelor propuse. Serotonina ne pune la treabă. Ea este sursa urmăririi procedurilor și ne ajută să îndeplinim lucruri.

Dopamina și serotonina se anihilează reciproc. Prea multă dopamină duce la dependență, prea multă serotonină duce la depresie.

În continuare Ciprian ne-a descris cele 4 tipologii temperamentale și principalele lor caracteristici în funcție de hormonul dominant.

Dopaminicii sau Exploratorii sunt obsedați de ideea de a nu se plictisi, tot timpul caută lucruri noi, sunt pasionați de dezvoltare personală și obsesia lor majoră este libertatea.

Serotonicii sau Arhitecții se îmbracă în carouri și dungi. În general, nu le place facebook-ul, pentru ei lucrurile serioase se fac la timp și așa cum trebuie, au puțini prieteni, autoritatea este foarte importantă, sunt procedurali, răbdători, sunt stâlpii societății, păstrează tradițiile.

O altă tipologie este cea a Directorilor testosteronici. Aceștia sunt oameni extrem de eficienți. Focusul pe rezultat este maxim. Sunt foarte mândri și orgolioși. Se hrănesc din competiție. Sunt antrenați să cunoască oamenii, să îi evalueze, să îi scaneze. Nu le place să vorbească mult la telefon. Sunt foarte selectivi și presanți. În general se impun.

Tipul estrogenic sau Negociatorul este specific feminin. Cum spune Ciprian, “îi găsești la cursurile de dezvoltare personală”. Ei sunt cei care conectează pe toată lumea. Ei asigură conexiunea socială pe orizontală și empatizează foarte ușor cu cei din jur.

Însă nu ne încadrăm 100% în niciuna din aceste tipologii. În proporție de 60-70% suntem varianta de succes, pe care ne-am antrenat și am văzut că funcționează. În secundar, avem o altă variantă pe care o folosim în situații de criză. Este ceea ce Ciprian numește “personalitate dual SIM”.

În ce privește compatibilitățile, Ciprian spune că relațiile perfecte, cel puțin la nivel teoretic, sunt formate din:

Explorator – Explorator este relația parteneri de joacă. Pentru ei cei mai importanți sunt primii 3 ani în care se simt foarte bine. Dacă apare un copil sau un angajament, unul dintre ei s-ar putea să simtă că își pierde libertatea și atunci s-ar putea să iasă din relație. Sunt cei care divorțează cel mai des. Dacă însă pe secundar au ceva compatibilitate, de exemplu unul este Testosteron, celălalt este Estrogen sau sunt amândoi Serotonici, relația are șanse mari să funcționeze pe termen lung.
Arhitect – Arhitect este relația parteneri camarazi. Pentru ei este foarte importantă familia, după ce apar copiii, cu atât mai mult. Sunt genul de oameni care stau umăr la umăr, mișcă lucrurile și fac multe spre binele celorlalți și mai ales al familiei. Au în general ocupații procedurale. Îi găsești în zona de proximitate și la ei seducția înseamnă expunere repetată.

ciprian-homm1Într-un studiu realizat de Hellen Fischer, la întrebarea “Cu cine ți-ar plăcea să trăiești și să fii într-o relație?”, în mare parte Exploratorii au ales Exploratori, Arhitecții au ales Arhitecți, Directorii au ales Negociatori și Negociatorii au ales Directori. Directorii și Negociatorii se completează foarte bine pentru că fiecare poate oferi celuilalt ce are nevoie, respectiv direcție și sprijin emoțional.

Întâlnirea cu Ciprian s-a încheiat cu o ploaie de întrebări la care ne-a răspuns cu o mulțime de informații interesante și trebuie să recunoaștem că ne-a fost greu să îl lăsăm să plece.
Îți mulțumim Ciprian și așteptăm cu nerăbdare o nouă întâlnire cu tine, plină de idei inovatoare pentru succesul relațiilor noastre pe termen lung!

Autor: Oana Cehan

Foto: Olivia Nicula

Share

Relația de cuplu: provocări și noi perspective – rezumatul întâlnirii

În urma întâlnirii Coaching Support Group Bucuresti din luna octombrie, am surprins  într-un scurt rezumat idei pe care ni le-a împărtăsit Cristina Eremia, despre mecanismele care stau la baza formării unei relații, despre provocările pe care le traversează un cuplu și despre elementele care ajută la menținerea unei relații împlinite.

chris

Întâlnirea a debutat cu o întrebare pe care invitata a adresat-o participanților:“Care este rolul unei relații de cuplu?”.

Pe lângă rolul social și administrativ, scopul mai înalt al unei relatii de cuplu este acela de a-i ajuta pe cei doi parteneri să își vindece rănile copilăriei și să evolueze.

Un aspect la care Cristina ne-a invitat să reflectăm, este modul în care ne poziționăm la prima întâlnire cu un potențial partener de cuplu. Să conștientizăm ce facem, ce gândim și ce observăm la această primă întâlnire. Acest lucru ne ajută să realizăm care sunt calitățile pe care le căutăm fiecare la partenerul de cuplu, și ce defecte încercăm să evităm. Mai profund decât atât este faptul că, prin filtrele pe care le folosim în selectarea unui partener, noi încercăm să regăsim o persoană din trecutul nostru. Poate fi vorba de mama, de tata, sau de altă persoană care ne-a marcat profund existența.

Una dintre cauzele pentru care unei persoane îi poate fi dificil să găsească un partener de cuplu, este faptul de a avea standarde prea înalte. Este de preferat ca aceste criterii de selecție a unui partener să vină din interior, nu din ceea ce cred părinții sau alte persoane din viață noastră, că ar fi bine sau rău.

Invitata noastră este de părere că multe dintre problemele care apar în cuplu  se datorează unor răni din trecut, care au rămas nevindecate.

Atunci când doi parteneri ajung față în față, nu sunt prezenți cu adevărat doar ei doi. În spatele lor stau, în mod virtual, părinții fiecăruia și relația acestora. În întâlnirea de cuplu, fiecare dintre parteneri încearcă, la modul subconștient, să repare ceva din relația părinților săi, sau relația sa cu unul dintre părinți. În privință aceasta, o serie de întrebări merită adresate:

« Cum a fost relația dintre părinții tăi ? »

« Cum a fost relația cu mamă sau cu tatăl tău? »

În afară de spectrul parental, într-un cuplu apare și copilul interior al fiecăruia dintre parteneri. Fiecare persoană ascunde în profunzimile ființei sale, un copil care are nevoie de joacă, de iubire și de protecție. În anumite momente acest copil alege să iasă la iveală, deoarece purtăm în noi nevoile emoționale care nu au fost pe deplin satisfăcute la anumite vârste. În asemenea situații, este  important să  ne dăm seama că regresam, pentru ca  acest lucru afecteaza în mod direct dinamica  relației de cuplu. Atunci când suntem conștienți de faptul că am regresat, putem descoperi care sunt acele resorturi care ne fac să alunecăm în stadiul de copil, și care sunt exact acele nevoi care se cer împlinite.

Faptul că venim cu aceste nevoi nesatisfăcute, din perioada copilăriei, poate părea un mare dezavantaj. Însă Cristina ne-a explicat de ce părinții perfecți pot fi un mare obstacol în calea dezvoltării copiiilor: dacă un părinte este prea bun, este posibil ca pentru copil să fie dificil să desprindă, și să fie astfel oprit din evoluție.

Pentru a menține armonia în cuplu, invitată noastră are următoarele recomandări:

  • Răbdare și toleranță: în orice interacțiune cu partenerul de viață
  • Ascultă partenerul: să  stabilim un ritual prin care rezervăm timp, zilnic sau săptămânal, pentru a comunica cu partenerul de viață.
  • Caută să înțelegi limbajul partenerului: fiecare om își exprimă iubirea în modul propriu. Unii oameni arată că iubesc prin faptul că oferă cadouri, alții prin cuvinte de încurajare sau prin timp petrecut împreună. Este important să descoperim ce anume funcționează pentru noi și pentru iubit/iubită.
  • Atenție la etichetări: există multe cuvinte care au înțeles diferit de la o persoană la alta. De exemplu, libertate poate însemna ceva pentru cineva, și cu totul altceva pentru alt individ. Este bine să descoperim ce însemnă pentru partener aceste noțiuni abstracte.
  • Ritual de iertare: să ne iertăm pe noi înșine și partenerul de viață, pentru greșelile făcute de-a lungul timpului.
  • Travaliu de doliu față de părinți: să înțelegem rănile pe care le purtăm în noi din perioada copilăriei, să le vindecăm, să iertăm părinții pentru ceea ce credem că au greșit față de noi, și să ne desprindem de suferința care ne-a însoțit ani de-a rândul.

Pentru cei care vor înțeleagă mai bine mecanismele relațiillor de cuplu, Cristina are câteva recomandări bibliografice :

  • Există iubiri fericite? – Guy Corneau
  • Iubiri perfecte, relații imperfecte – John Welwood
  • Sex & dragoste în realatiile umane – Eric Berne
  • Arena conjugală, soluționarea conflictelor – Jamie Turndor
  • Cum reușim în dragoste – John Gray

Să ne revedem cu bine,

Elena Dobre

Sergent At Arms CSG București

Foto: Anca Tomoroga

 

Share

Maturizarea cuplului – ieşirea din rutină şi conflict |Rezumatul întâlnirii

La întâlnirea Coaching Support Group Bucureşti din luna februarie, am surprins într-un rezumat câteva idei pe care ni le-au oferit Oltea şi Andrei Tudosereferitor la maturizarea cuplului şi la depǎşirea momentelor de crizǎ din relaţia de cuplu.

Andrei si Oltea

Cei doi invitaţi, ne-au oferit drept exemplu propria lor relaţie de cuplu şi ne-au povestit despre modul în care a evoluat aceasta în decursul anilor. Ne-au dezvǎluit cum au abordat problemele apǎrute în relaţie şi cum au reuşit sǎ regǎseascǎ zona de echilibru.

În cazul lor criza a apǎrut atunci când Andrei a realizat cǎ nu o mai iubeşte pe Oltea. Deşi lucrurile mergeau bine în relaţie, el şi-a dat seama cǎ sentimentul de iubire dispǎruse. I-a dezvǎluit soţiei ceea ce simte şi i-a cerut sprijinul pentru clarificarea situaţiei. În acel moment, au hotǎrât sǎ gǎseascǎ fericirea, indiferent cǎ rǎmân împreunǎ sau se despart. A urmat o perioadǎ de câteva luni în care au muncit pentru a se redescoperi pe ei înşişi şi pentru a decide dacǎ relaţia meritǎ sǎ continue.

În decursul acelei perioade de criza, Andrei a cǎutat sǎ înţeleagǎ modul în care s-au desfǎşurat toate relaţiile lui cu femeile, pânǎ la momentul respectiv. A realizat cǎ de fiecare datǎ îşi alegea partenera în funcţie de anumite criterii, pe care le preluase din familie sau din societate.

« Când se îndrăgostesc, oamenii se lasǎ orbiţi de aparențe: e frumos (frumoasǎ), danseazǎ bine…. De fapt, ceea ce încearcǎ fiecare, este sǎ îşi satisfacǎ nişte nevoi complementare. Când nevoile sunt satisfǎcute, apare momentul de crizǎ şi maturizarea în cuplu. »

Oltea şi Andrei, au reuşit sǎ depǎşeascǎ aceastǎ perioadǎ dificilǎ, pentru că şi-au dat voie sǎ recunoascǎ şi sǎ înțeleagǎ ce se întâmplǎ în interiorul lor, au discutat cu maximǎ sinceritate despre ceea ce simt şi au gǎsit o bazǎ de valori comune pe care sǎ se dezvolte mai departe relaţia.

Printre lucrurile pe care ei le-au conştientizat, este acela cǎ poţi promite sǎ iubeşti doar în momentul prezent. Nu existǎ garanţii pentru ceea ce o sǎ simţi peste câteva, luni sau peste ani. Totuşi, o relaţie poate funcţiona pe alte baze decât o listǎ de criterii. Dragostea este o alegere a fiecǎruia, iar dragostea neconditionaţǎ vine întotdeauna însoţitǎ de libertate.

În opinia Oltei şi a lui Andrei, calitǎţile care i-au ajutat sǎ treacǎ cu bine peste etapa de crizǎ în cuplu, sunt :

  • Capacitatea de a fi sincer, de a spune tot ceea ce gândeşti.
  • Curajul de a discuta situaţia.
  • Deschiderea de a descoperi ceea ce se ascunde în interiorul tǎu.

Nu este nevoie ca o relaţie de cuplu sǎ ajungǎ la crizǎ pentru ca partenerii sǎ lucreze împreunǎ. Putem sǎ lucrǎm cu relaţia de cuplu chiar dacǎ lucrurile merg bine… sau încǎ de la începutul relaţiei.

În cazul în care a apǎrut o rupturǎ în cuplu, situaţia are şanse de a fi remediatǎ dacǎ partenerii se pun de acord sǎ rezolve problema împreunǎ. Totuşi, dacǎ se ajunge într-un punct în care relaţia nu mai poate fi salvatǎ şi oamenii hotǎrǎsc sǎ se despartǎ, este de dorit sǎ se desprindǎ unul de celǎlalt într-un mod paşnic.

Cei doi invitaţi afirmǎ cǎ lucrurile pe care le poti descoperi la altǎ persoanǎ sunt fǎrǎ sfârşit, prin urmare, maturizarea cuplului nu aduce dupǎ sine dispariţia pasiunii. Secretul este sǎ creăm contextul potrivit pentru a redescoperi omul de lângǎ noi şi sǎ ne dǎm voie sǎ fim surprinşi. Pentru a ne conecta cu altcineva, inclusiv sexual, este necesar sǎ renunţǎm la roluri şi sǎ ne permitem sǎ fim acolo, prezenţi.

 Sǎ ne revedem cu bine,

 Elena Dobre,

Sergent At Arms CSG Bucureşti

Foto: Anca Tomoroga

Share